Page 17 - 1909-24

Nrul 24, 1909. LUCEAFĂRUL 557

pâinea! Şi în galerie, fireşte, senzaţie: Ce are să fie Lupta haiducului pentru iubita sa, scena clasică a
acest Răzvan până la sfârşit? Ochii ţintă!... Şi mai baladelor populare, este pusă acum pe scenă: Răzvan
ţintă acum: Tănase primeşte dela Răzvan punga, dar — în duel cu Ganea — işi câştigă soţia prin lupta cu
o dă înapoi, dupăce opreşte numai cât îi trebuie. Şi armele. Evul mediu este deplin; partea cea mai ca­
cerşitorul este ultra-generos: Restul îl lasă pentru valerească a vieţii haiduceşti deschide acestui sfârşit
alţi „mulţi săraci", cărora Răzvan ii va da, după cum de act inimile populare
se şi cuvine, căci dă nişte bani furaţi dela — adevăraţii Actul III. După şase ani, in Polonia: „îmbrâncit"
proprietari: de Vidra cea plină de visuri ambiţioase, căpitanul de
haiduci a plecat cu tovarăşii săi la Leşi, s’a făcut
Toţi banii din ţara noastră poartă, moşule, pe sine cătană şi acum luptă victorios cu Muscalii. Muscalii
Semnul furilor ce-i pradă, printre lacrimi şi suspine, il îmbie cu moşii şi cu rangul de căpitan, dacă va
Dela noi, dela opincă__________
părăsi pe Leşi. Răzvan nu primeşte: el este un rusofob
Aceştia sunt ţăranii şi Ţiganii. ca şi B. P. Hasdeu; iar Vidra, care-1 îndemnă să pri­
Răzvan este însă şi trubadur popular, care lipeşte mească căpitănia în oştile ruseşti, se împacă greu
pe stâlpi cântece sociale, scrise de el să le cetească când îl fac — Leşii căpitan: căpitănia leşească de­
boierii şi dascălul bisericei; acesta ceteşte pentru să­ vine o „biată căpitănie". Vidra are „setea de-a merge
tenii necărturari. Tema vremii lui Hasdeu şi a vremilor înainte"; căpitănia câştigată nu mai poate fi o ţintă.
mai vechi revine: „Iar boierii toţi furând, îşi fac trebile Ea vrea o — împărăţie! Fără glumă! Pentru Răzvan!
pe rând"; sau: „La dracu cei ce ne-apasă“. Boierii Când l-au făcut căpitan, Leşii i-au dăruit lui Răzvan
Sbierea şi Başota constată crima, o atribue intâiu un rob luat dela Muscali, cari îl luaseră dela Tătari,
dascălului — prilej de-a constată că „dascălii răsvră- cari (Tătari) il luaseră cândva de pe moşia Flămânzii;
tesc norodul" — se auziau şi-aceste acuze pe vre­ şi robul eră chiar boierul Sbierea! Romantică şi iro­
muri — găsesc pe vinovat şi-l hotărăsc iar rob, lui nică soartă! Sbierea este tot vechiul sgârcit ce-a fost
Sbierea *)• Răzvan ar muri mai bine în furci, dar boierii şi Vidra poate da „patima" lui drept pildă, pe care
sunt de altă părere. Suma actului I.: Răzvan luptă cu Răzvan ar trebui s’o imiteze, in alt înţeles, fireşte.
vorba şi cu versul contra boierimii asupritoare. Tot actul acesta este cam naiv.
Actul II.: Răzvan, fugind de robie, este căpitan Actul IV. Tuturor Moldovenilor le este dor de
de haiduci. (Pe scena teatrului naţional haiducii aceştia ţară. Domnul Petre „prieten al ciocoi mii" nu mai
sunt prea adormiţi). Un boier (Ganea) condus de un este; ba, stăpânul de acum „şade sus, dar ţine cu
cioban vine să ceară ajutorul lui Răzvan, pentru a răpi norodul cel de jos", şi este feciorul unui Alexandru
pe Vidra, pe care tocmai o duc la călugărie; Vidra ce „mâncâ boieri de vii". Ar merge şi Răzvan, dar
este, zice undeva poetul, „un fă toi ce călăreşte şi se opune — Vidra, de astâdată printEo confuzie prea
împuşcă chiar ca un zmeu". (Pe scenă este numai femenină de idei şi dintr’o nelămurire de voinţă, care
svelta d-ră E. Ciucurescu: o abatere dela idealul hai­ contrastează frapant cu sinamăgirea ei că numai ea
ducesc?). Senzaţie hasdeiană: Tocmai acum trebuie să ştie unde-1 duce, că numai ea poate hotărî momentele
vină întâiu moş Tănase cerşitorul, ca să se facă şi el faptelor lui Răzvan. Senzaţie ilară: apare Sbierea
haiduc. Şi mai senzaţie: Tocmai acum haiducii aduc — tot Sbierea săracul - cu vestea că Vidra şi
o „caracudă" de boier, despre care Vulpoiu spune că deci Răzvan — au moştenit moşii, o avere mare la
a „pescuit-o pe uscat": „Caracuda" trebuiâ să fie care se pot întoarce ca boieri înstăriţi. Acum abia se
tocmai Sbierea, stăpânul lui Răzvan! Răzvan ar putea lămureşte şi opoziţia Vidrii: ea se teme de umilirea
să-l facă „praf, pulbere şi ţărână", deşi ar fi destul lui Răzvan, la curtea moldovană! Atunci de ce înte­
praf, destul pulbere, destul ţărână. Dar nu-1 face meiază pe el chiar nădejdea unei „împărăţii"? De ce
nici ţărână, nici pulbere, nici praf, ci-i dă drumul să nu crede în el? Dar cade şi astă piedecă: boierul
plece, pentrucă: Başotă — tot cunoscutul din actul I — vine sol din
partea Domnului, să-l cheme la postul de hatman al
Răzbunarea cea mai cruntă este (?) când duşmanul tău Moldovii. Vidra vede acum deschis drumul şi spre
E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău! tron. Actul se încheie deci c’o nădejde, c’o temere
— rana otrăvită a lui Răzvan poate să-l restoarne
Celce ar recunoaşte ar fi Sbierea?!
Vidra, nepoata Iui Moţoc, răpită de-acest gest al mort — şi cu două versuri de cel mai bizar şi mai
generosului Răzvan, îi întinde mâna: Ea ştie doar rău gust. Versurile sunt puse în gura lui Răzvan.
că Răzvan „o să întreacă trândăvită boierime" şi că O da! Voesc a fi mare, precum Sbierea cu grămadă
„îşi va face loc în sus", şi-i poate întinde mâna. Voeşte movile de-aur numai la dânsul în ladă!
Actul V.: Ţara e în luptă cu Leşii. Aron face
*) Pe vremea aceea (1866) profesorii făceau multă pace. Dar pacea nu-i pe placul lui Răzvan. Răzvan
politică. De pildă, directorul liceului Sf. Sava convocă vrea acum domnia, pentrucă e „pată" să se împace
pe colegi în adunări politice, în celebra sală Slătineanu, Vodă cu Leşii, când ei sunt înţeleşi cu Turcii. Re­
ca să hotărască „cum să se facă alegerile viitoare" voltă. Norodul i se închină lui Răzvan cu struguri şi
(Oct. 1866). Până şi amănunte de-acestea se reflectează spice de grâu şi cu o oraţie. Vidra se avântă, întâia
în poema dramatică-politică a lui B. P. Hasdeu, oară limpede, până la idea Dacoromâniei: