Page 25 - 1909-24
P. 25
Nrul 24, 1909. LUCEAFĂRUL 565
bust de ceară polychromă, din timpul Renaşterei ita inaugurat localul cercului şi s’au discutat mijloacele
liene, dupăcum afirmă negustorul. După descrierea cu ajutorul cărora s’ar puteâ înscrie membri şi adună
D-rului Bode eră: „un bust ceva mai mare decât in fonduri. S’a hotărit să se cutriere oraşele din România,
natură reprezentând jumătatea superioară a unei statui. făcând propagandă prin întruniri şi conferinţe. Comi
Ceara foarte curată. Zugrăveala ce-o acopere în mare tetul cercului din Bucureşti a accentuat şi necesitatea
parte ştearsă, nu e intactă decât in părul de-un de a se înfiinţâ in Bucureşti un ziar, care să se ocupe
castaniu roşietic şi in ghirlanda de flori ce-i încunună în primul rând de chestiunile noastre. Un asemenea
capul. Coloratura corăspunde exact cu aceea a bus ziar de sigur c’ar puteâ spune cetăţenilor liberi ai
tului de fată care figurează in Muzeul Wicar din Lille. României multe lucruri, pe cari din ziarele noastre
Acest bust e binişor vătămat şi se observă unele re nu le pot află.
paraturi din vremuri vechi..Doctorul Bode, încre Dorim din toată inima ca noul cerc să aibă vieaţă
dinţat că este o operă a marelui Leonardo da Vinci îndelungată şi roditoare. *
cumpără deci bustul pentru suma enormă de 175,000 de
Mărci, cu doi ani mai înainte anticvarul îl cumpărase + Petre Ciorogariu. A fost unul dintre culegătorii cân
la un bâlciu cu 50 de Mărci — şi îl transportă la Berlin tecelor poporale. Eră originar dela noi din Banat şi a
unde îl expune într’o vitrină. Dar iată că fiul unui trecut în România, ca mulţi alţii, pentru a-şi câştigă cu
bătrân sculptor din Southampton (America) vine şi cinste^ pâinea de toate zilele, ca profesor. Ca compozitor
declară că bustul acela e opera tatălui său care ar fi muzical şi culegător de melodii poporale s’a făcut cunos
lucrat-o în tinereţe după o pictură, „Flora", atribuită cut abia în anii din urmă. Societatea corală «Carmen» în
lui Leonardo da Vinci sau elevului acestuia, G. Pedrini. primul ei concert a cântat pentru primaoară in România
De aici consternaţie generală! Potrivnicii D-rului Bode «De-ar fi mândra ’n deal la cruce» şi »Auzit-am şi-o ştiu
strigă şi acuză, marele savant se apără şi susţine că bine», cari au fermecat pe ascultători şi i-au popularizat
bustul e o sculptură a lui Leonardo da Vinci. împă numele. Iu cursul acestui an în «Biblioteca Românească»
ratul Germaniei însuşi e de aceeaş părere - totuşi a lui Socecu (Nr. 42 —44) a apărut o colecţie de «Cân
a predat chimiştilor bustul, pentru ca aceştia să-l cer tece din popor» cu note muzicale de dânsul. Volumaşul
ceteze amănunţit şi să stabilească şi pe cale chimică cuprinde Colinde, cântece de stea, cântece de lume, doine
dacă sculptura poate fi sau nu din veacul al cinci şi cântece de voinicie, culese din Ardeal, Banat şi Mun
sprezecelea. în aşteptare, toate spiritele se agită, nu tenia. E o colecţie de cântece care va face să se pome
s’a gândit insă nimeni să examineze bustul din punct nească cu cinste numele lui P. Ciorogariu in modestul
de vedere a! frumseţei şi să se statorească inainte nostru Panteon muzical.
de toate dacă e sau nu operă de artă?...
Cum nu le-a dat în gând să „esmită o comisiune"!... Seratele literare şi artistice ale Asociaţiei. într’o
* călătorie ce-am făcut prin Germania, am rămas surprins
Şcoala de arte frumoase din Bucureşti. Cetim de programele ce le ceteam la fiecare colţ de stradă, în
în „Revista Generală a învăţământului": oraşele mai mari. Societăţile ştiinţifice şi culturale — câte
„După studii de ani de zile s’a izbutit, în fine, ca cinci-zece în fiecare oraş — îşi anunţau cu luni înainte,
şcoala de arte frumoase să capete o organizare po prin placate şi prin ziare, seria conferinţelor şi reprezen-
trivită cu necesităţile noastre naţionale. Deosebirea taţiunilor ce le vor aranja în cursul iernii. Şi cetind pro
între organizarea de pân’ acum şi cea de aici înainte gramele lor, m’am gândit la lipsa de vieaţă a societăţilor
este cea următoare: Pe când, până acum, fără să fie dela noi. De avut, avem şi noi destule. în fiecare orăşel
un regulament şi program precis, se urma a se dâ tot al doilea «fruntaş» român e ba preşedinte, ba secretar,
tuturor elevilor pregătiri pentru a deveni artişti in ba cassier la câte-o reuniune. Dar activitatea societăţilor
pictură sau sculptură, de acum încolo, cu un program şi reuniunilor noastre se mărgineşte la încassarea taxelor
precis se dau cunoştinţe şi de artă decorativă indus de membri, la inutilele procese-verbale, la câte-o aduuare
trială, precum şi o pregătire specială viitorilor maeştri generală şi la câte-o laudă straşnică prin ziare. încolo
de desemn din şcoalele secundare. De asemenea ca tăcere şi... cel mult certuri urîte. Ceeace dovedeşte că
deosebire mai este şi aceea că, şcoala va cuprinde aceste reuniuni sunt simple imitaţii, că ele nu corespund
7 ani de studii în loc de 5. Sporul anilor de studii unei necesităţi sufleteşti. Le-am văzut la conlocuitorii
provăzut în regulament, este consacrat studiilor ge străini şi le-am înfiinţat şi noi fără să ne străduim a le
nerale cu cari elevii au să-şi completeze cunoştinţele da şi vieaţă. Ne dăm seama de această scădere, fiindcă
şi să şi le echivaleze oarecum cu cele din învăţământul mereu ne tânguim că nu se face nimic, dar stăm tot pe loc
secundar complet. Mai sunt şi alte deosebiri de di sau înaintăm cu paşi de plumb. Dacă se iniţează ceva
rectivă în metode şi anume: elevii încep studiile de in sânul lor, în loc să ne pară bine că se găseşte câte
desemn direct după natură, iar nu după antic ca până un om, care vrea să trezească o scânteie de vieaţă, în
acuma. Cu începutul acestui an, şcoala intră sub noul cepem cu «ocoşelile» şi cu pretenţiile. Ba c’aşa, ba că pe
regulament şi sub noile programe." dincolo. Ba se supără reuniunea vecină că-i calci târîmul
* ei de activitate, ba-i sare ţandura cutărei cucoane sau
„Cercul Românilor de peste Munţi“ s’a înfiinţat cavaler că au i-ai invitat să se producă, şi aşa mai
în Bucureşti la sfârşitul lui Noemvrie. S’a ales preşe departe. Şi mare e minunea, dacă un lucru bun se poate
dinte d-1 Simion Mândrescu, profesor universitar, s’a duce până la sfârşit. Vorba lui Caragiale: Românului e
