Page 20 - 1909-24

560 LUCEAFĂRUL Nrul 24, 1909
spirituale comedii ţărăneşti dela noi (Gh. Stoica: O tice şi realiste in acelaş timp, ca la autorul nostru.
şedinţă comunală, de asemenea şi schiţele acestui Dacă amândouă ar fi deopotrivă de roditoare în artă,
scriitor, cari au cel puţin valoarea celor ale d-lor ar trebui să ne bucurăm de această îngemănare puţin
Cercel şi N. N. Beldiceanu), etc. Oricum ar fi, micile obişnuită. Dar, durere, d-l Theodorian reuşeşte numai
neajunsuri nu scad valoarea reală a cărţii d-lui S. în creaţiunile, cari descriu realitatea, care se înteme­
Puşcariu, din care unii işi vor împrospătâ, întregi şi iază pe observaţiuni amănunţite. De câteori îl seduce
sistemizâ cunoştinţele lor literare, iar alţii — cei mai câte o licărire a imaginaţiei, se pierde in compoziţii
mulţi — vor invăţâ, în lumina lor cea adevărată, multe cari nu mai plac. Aşa e de pildă bucata care împru­
lucruri de folos. I. Duma. mută volumului titlul: Calea sufletului. Un preot
*
adună bani, prin câteva judeţe, ca să clădească o bi­
Caton Theodorian, Calea sufletului. Edit. Mi- serică nouă în sat. Când se întoarce acasă, în apro­
nerva, Bucureşti, 1909. 1 voi. 8° 274 pp. Preţul: 1 leu 50. pierea satului, ii iasă înainte un făcător de rele şi-i
Cetitorul care vrea să-şi spună şi altora părerile ia o parte din bani. Părintele se roagă, însă, de tâlhar
despre operile literare mai nouă, dacă e un om con- să-i găurească cu câte-un glonţ antereul şi potcapul,
ştienţios şi drept întâmpină întotdeauna greutăţi. Căci ca să poată dovedi credincioşilor ce i s’a întâmplat.
pentru a spune o părere obiectivă şi justă despre va­ Şi naivul tâlhar îi împlineşte rugămintea, iar dupăce
loarea unei cărţi de curând apărute, pe lângă indis­ rămâne cu revolverul gol în mână, părintele îi în­
pensabila pătrundere şi pe lângă judecata sigură, se dreaptă pistolul, pe care-1 ţinea ascuns sub antereu,
mai- cere puterea morală de a învinge sentimentele şi spre tâmple, îl ia de dinapoi şi-l duce ca pe-o oaie,
preocupările personale, pe cari ţi le impune vremea până în sat la primărie. Dar când preotul dă să des­
in care trăieşti. Şi lupta cu aceste greutăţi, cari aţin chidă uşa primăriei, tâlharul işi aduce aminte c’ar
calea adevărului, nu e de loc uşoară. Libertatea pă­ putea să scape şi- dă părintelui un pumn in frunte
rerilor şi convingerilor, cu cari ne lăudăm adeseori, şi nişte ghionturi de-1 lasă fără simţiri. Tâlharul dis­
sunt privilegii pe cari le au foarte puţini. De aceea pare fără să-l vadă nimeni. Când şi a venit preotul
se întâlnesc aşa de rar la contimporani păreri defini­ în fire, notarul îi face propunerea să impartă amândoi
tive despre valoarea operilor din vremea lor. De obi- banii ce-i rămăsese nefuraţi şi să facă formele ca şi
ceiu numai generaţiile de mai târziu pot avea obiec­ când ar fi fost despoiat de toţi, căci nimeni nu va crede
tivitatea unei judecăţi drepte despre autorii pe cari povestea cu împuşcăturile. Acest notar e duhul rău,
valurile vremii lor i-au proslăvit sau i-au acoperit şi se pare că tot el a fost şi tâlharul. Sufletul cinstit
cu ocări ori cu tăcere. Şi câţi dintre cei nebăgaţi în al bătrânului slujitor al Domnului, într’un moment de
seamă, dintre cei umiliţi nu se înalţă şi nu se recu­ slăbiciune şi de criză sufletească se învoeşte a săvârşi
nosc mai târziu ca personalităţi reprezentative în evo­ fapta mişelească. Asta-i calea sufletului pe care
luţia artistică şi culturală a unui neam şi iarăşi câţi autorul ni-o înfăţişează cu mijloace neverosimile, ne-
dintre cei purtaţi in triumf şi lăudaţi pe vremea lor artistice şi aşa de căutate.
nu sunt învăluiţi in negura uitării deodată cu crucea în Crucea mişelului îmbinarea realismului cu ro­
ce li se pune strajă de amintire la mormânt! mantismul e mai vădită. E bucata cea mai caracteristică
Dându-ne seama în toate acestea înainte de a apreciâ a volumului în această privinţă. Descrierea babei San-
volumul d-lui Caton Theodorian, mărturisim că ne dula merită să fie reprodusă: „De ani şi de ani, în
simţim la o răspântie de drumuri: drumul cunoscut fiecare dimineaţă, o femeie, o babă, bătrână ca şi
şi uşor al celor ce vorbesc despre o carte, arătând moartea care a uitat-o pe pământ, uscată ca seceta,
părţile ei slabe, întotdeauna lesne de descoperit, mai suptă ca boala, încovoiată ca povara, încreţită pe faţă
ales când vrei să le găseşti înainte de a fi deschis cartea ca mânia, şi albă, albă, in smocul de păr puţin ce i-a
şi drumul mai puţin umblat al celor ce caută numai mai rămas pe tidvă, ca creasta înzepezită a munţilor,
părţile frumoase şi bune ale lucrurilor de cari se sleită ca scârba — îşi poartă oasele, scheletul, în fie­
ocupă Şi când ne hotărîm s’apucăm pe drumul cel care zi, în rochie de căpătat pe şolduri, cu umerii
din urmă — aruncând doar câte-o privire în treacăt învăluiţi întEo boccea soioasă, pe cap cu broboadă
asupra celui părăsit — trebuie să recunoaştem că de lână pământie, se târeşte ca nevoia şi bate metanii
aducem o jertfă, neînsemnată şi plăcută de altfel, şi-şi plânge lacrimile, nesecate, la poalele crucii".
sentimentelor ce ni le ocroteşte vremea în care trăim. Baba aceasta îşi are povestea ei, pe care o ştie o
lume. E fata sărdarului Mârzea, care a fost furată cu
D-l Caton Theodorian îmbogăţeşte literatura noastră, puterea, înainte cu 80 de ani, dela casa părintească de
dacă nu ne înşelăm cu al treilea volum. Zicem îm­ un caţaon, Spirache Zittis, venit din Fanar, „frumos
bogăţeşte, fiindcă în creaţiunile d-sale găsim pagini ca vraja, deştept ca duhul, înalt ca bradul, dulceag
de o adevărată valoare literară. Romanul „Sângele ca ispita, îmbogăţit nu se ştie cum, cu sânge de şarpe
Solovenilor", care i-a întărit reputaţia de scriitor în trupul lui fermecător ca înşelăciunea"; a fost furată
e o mărturie statornică. în noul volum ni se înfăţişează pe când era „fecioară frumoasă ca crinul, crăiţa cu
cu aceleaşi scăderi şi cu aceleaşi calităţi; talentul de părul negru ca întunerecul, cu obrajii albi ca lămâiţa,
scriitor al d-lui Theodorian şi aici ni se pare că leagă cu ochii codaţi şi închişi ca porumbelele, cu trupul
literatura noastră romantică de cea realistă. E destul subţire şi mlădios, copilă mândră râvnită de voinicii
de rar să întâlnim într’un şuflşt predispoziţii roman­ târgului pentru care-şi încrucişau boierii paloşele."