Page 18 - 1909-24

558 LUCEAFĂRUL Nrul 24, 1909.
Ba inc’aşi mai vrea ca mâne Deci de „actualitate" încă...
Tu să legi într’o cunună toate ţările române, S’ar fi putut adauge: „nu-i vorbă, de-o actualitate
încât dela Marea-neagră pân’ la falnicul Carpat scăzută mult". Pentrucă astăzi furia luptelor politice
Să nu domneşti ca un Vodă, ci ca Răzvan-împărat. s’a domolit; liberalii şi conservatorii de astăzi sunt
mai temperaţi decât roşii şi albii de pe la 1866—1868.
Dar trădarea predă Leşilor cetatea Sucevei, Sbierea
care se închinase lui Răzvan moare de apoplexie, Şi astăzi nici poeţii partidelor — ei există încă! ,—
Răzvan învinge, dar moare de rănile primite, Vidra nu sunt atât de insgărdaţi ca atunci. B. P. Hasdeu era,
pentrucă eră înrolat din convingere. De aceea
mândră rămâne unui viitor necunoscut.
Inaine de-a plecă, Răzvan face câteva reflexii, pe Răzvan-Vodă, mai apoi Răzvan şi Vidra, deveni
care le citez numai pentru a dovedi că, dacă Beldinian un cântec politic, al cărui comentar se poate găsi
a influinţat metrica lui Hasdeu, psaltirile vechi au uşor în tot ce Hasdeu scriâ pe-atunci. Din tot, eu
influinţat cel puţin această pagină: mai citez o singură poezie, scrisă in vreme ce pu­
blică a treia ediţie a lui Răzvan, Oda la ciocoi:
Dar ce-mi mai trebuie acuma mii de galbeni în grămezi? Ciocoii se ridică, ca hoituri învechite
Ce-mi foloseşte domnia? Pe amândoi aci ne vezi, 1 ) Din cripta infernală !
Praf, pulbere şi cenuşe! Nebuni, ce din lăcomie; El trage după sine, ca ’n zile din nainte,
El pentru-o biată leţcae, eu pentr’un ceas de mândrie, Invazia streină —
Necruţând nimica în lume, neştiind nimica sfânt 2 ) La luptă dar!
Uitam că vieaţa-i o punte dintre leagăn şi mormânt.
Politica a prăpădit poezia, câtă eră să fie, din
Aşa este opera care aspiră la nemurire: un lanţ Răzvan şi Vidra. —
de surprize, în cursul cărora nu se iveşte nici un Piesa lui B. P. Hasdeu s’a dat intâia oară în 10 Fe­
caracter bine-definit, adânc şi bogat şi pe care bruarie 1867, cu muzică nouă de Flechtenmacher, cu
nu le leagă nici un fir logic, păşind din faptă în faptă, Pascaly ca Răzvan şi d-na Pascaly ca Vidra, cu Vlă-
ci numai meşterul ingenios, regizorul, autorul. — dicescu, Mihăitcanu, P. Velescu şi alţii. Autorul însuşi
III. Despre piesa lui B. P. Hasdeu s’au putut spune, constată intr’o scrisoare câtră Trompeta Carp aţi lor
în Academie şi încă de curând, la 13 Maiu 1909, in că a reuşit, fiindcă a fost jucată bine.
discursul de recepţiune al d-lui Nicolae Gane: „Răz­ Criticii vremii nu s’au emoţionat mult. Cel puţin
van şi Vidra a avut cu deosebire un succes imens, nu au scris mai nimic despre ea Socec a editat-o şi
căci volumul a ajuns la a patra ediţie, iar drama d-l P. P. Carp a scris o critică... Bucureştenii, amicii
este şi astăzi de actualitate". Astăzi, doi ani lui B. P. Hasdeu, erau încântaţi, dar simţiau şi ei că
după răscoala agrară, în care s’a vorbit iarăş, mai este ceva straniu în opera lui. Hasdeu imitează,
mult ca de obiceiu, despre boieri şi ciocoi etc. Aceasta ziceâ de pildă Atheneul român (1867, p. 328), pe
este „actualitatea" pentru d-l N. Gane, nu, de sigur, Shakespeare şi Hugo, dar „cu toate acestea Domnia sa.
şi pentru directorul teatrului, d-l Pompiliu El iade, care ni se pare a constitui un gen â parte şi de o
este numai estet şi moralist*). originalitate a sa proprie, care merită a fi stu­
diată cu amânunturi".
') Pe el şi pe Sbierea.
*) Ceeace nu-i exact. Cu amănunturi? Ajunge un punct de vedere: al
3 ) în răspunsul la discursul d-lui N. Gane a avut senzaţiei voite cu conştiinţă că va şi fi. Poetul,
cât este în amănunturi, e subordonat marei stăpâne
d-l Iacob Negruzzi o vorbă dreaptă despre poetul
Hasdeu: „El nu a fost omul imaginaţiei vaste, nici al a inimei lui Hasdeu, care eră iubirea de sensaţie.
sentimentelor calde şi profunde". G. Bogdan-Duică.
Reverie.
Cum stau aşa furat de gânduri In jurul meu e trist şi rece,
Privirea mi se pierde ’n vag, Vârtej de frunze arămii
Şi ’n mintea mea se ’nchiagă chipul, Aduse ’n vânt din depărtare
Ce ’n lumea asta mi-a fost drag. Se lasă pe cărări pustii.
Acelaş zimbet de madonă, Cum le privesc cu ochi ’n lacrămi
Aceiaşi ochi fermecători Se ţese ’n sufletu-mi tăcut
Par’că-i zăresc din nou acuma Romanţa dragostei trezită
Cum mă mustrau adeseori... In primăvara ce-a trecut.
S. Bornemisa.