Page 13 - 1909-24

Nrul 24, 1909. LUCEAFĂRUL 553
„Atunci am început să trăiesc în mine, să o slujnică şi încercărilor ei de apropiere răs­
mă desfac ca dintr’o mreajă afurisită. Şi când pundeam cu înjosiri şi înjurii.
am simţit-o lângă mine ca pe-o şopârlă, rece „Până într’o zi... într’o zi s’a iscat o ceartă.
şi înăduşită, fierbinte şi îngheţată, caldă şi Copilul eră faţă cum nu fusese niciodată, stă
înfrigurată, tremurând şi încolăcindu-se, mă pe genunchii mei, se juca cuminte. Când i-am
chemă vicleana, acasă... Acasă, da, m’am zis o vorbă mai tare, copilul a zis „mamă“,
întors, în ochi cu trandafirul apusului drag, întâia oară şi s’a repezit în braţele ei.
în inimă cu splendidul albastru al mării ce „In ziua aia a fost de partea ei şi seara
mă ’nviase, în suflet cu fiorul cald al Italiei, la culcare n’a mai venit să-şi lege braţele
gata să-mi iau iară lucrul părăsit, să rup de gâtul meu şi să-mi spună duios: „Eu te
lanţurile robiei femeieşti, tâmpeniei. Am fugit iubesc mult pe tine". Eră de şeapte ani, în­
şi două zile am rătăcit năuc, înălţat, aprins ţelegea, i se făcuse milă de mama Iui şi tră­
după dragul artei mele iubite. sese cu ea. Asta e uşor de înţeles.
„Dupăce am fost de am îngenunchiat din- „O zi copilul a iubit-o numai pe ea. Dar
naintea operilor meşterilor picturii şi sculpturii mai mult nu. Să-mi fure şi inima lui? Asta
la Roma, m’am întors hotărît la Veneţia. Mai n’aş fi răbdat-o. De-a doua zi am început
hotărît decât moartea când vine să secere să joc o comedie. în faţa lui prefăcătorie;
pe cine-i place. Fără nici o lămurire: des­ între noi doi luptă până la sânge. Află şi
părţenia. ţine minte, domnule procuror, începusem
„Acasă am găsit-o jelindu-se. Ce-mi păsa! s’o chinuesc, nu numai cu vorbele, dar şi
îngenunchiând dinainte-mi. Nu mă mişcase. cu fapta. Din fiece răspuns înfipt, — căci
Rugându-se. I-am dat cu piciorul. Târându-se. răspundea obraznic — din fiece gest de sfi­
Am scuipat. Mărturisindu-mi c’a simţit miş­ dare, găseam prilej ca să tăbăr asupra ei
când în pântece fructul patimei trăite. Am cu mânile, s’o stâlcesc, să mă răsbun. Iar
plecat capul... când veniâ copilul, pe un glas miorlăit de
„îmi vestea c’o să am un copil în ziua mâţă, începeam s’o alint, să-i grăiesc dulce,
când ucisese însă pe cel dintâiu, cel mai să-i sărut mânile ce-mi frigeau buzele. Iar
iubit pân’ aci, bietul meu talent. micuţul văzând mereu acelaş lucru, pe mine
„Şi copilul a venit. Băiat, frumos, deştept mângăios şi dulce, pe ea ieşindu-şi din fire,
şi drag. N’aduceâ nimic din făptura ei, care-1 aţâţată şi asvârlindu-mi vorbele ce cădeau
purtase în trup şi nu-mi semănâ decât mie. ca blestemul între noi doi, pe capul lui inelat,
Pentru el n’am mai jelit pe urma celuilalt, în inima lui, nu putea să înţeleagă, şi strein
înţelegi, domnule, înţelegi cât a trebuit să-l de şiretenia mea se temea de mumă-sa, o
iubesc? De trei ani când a început să vor­ ocoliâ, i se făcea strein şi veniâ mai cu drag
bească prima lui vorbă: tată... Cu încetul, la mine. Căci nepricepând nici ea planul meu,
cu vremea, m’am mângâiat de tot de pier­ se aprindea şi împotriva copilului, se uită pe
derea ce suferisem în talentul meu risipit sine, îi făcea spaimă şi chiar îl loviâ câte­
prosteşte lângă o femeie streină sufletului odată ca din mânile ei să-I scot eu, birui­
meu: copilul îi prindea tot locul. Uitam fără torul, alegându-mă uneori şi cu loviturile de
să iert. cari îl feream. El veniâ de se lipiâ pe pieptul
„Copilul punea acum prăpastia dintre mine meu, plecă capul pe obrazul meu, plângeâ
şi ea, cum ea pusese pustiul între arta mea şi-mi spuneâ cu glasul lui îngeresc între
şi mine. Din clipa aia, am depărtat-o din suspine adânci: „Eu sunt al tău numai!"
gândurile mele potolite, dar am început s’o „Şi mi se răcoriâ sufletul.
urăsc, cum nu putusem mai înainte. „Atunci văzând aşa, într’o noapte l-a su­
„Copilul însă nu vream să ştie nimic. Dac’ar grumat. L-am găsit mort în pătuceanul lui,
fi priceput, nu m’ar mai fi iubit atât şi mie-mi întins pe perinile de puf, ca un puişor de găină,
trebuia inima lui toată, inimă în care se furi­ cu o picăturică mică de sânge, cât o mărgea
şase toate visele mele... Mă ascundeam ochilor de chiag, pe buzele-i ofilite. Dinnainte-mi
şi urechilor Iui, iar pe ea o umileam ca pe ea, despletită, rânjiâ hâdoasă. M’am repezit