Page 22 - 1909-22

514 LUCEAFĂRUL Nrul 22, 1909.
şi resignată, fiindcă aşa e construcţia lui sufletească. Nu-I înţelegem, fiindcă ştim că d-l Rotică e învă­
O recunoaştem, dar ne pare rău că nu e altfel. ţător in Câmpulung. Vieaţa din acest iârguşor buco­
Poetul pare însă mulţumit cu ce i-a fost dat să vinean, cu 8000 de locuitori, e oare aşa de orăşănească,
facă pentru ţărişoara lui: e aşa de îndepărtată de vieaţa dela sat ca să se simtă
La marginea cărării desrădăcinat? Intre cultura unui învăţător din Buco­
Cu ochii ’n sus să mor vina şi intre a sătenilor să fie prăpastia aşa de uriaşă,
Şi somnul cel de-apururi încât să se simtă înstrăinat? Nu credem şi tragem la
Eu 1-oiu dormi uşor. îndoială sinceritatea sentimentelor din aceste poezii.
Le vom înţelege, însă, dacă ne vom aduce aminte că
Ascunsă sub pleoape d-l Rotică e ucenicul d- lui Goga, la care „Prăpastia"
Va fi în veci cu mine şi toate celelalte poezii de înstrăinare de cei de acasă au
O margine de ceruri un fond sufletesc adânc şi adevărat. In ele se sbuciumă
Plătită cu suspine. intelectualul al cărui suflet s’a desrădăcinat prin
. (Rugăciune).
cultura străină a oraşelor mari în cări a trăit.
De ce i-am tulbură mângâierea asta frumoasă? Ucenicul a greşit deci când s’a luat după măestru,
fiindcă numai „surtucul" nu poate înstrăinâ pe-un
D-l Rotică are la începutul volumului câteva poezii poet de părinţi şi de ţărani.
pe cari mărturisim că nu le-am înţeles. Poetul descrie Tot aşa de curioasă ni se pare influinţa d-lui Goga
înstrăinarea lui de părinţi şi de ţărănime. Se simte in poeziile de dragoste ale poetului bucovinean. In aceste
„copil ce în lume şi-a pierdut credinţa în glie", se uneori reuşeşte să înşghebe strofe frumuşele, cu câte-o
crede un pribeag cu sufletul străin, pe care nu-1 mai notă de originalitate. Cele mai reuşite poezii din vo­
în{eleg părinţii, fraţii şi surorile, li pare rău că n’a lum ni s’au părut „ Visătorul", (v. „Luceafărul" Nr.5/909)
rămas ţăran la coarnele plugului, că nu poate purtă pe şi „S'a dus“ (v. „Luceafărul" Nr. 7 909).
umeri coasa. Se simte nefericit c’a ajuns „domn". Şi Conv ngerea noastră este că d-l Rotică, apropiin-
nu înţelegem, de ce? Căci „surtucul", de care spune du-se şi identificându-se cu poporul de care se crede
că-i vine greu să-l poarte, nu e încă un motiv să-l înstrăinat, va găsi nu numai un bogat izvor de inspi­
depărteze şi sufleteşte de ţărănime. Cultura, învăţă­ raţie ci şi multe note de originalitate.
tura să-l fi desrădăcinat aşa de straşnic, incât Şi ii dorim din toată inima tăria şi mândria de a
să se tângue: umblă pe drumuri nebătute.
Eu sunt copilul nimănui Oct. C. Tăslăuanu.
Şi n’am nici drum, şi n’am nici casă?
Copilul nimănui).

C r o n i c ă .
Titu Maiorescu. Eminentul profesor dela univer­ Regretăm şi noi din inimă retragerea distinsului
sitatea din Bucureşti şi-a prezentat dimisia Ministrului profesor dela Universitate.
de instrucţie, care a primit-o. Această ştire a stârnit
o adâncă părere de rău în toate cercurile intelectuale Nicolae Teclu. E numele unui om de ştiinţă retras
din România. D-l Maiorescu e unul dintre profesorii rari în laboratorul său de chimie, care prin cercetările lui
cari cu greu se pot înlocui. N’a fost numai dascăl a făcut cinste neamului românesc. De curând şi-a
ex-cathedra, ci o personalitate puternică, care decenii serbat a 70-a aniversare dela naşterea sa. Din acest
întregi a îndrumat mişcarea noastră culturală. Cursu­ prilej atât presa de dincoace cât şi cea de dincolo
rile d-sale de Logică şi de istoria filozofiei contim­ l-a sărbătorit aducându-i cuvenite omagii.
porane — pe cari am avut şi noi fericirea să le N. Teclu s’a născut la 12/25 Octomvrie 1839 in
ascultăm patru ani dearândul — erau adevărate săr­ Braşov, unde tatăl său eră comerciant. Aici a urmat
bători intelectuale. Adâncimea gândirii, bogăţia cu­ şcoala primară săsească şi o parte a liceului pe care
noştinţelor, claritatea expunerii, eleganţa dicţiunii şi l-a terminat in Viena. Pe urmă a studiat ingineria în
puterea d-sale de exemplificare fermecau pe ascul­ Viena, artele frumoase în Mtinchen şi Berlin. După
tători. Când ieşiai dela un curs de al d-lui Maiorescu terminarea studiilor s’a dus în România, unde, ca
te simţiai mai bun, mai înălţat sufleteşte, mai dornic arhitect, n’a putut să-şi creeze o existenţă. Meseria
de muncă. Şi mulţi oameni de carte din România au asta nu eră căutată pe vremuri în ţară. S’a întors deci
să mulţămească acestui măiestru al gândirii şi al la Viena şi s’a înscris^ din nou la universitate ca să
graiului, disciplina lor sufletească şi dragostea lor înveţe chimia. După terminarea studiilor făcu o nouă
de muncă. încercare de a se stabili în ţară, dar nici de astădată
Pentru noi ardelenii, d-l Maiorescu mai eră şi un nu găsi teren de muncă.
binevoitor şi un povăţuitor; eră un adevărat părinte. Inapoindu-se iarăş la Viena, a f^st numit profesor