Page 15 - 1909-22
P. 15

Nrul 22. 1909.             LUCEAFĂRUL                        507

          alunge pe aceea a visului__  Şi ceeace-i  împovărându-şi sufletul, Ştefan se apropia
                                           de Elena.
          aducea închipuirea chinuitoare eră atâta biân-
          deţă, atâta farmec neprihănit, încât desnădăj- I se părea acum că a fost aspru, nedrept cu ea.
          duit îi veni să strige: „Doamne, de ce nu se  „Câtitrebuie'să fi suferit de azi dimineaţă
          întâmplă o minune, care să şteargă tot şi să şi până acum** îşi zicea mereu şi par’că o
          rămânem iarăşi cum am fost mai ’nainte?** vedea 'cum sta încovoiată pe marginea di­
           ... Se simţea aşa de singur în liniştea hol­vanului, cu capul slăbit, plecat deoparte, cu
          bată a nopţii, aşa de slăbit şi vrednic de  ochii plânşi, ţintind undeva în gol, cum fie­
                                            care undă din închipuirea ei, se revărsă într’un
          milă! Gândul despărţirii, care ziua întreagă îi
          fusese singura scăpare, acum îi jefuiâ crud val de plâns, ce par’că da să-i rupă ceva
          vieaţa. I se părea c’ar muri, dacă ar trebui  din adâncul sufletului.
          să trăiască aici mai departe, în pustiul groaznic
          rămas pe urma ei.
            „Poate că nici n’a fost vre-o vină ceeace
          s'a întâmplat** îşi zise el, cu o neţărmurită
          dorinţă de a găsi un sprijin, o nădejde...
            „Poate că numai gelozia mea a închipuit
          totul?! In turburarea mea n’am lăsat-o să
          spună o vorbă, ea poate ar fi putut să se
          lămurească... Ne credem, în iubire, până la
          moarte legaţi de o fiinţă şi cu toate astea o
          privire piezişe e deajuns să ne schimbe pe
          dată iubirea în ură,... ura curând se preface
          în dispreţ şi după o zi aceea care ne-a fost
          vieaţa, ne e o străină... Ca şi când numai
          căldura trupurilor împreunate ar întreţinea
          focul dragostei... E o minciună toată închi­
          narea la o fiinţă, căci nu se iubeşte o fiinţă
          ci ceea ce-ţi dă ea: câştigul. Altfel cum ar
          putea o greşeală, să nimicească toată dra­
          gostea?... E îngrozitor!... dar nu se poate,
          e şi o altă legătură între suflete... Mi-e peste
          putinţă să mă închipui trăind fără ea!... Şi
          chiar dacă a ascultat linguşirile de dragoste
          ale altuia, urmează că nu mă mai iubeşte?   Biserica ort. română din Cacova (faţada).
          In iarna trecută eu n’am ispitit o lună şi mai
          bine pe Ana Maniu cu teorii de dragoste?   Ca atras de această icoană a spăşirii, Ştefan
          Şi dacă n’ar fi trebuit să plece, - fără fă­  se sculă, aprinse una din cele două lumânări
          ţărnicie — m’aşi fi împotrivit eu când ea  ce privegheaţi deoparte şi de alta a mesii
          m’ar fi chemat? ...De câte ori chiar când  de lucru, şi cu sfeşnicul in mână ieşi prin
          Elena eră lângă mine, n’am visat întâlnirea  sală, în spre odaia de dormit. In mersu-i
          cu Ana! Şi patima mea pentru Elena, din  flacăra lumânării se aplecă subţire în urmă,
          seara, când Ana printre acordurile nocturnei  de părea o limbă de şearpe, aprinsă, ce ar
          de Chopin mi-a şoptit: „aşi îngenunchiâ  fulgeră din când în când spre el; înaintea
          undeva în taină, în apropierea bărbatului iubit,
                                            lui, pe pereţii pierduţi în întunerec, o aripă
          ca să mă ajungă mângâierea umbrii lui...“  luminoasă alerga fluturând nebunatic.
          a fost mai mult decât o înşelare...  Trecând pe lângă o oglindă eră să strige
           Spovedania pe care cel în nenorocire şi-o  de spaimă, aşa de neaşteptat îi răsări din
          face sieşi, e singura care curăţă, ispăşeşte...  întunerec, faţa-i luminată, cu umbre mari
          slăbeşte însă şi pregăteşte de moarte.  peste ochi.
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20