Page 23 - 1909-24

Nrul 24, 1909. LUCEAFĂRUL 599

in vârful picioarelor, iar feciorul de împărat şi-a dat care porunceâ peste toate sburătoarele din lume, nu
pălăria pe ceafă, şi-a întins guriţa şi, pe urmă, treaba ştie de Zână: ci îl sfătueşte să treacă pe ia fratele
lor ce-au mai făcut. Eu tac mă chiamă — că nu-i cel mai mare, poate l-o sluji el cu ceva. Al treilea
bine să te amesteci unde nu-ţi fierbe oala, şi tăcere-aş unchiaş eră poruncitorul gândăcimii; îndată işi adună
încă şi astăzi, dacă întâmplările nu şi-ar fi luat sfârşit gângăniile mărunte, muşte, lăcuste, greeri, ţânţari,
d’atâtea veacuri"... (pag. 21). viespi, albine, bondari, strechii şi alte felurite soiuri.
Mai departe, cetiţi D-voastră, că n’aş crede să vă Din atâta gândâcime se alege la urmă o albină rătă­
pară rău. cită, care sosise tocmai din grădina Rujalinei-Line...
Povestea e auzită dela bătrânul Ion Drugan, de Ea cunoştea calea. Şi porneşte Petrea la drum ală­
loc din Ardeal, mocan în Dobrogea, — şi rar meşter turi de albină, şi ajunge la curtea Zânei, unde-1
de om la potrivirea vorbei. aşteaptă însă alte necazuri. Se prinde slugă la un
Petrea, alt fecior de împărat, ar voi s’ajungă pe porcar; slujeşte mai târziu şi pe baba Ranţa-Clanţa,
locurile acelea departe, spre Soare-răsare, unde trăeşte o femeie să iei câmpii. Cine afară de Petrea - ar
Rujalina-Lina, chip frumos şi neasămuit de Zână. puteâ sta sub un acoperiş cu baba aceea, „cu nasul
Merge cât merge, şi după câteva luni dă de bordeiul de două palme domneşti, c’o gură pân’ Ia ceafă, cu
unui unchiaş bătrân minune, cu părul pân’ la cingă­ trei dinţi în gingii, gheboasă, şi pocită, mă rog: s’o
toare, alb ca varul. îi întreabă, de nu cumva ştie ceva iei în braţe şi s’o săruţi...“
de zâna Rujalina-Lina? Unchiaşul n’a auzit de astfel La urma urmelor, după isbânda asupra smeilor,
de fiinţă; dar iute işi chiamă vietăţile, peste care eră Petrea, omul stăruitor, dobândeşte pe Zâna lui fru­
stăpân. Şi sosesc din toate părţile tot felul de dobi­ moasă, şi impărăţesc amândoi spre bucuria noroa­
toace cu patru picioare: urşi, mistreţi, lupi, vulpi, delor lor...
iepuri, mâţe sălbatice şi câte feluri toate; — însă nici Iar spre bucuria noastră, a cetitorilor, d-l T. Pamfile
una din vietăţi n’are ştire despre Rujalina-Lina. Petrea să mai adune şi să ne mai dea un volum de poveşti.
se îndreaptă la fratele mai mare al moşului. Nici acesta. E. Hodoş.

C r o n i c ă .
Teatrul naţional (Vineri, 13 Noemvrie): Aseară desfrâului tatălui său şi al limfatismului mamei sale,
s’a dat a doua oară „Pământ", de M ihai 1 Polizu- nu mai este gândirea săltăreaţă, deşirată şi numai
Micşuneşti. Sala nu eră plină şi vecinii mei ex­ pe-alocurea suspectă din actul intâiu; el este un suflet
plicau golul prin efectul criticelor din ziare. Două cu desăvârşire sustras dela impresiile bune ale me­
ziare guvernamentale au găsit mai multe cuvinte diului său şi pornit nebuneşte pe calea speculaţiunilor
de laudă: ele au simţit bine că autorul susţine poe- metafizice: Cum i s’a părut odată că a găsit — in
ticeşte... politica agrară a guvernului actual, ceeace sfârşit — sufletul omenesc a cărui origine o caută, s’a
nu a fost, desigur nu, intenţia autorului. Este o simplă povestit bine şi s’a spus pe scenă foarte frumos.
şi firească potriveală: Problema „pământului" se Steluţa este încă unica stea care mai aruncă ceva
impune şi scriitorilor tot mai mult. lumină în creerul distrus al lui Şerban. Dar Steluţa
In „Pământ" s’a admis dovada prin contraste: V. este chinuită, este speriată. „Pământul" intră tocmai
Hugo, iubitorul cel mai fanatic de contraste, ar aproba. acum în casa lui Smoleanu: e Dragomir, e şi Mihaiu,
Dar oare nu sunt prea multe? Şi-o parte a contras­ dascălul, care vin să ceară pentru obştie moşia Smo-
tului fundamental — proprietar şi ţăran - nu-i cam lenilor. Contrastele iarăş: Colo departe cântece sănă­
poleită? Iar cealaltă să fie numai degenerare? (Nu toase şi vesele ţărăneşti; Steluţa lângă cântecul me­
aş zice, mai ales pe scenă nu, degenerescentă, tafizic al nebunului; nebunul adormit, ca un copil, de
care sună lung şi slab: e, e, e, e, c, ă!) ea şi de doctor, şi-aici, acum Mihaiu încă verde şi
Două fete — fiice de ofiţer mort în războiu — frumos: ţara, ţara o chiamă şi ea se duce... Roxandra-i
trăesc modest, la sat. întâiul contrast: Marta vede dăruise Steluţei (cam de vreme), la sfârşitul actului I.
sănătatea vieţii săteşti şi iubeşte pe Vlad, fiul mo­ un colan scump: Ce scenă de fericire în contemplarea
şului Dragomir şi-i fericită că acesta vine de-o acestui simbol de viitoare, nesfârşită şi fericitoare
cere dela mamă-sa; Steluţa, dăscăliţă, este devotată bogăţie. Frumoasă scenă! Margareta din Faust tot
şcoalei, dar fuge de ţăranul Mihaiu, dascăl destituit astfel începe să cadă spre braţele lui Faust. Qoethe
acum pentru „socialism" şi primeşte a fi femeia iui şi Polizu! Nu are a face; Goethe este mai vechiu;
Şerban Smoleanu, mare proprietar, pentru care nu are a face, colanul care ameţeşte fetele a procurat
o cere mama acestuia, C’oana Roxandra. Un act d-nei Bârseanu o scenă jucată magistral. Acum, la
bun. Toate persoanele sunt bine caracterizate, te-aştepţi sfârşitul actului al doilea, colanul, inelele, cerceii sboară
la o desvoltare mulţămitoare. Suntem în casa lui pe covoarele bogate şi fără ele, în rochia-i fâşiitoare,
Şerban Smoleanu, după doi ani. Degeneratul acesta, galbenă, Steluţa fuge spre ţară.
care se explică singur ca product al alcoolismului şi Ce sănătate este aici! Sărbători şi tot neamul mo-