Page 17 - 1909-22

Nrul 22, 1909. LUCEAFĂRUL 509

Serenadă.
Cu noaptea în suflet uitatul proscris Dar nu vin, streino, să plâng, să te cert.
Se ’ntoarce în sfânta cetate. E blândul trecut ce mă chiamă.
Domniţa-i streină şi poarta s’a ’nchis... Eu sunt beduinul pribeag în deşert
Eu sunt trubadurul întâiului vis Şi-mi caut odihnă. Eu ştiu să te iert
Şi-al primei iubiri sfărâmate. De vina ta fără de seamă.
Salcâmii... Salcâmii s’apleacă uşor, Adormi ca şi crinul de vânt legănat,
Le suflă podoaba zefirii. Pe veci mă alungă din minte,
De ce m’abat astăzi, nebun visător, Şi uită ispita ce ’n cale ţi-a stat,
Prin dreptul ferestrei, căci n’aştept cu dor Şi îngerul păcei vegheze-ţi la pat
Să-ţi cadă din păr trandafirii?... Şi ’n vis aurit să te-alinte.
O, nu vin, frumoaso, să-ţi cânt la fereşti Icoană pierdută a dorului meu,
Din colţul umbrit de zorele, Adormi împăcată, senină,
Şi n’aştept în noapte cu drag să priveşti, Căci vine din urmă al anilor greu,
Pe raze de aur cununi să ’mpleteşti Şi stelele noastre coboară mereu,
Din nuferii dragostei mele. Coboară şi-şi pierd din lumină.
în gândul meu arde ascuns un vulcan, Adormi... Căci cu toţii dormi-vom curând
Şi nimenea nu-1 înţelege, Ca fraţi, sub aceeaş ţărînă,
Mi-e sufletu ’n neguri, umbrit ocean, Dormi-va şi dorul şi visul plăpând.
Şi-i vuet de ape, şi-i trist uragan Şi focul din suflet şi ura din gând
Cântarea mea fără de lege. Le ’mpacă eterna stăpână...
Cu noaptea în suflet uitatul proscris
Se ’ntoarce în sfânta cetate.
Domniţa-i streină şi poarta s’a ’nchis:
Eu sunt trubadurul întâiului vis
Şi-al primei iubiri sfărâmate!...
I. U. Soricu.
<T^==^i

A plecat în lume...
Sus pe ceriul argintiu Doarme codrul poleit, Numai eu doar mai străbat
Zimbitoarea lună, Adâncit în noapte, Zările senine
Din mănunchiu de raze vii Străbătut arare-ori Nimeni nu-i să-mi zică blând:
Şi-a ’mpletit cunună. De duioase şoapte. Unde mergi, străine?
Peste vârfuri scapără Toate dorm plutind uşor Şi cum trec, prin munţi mereu
Tainicile stele Pe-a visării vale Pintre 'nalte creste
Bolta ’ntreagă par’că e Numai eu mă pierd pe drum Par’că-mi spune cineva
Salbă de mărgele. Năpădit de jale. Tainică poveste:
C’un copil fără noroc Şi de-atâta vreme-acum
A plecat în lume Nu-i mai ştiu de nume!
T. Murăşan