Page 8 - 1909-24

548 LUCEAFĂRUL Nrul 24, 1909.
aveam să călătoresc 2 ore într’o căruţă, până Promiţându-i, că îl voi cercetă iarăş, ră­
la satul Cenade. M’a petrecut până Ia că­ mânând timp mai îndelungat la dânsul, în
ruţă, vorbindu-mi pe drum în chip măgulitor vara anului 1908, ne-am despărţit, fără a-mi
despre activitatea istorică a lui Alexandru fi putut duce însă la îndeplinire promisiunea
Lăpădatu şi, în chip foarte elogios, despre a dată şi dorinţa mea fierbinte, căci vacanţele
dlui Iorga, ale cărui scrieri nici nu le mai din vara anului 1908 a trebuit să le petrec,
poate urmări cu destulă atenţiune, fiind atât din graţia procurorului şi a curţii cu juraţi
de număroase. din Cluj, la Seghedin, în vilegiatură...
La sfârşit şi-a exprimat iarăş bucuria pen­ Părintele Bunea nici acolo nu m’a dat ui­
tru vizita ce i-am făcut, şi regretele, că plec tării cum au făcut atâţia prietini intimi, ci
aşa curând. mi-a adresat frumoase cuvinte de prietinie
— „Să stai, să mai povestim lucruri de ace­ şi îmbărbătare. Abia aşteptam, să ies din
stea, căci îmi plac foarte mult şi pe aici nu acel purgatoriu patriotic, ca să am iarăş
prea am cu cine discută asupra lor. Ca să prilej a mă întâlni cu părintele Bunea. Acest
le luăm pe toate dearândul şi să le discutăm prilej, nu s’a mai ivit, căci vara următoare
cu temeiu, ne-ar trebui săptămâni întregi. a trebuit să-mi caut de sănătate în liniştea
Să vii la vară, în vacanţe, să stai o lună şi umbra întăritoare a brazilor din Păltiniş...
de zile la mine, căci te văd foarte bucuros, Şi astfel, aceasta mi-a fost cea dintâi şi,
dar să vii negreşit, auzi! Acum vezi îmbra- durere, cea din urmă convorbire cu ma­
că-te bine, să nu răceşti, că eşti cam debil şi rele savant şi energicul luptător al neamului
vântul ăsta de toamnă-i cam primejdios" — îmi nostru!
ziceâBunea cu adevărată îngrijire părintească. Dr. I. Lupaş.

S o n e t .
Nu pot s’adorm şi astăzi, la cursuri, aţipeam,
Tresar speriat, când ochii se ’nchid pe jumătate,
Mă chiamă ’n noapte umbre iubite şi uitate,
Şi fruntea ’nfierbântată mi-o plec trudit pe geam.
Clipesc spre mine stele din cer, ca spre un frate,
Căci mă cunosc din vremea iubirii, când visam,
Clipesc duios spre mine şi nu ’nţeleg ce am,
Ce jale mă supune, ce gând amar mă bate.
E pace. S’aud tainic răsufletele line,
Cum dorm vecinii-alături, şi dulce, ca un pui,
O fată gângureşte chiemând pe oarecine,
Pe care îl aşteaptă cu dor în prag când vine,
Eu am văzut-o-aseară visând la sânul lui,
Şi glasuri adormite au prins să plângă ’n mine.
A. Esca.