Page 16 - 1909-22

508 LUCEAFĂRUL Nrul 22,1909.
Când a ajuns aproape de uşa odăii de mantanului, le trase afară, ţinând cătăramele
culcare, inima-i zvâcneâ, să-l înăbuşe. Cu să nu facă zgomot, şi cu ele în mână se
grijă apucă clanţa în mână, stinse lumânarea, apropie de pat.
o aşeză jos, şi apoi deschizând încet uşa, Peste aşternutul neted din stânga, unde
intră tiptil. dormiâ el de obiceiu, întinse curelele cu
In patul mare din mijlocul odăii, sub lu­ grije, dupăce le îmbinase una de alta. Trase'
apoi sertarul dela măsuţa de noapte, din
mina viorie a candelei ce veghea ca un suflet,
Elena dormea ca un copil. Ghemuită aproape care scoase un revolver cu prăsea albă de
de marginea patului, cu capul puţin pe spate, sidef. După ce-l cercetă în lumină de e în­
între horbota aşternutului ce o cuprindeâ ca cărcat, îl aşeză lângă perină. îşi scoase apoi
un abur, era aşa de gingaşă, aşa din altă haina, şi cu faţa oţerită, par’că ar fi vrut în
lume! In somnul ei liniştit, ea par’că ascultă chipul acesta să înnăbuşe orice zgomot, se
povestea unui vis, şi farmecul visului ascuns,
urcă în pat. In acelaş timp cu un foşnet care
se iţiâ în rumenirea feţii ei palide, ca lumina în liniştea odăii părea furtună, Elena se în­
soarelui din zori, în îmbujorarea scamei albe toarse liniştită de partea unde Ştefan, în ge­
de nori dela răsărit. nunchi în pat, cu ochii holbaţi şi cu revol­
Ştefan o privi câtva timp ca înmărmurit; verul — apucat în grabă — în mână, aşteptă
un gol de moarte i se făcuse în suflet, risi­ încremenit.
pi n d u - i orice gând. Nici cuvintele: „ce ne­„Dacă deschide ochii, trag“ îşi zicea mereu
simţire" care i-au tremurat puţin pe buze, şi spaima îi zvâcneâ în tâmple şi ’n coşul
nici acelea nu le-a putut rosti pe deplin. pieptului.
Fără să-şi ea ochii dela ea, păşi mai Fără să deschidă ochii, Elena îşi cuibări,
aproape şi se opri ca un lunatic lângă gea­ cu mişcări uşoare, capul în pernă, mai mes­
mantanul Iui, rămas încă nedeschis în mij­ tecă de vre-o câteva ori, şi se pierdu în somn.
locul odăii. Pironind faţa liniştită, aproape surizândă
Când de aici Ştefan zări pieptul puţin a Elenii, Ştefan stătu mult timp nemişcat,
descoperit al Elenii mişcându-se cu unduieri aşteptând nătâng ca somnul să o cuprindă
moi în respirare, o înfiorare ca o scârbă, deabinele. Şi când nu-i mai rămăsese nici
par’că ar fi văzut mişcarea moale din trupul o bănuială că ea l-ar simţi, fără zgomot se
unui şearpe îl trezi şi un năpraznic imbold întinse în pat, apucă cu o mână un capăt
să o lovească, să o ucidă, îi resculă deodată al curelelor îmbinate, şi cum sta întors spre
toată făptura. Elena, — înfundându-şi adânc mâna în aş­
Dar tot atunci, lumina candelii tremură ca ternut, îl trecu uşor pe sub mijlocul ei. Nici
de o presimţire, şi o sclipire ca o scânteie un alt gând afară de ce făcea, nu-i turbură
purtată de vânt, scăpără pe sfeşnicul de pe mintea. Apucând apoi capătul cu mâna ceea-
măsuţa din stânga patului şi pe încheietoarea laltă, îl trase spre sine şi-l uni la mijloc cu
geamantanului. capătul trecut pe sub trupul lui.
Ca şi cum sclipirea aceea ar fi atins şi Când a văzut încheiat lanţul acesta care-i
faţa lui Ştefan, ochii lui fulgerară scurt într’o
legă pe amândoi laolaltă, faţa lui se însenină.
lumină ciudată, ce semăna şi a spaimă şi a Repede apucă cu mâna stângă revolverul
surâs; dădu de câteva ori îndesat din cap lăsat alături şi după ce-şi împinse cu podul
par’că ar fi luat o hotărîre şi... începu să palmei părul la o parte, îşi sprijini ţeava în
lucreze. tâmplă şi trase.
Stând îşi scoase mai întâi ghetele, apoi se Ianuarie 1909.
aplecă în faţă, desfăcu încet curelele gea­ Marin Sîmionescu-Rîmniceanu.