Page 5 - ul1925-15
P. 5
Duminică, 12 Aprilie 1985 UIN1 Vtnsuij LilTCittAn.
Majoritatea oamenilor de az?i nu
u timp să citească mult sau să se
ună în curent cu toată producte lite"
ară din trecut. Ca să facă aceasta le
rebue o viată întreagă de muncă, de
forţări şi de sacrificii- In cazul când
i vreme, totuş nu poţi cunoaşte toate
iteraturile şi toate manifestările c-ul-
urale din lume.
Pentru a ajunge la o opinie proprii©
,i trebue o experienţă în domeniul
cesta de zeci de ani şi C’ mai trebue
vastă cultură, cel puţin pentru cu-
loaşterea literaturii clasice şi a câ-
jrva din literaturi © mari moderne,
1
n orice caz, trebue să cunoşti, în li-
iii generale, trată product-ia spiritu-
lă a epocei tale.
Criticul impresionist reprezintă
uintesenfa inteligenţii a creat Vi
ii artistice- Asemenea critici sunt
ălăuze sigure şi interpreţi fideli ai
ândirii fale proprii.
Mul'i citit r', cu pregătirea necesa-
ă, pot aprecia smguri, fără a fi în-
rurn.afi de eritVn, valoarea reală a
nei opere literare.
*
Impresionismul a devenit o nouă
lanifestare intelectuală, o creat i u ne
rtir.tică proprie, iar critica lu i Sain-
3-Penve sau a lui Taine, Jules La-
laître sau Remy de Oourmont. e tot
şa de folositoare şi tot aşa de pretioa-
ă, ca lucrare literară, ca şi opera lui
higOy BaJzac şi Flaubert.
Impresionismul, devine prin critica,
el din urmă produs al spiritului şi
1 co^ceupei ort’st ce- El domina aida
le azi, fără contestaţie, în toate dom©-
tiile-
G. Niculeccu-Vaione
Vezi art'colul : Săptămâna PatMor în pictură-
S 0_N E Ti
împăcarea — Ţi'-ai regăsit liniştea?
And zâmbitoare m’-ai ieşit in cale — Asta e o întrebare pe care aşi fi
? .ra ca Şi acum tot primăvară. de François Cop pée trebuit să ti-o pun d-tale-.
'ocori duşi. veneau în cârduri, iară> — Mie ? Şj pentru ce ?
ii cântec răsuna pe'nlrcaga vale• Domnul şi doamna Gridel deşi erau Elena reluă zâmbind :
căsătoriţi' nu se văzuseră de vreo trei — Fiindcă d-ta aveai nevoie de li
U-atunet, ca şi acum pe bolta clară, ani- De aceia scoaseră fiecare o ex bertate....
n nopţile senine — aceleaşi stele pale clamaţie de uimjre pomenindu-se de — Se poate-, recunoaşte însă că nu
?c’ipcau făcut... şi tot cu ace aşi jale odată fată în fată în Avenue de l’O eram făcut* să trăim împreună.
Anta pârâul lainic dela moară... péra- — Am recunoscut-o...
— Elena !... — E drept Ne cicăleam toată ziua-..
le-atunci nu-i m u l t Ş i totuşi cât îmi — Raoul !... Pe urmă ne-am despărţit ca doi tova
[pare! Acesta urmă numai] decât : răşi a căror asociaţie n’a putut să
n rei primăveri cu nopţi ş -amv^nri — Ce mai faci ? meargă dar care totuşi şi-au păstrat
[line, — Bine mulţumesc-. Sunt fericită că o stimă şi o afecţiune reciprocă...
ivârlite’n valul vremii călătoare; te-am întâlnit. Urmă o cilpă de tăcere, după care
— Si eu sunt încântat, draga mea... doamna Gridel reluă:
drumul lor nebun spre albastra îmi' dnî voie sădi ofer un ceai. — Si aeum eşti mulţumit?.- Lu
\zare ~ O ! dacă ne ar vedea lumea îm crezi ? Gridel răspunse, întorcând
lin sbor te-au smuls, pe veci chiar şi preună. ce-ar zice?-. Mai bine să ne privirPe:
[pe tine, pb’mbăm pufîn... — Da... ;
m
ubita mea, cea ai frumoasă floare... Porniră câtiv© ra«i în tăcere. După —- Cu toate astea mi' se pare că nu
George Nedelea câteva secunde Raoul reluă : prea ai publicat mare lucru-
