Page 4 - 1909-24

544 LUCEAFĂRUL Nrul 24, 1909.
prilejul adunărilor culturalesau politice,glasul Lugojul, Aradul, Clujul — şi toate celelalte
Iui s’a auzit întotdeauna, atingând apogeul la centre ale intelectualilor noştri, erau reprezen­
adunarea recentă a fondului teatral, în Alba- tate la acest praznic al durerii.
lulia. A fost clipa, când s’a atins la noi culmea Coroanele nu mai încăpeau pe sicriu şi
cea mai înaltă a oratoriei şi a inspiraţiei. telegramele de condolenţă curgeau cu droaia
Nu ştiam pe atunci, că oratorul îşi con­ din cele patru unghiuri...
cretiza în clipa aceea tot aurul talentului Şi s’au ţinut vorbiri frumoase, s’au rostit
său, într’un cântec de lebedă. făgăduinţi solemne, în faţa mormântului des­
* chis - şi s’au vărsat lacrimi. Şi torţele, în­
în după amiaza ceţoasă de Decemvrie, grămădite la căpătâiul mortului, ardeau într’o
lumină de groază, înălţându-şi vâlvătaia spre
când sicriul se odihnea, sub povara cununilor
multe, în mijlocul catedralei, am fost martori cerul de plumb.
Ia o manifestare de jale, cum nu s’a mai S’auziâ bubuitul tâmpit al bulgărilor ce
văzut niciodată în Blaj. se rostogoleau şi am luat şi noi o mână de
în faţa loviturii năprasnice descărcate din ţărână, s’o aruncăm peste sicriu.
senin asupra bisericii şi a neamului, obştea Şi ne-am întors cu ochii uscaţi, fără să
românească şi-a achitat cu demnitate tributul spunem o vorbă, cu privirea aţintită în gol,
de jale. ca pentru a măsură pierderea ireparabilă.
Bucureştii, Sibiiul, Braşovul, Oradea-mare Istoria singură ne-o va putea lămuri pe deplin.
Al. Ciura.

Necunoscutul.
O, noctambul fără de-astâmpăr, o, vânt de nord neliniştit,
Ce cauţi tu în noaptea asta cu aripele tale reci
De tot te-aud foşnind la geamuri pe lângă casa mea când treci?
Nu-i nimenea la ora asta, întreg oraşu-i adormit...
Pe cine-1 urmăreşti într’una?.. Ori poate ochii tăi să vadă,
Fiinţe ce nu lasă ’n treacăt păşind, o urmă pe zăpadă?
Ai tu vedenii? Vezi tu umbre? Ori poate vrei să mă vesteşti
Că vre-o primejdie ascunsă m’ameninţă fără să ştiu,
Ori poate ai să-mi spui vre-o taină, de-mi tulburi somnu-aşa târziu
Şi treci şi iar te ’ntorci într’una şi-mi baţi cu aripa ’n fereşti?
A locuit în casa asta vr’un suflet trist ca şi al meu,
Şi poate că vre-o amintire l-aduce îndărăt mereu,
11 readuce fără vrere vre-un dor ori poate-o remuşcare?
Poate-a uitat ceva în ceasul cel trist şi grabnic de plecare?
Ori a iubit aici! Şi tainic doar’ noaptea numai se strecoară
Din alte lumi, să-şi vadă cuibul durat de el odinioară
Şi sufere văzând pe altul, pe un străin în locul lui?
Căci simt că-i cineva Ia geamuri, deşi, de caut, nimeni nu-i...
Dar tu n’asculţi şi-acum mai aprig arunci în geamuri cu zăpadă
Par’c’ai voi să le acoperi, să ’mpedeci ochii mei să vadă
Cum îl alungi pe bietul oaspe ce stărue să intre ’n casă...
Şi vocea ta se face aspră, dojenitoare, mânioasă,
Se tânguie prin coridoare prelung şi âue şi geme,
Şi-apoi când obosit te-astâmperi şi taci şi tu dela o vreme
Se face-o linişte de moarte în care-aud, înfiorat,
Ca nişte paşi care coboară îndepărtându-se treptat...
D. Anghel şi St. O. losif,