Page 8 - 1927-19
P. 8
UNIVERSUL LITERAR
296
Calendarul Viei
VINICER Eu îl sărut cu dinţii şi poama lui cu sânge
Stropeşte pătimaşa iubire ce o frânge.
— „Ajuns în miez de toamna, îţi dai eu spaimă seamă,
Când chiotă culesul în drumul lui spre cramă, O, toamnă, vrăjitoare mai tare decât moartea,
La tine intru'n slujbă cât mă va ţine soarta.
Că despic lucrul viei vorbit-ai prea puţin.
Şi totuşi — o, poete uituc — ce subiect plin Dă-mi frunza ta ce sună cu galbenii din lună,
Dă-mi pe covorul foilor iar coborâtul oilor ;
De poezie gravă aveai la îndemână :
Cum viaţa peste iarnă adoarme în ţărână — Dă-mi în zăvoi sitarii, pe mirişte ogarii,
Şi peste zarea drumului, albastru, sulul fumului;
Ca omul diela ţară culcat în ţintirim
(Dar taina adormirii acesteia n‘o ştim) ; Dă-mi în iatac sulfină, pe ceruri dă-mi lumină,
Şi scâncetul cucoarelor pe liniştea ogoarelor ;
Apoi Prier când vine pe-a Argeşului apă, "i
Cum săpătorii viţa pe dealuri o desgroapă ; Şi dă-mi un nuc stufos, la umbră să stau jos
Să scriu pe fruntea gliei tot calendarul viei.
Cum tremură golaşă ca pruncul şi-o botează
Şi mierla cu un cântec şi soarele cu-o rază ;
B R U M A R
Cum coardele le leagă vierul de arac,
Cum taie joarda slabă şi lemnul prea sărac...
Pe umeri iei sumanul şi flueri după câni.
Poteca suc dealul prin via din bătrâni.
Dar plânsul sfânt al vieţei, nu-1 vei cânta tu oare
Cu lacrima lui clară, de ochi vindecătoare i
S‘au înroşit cireşii, îngălbeniră nucii
Ce străjue cu bruma de pe Brumar butucii.
Dar despre sulfatare nu pomeneşti nimic,
Nici despre boala viţei ce „filoxeră*' ‘i zic !
Acolo unde chiot şi cântec fură'n toi.
Răsună‘11 guri de pivniţi ciocanul pe butoi
Cum vrei atunci, poete, ca un viticultor
Din cartea'ţi să culeagă un sfat folositor —
Dar soarele şăgalnic acoperă cu-aramă
Şindrila putrezită şi muşchiul de pe crama
Pe raftul librăriei uitată o să şadă.
— Da, Coane Milialacbe, o ştiu de mult. O cadă.
Şi raza Iui de aur prin corzile de vii
La strugurii luminii te'ndeamnă să mai vii...
Cu must de tămâioasă mai bine să-mi aduci —
Şi în ceardacul casei, în.tihna şi‘n papuci,
Poete, te îmbată de-acuma doar cu soare.
Ca Anton Păun de veseli când da de un nerod, Auzi—scâncesc în ceruri, lung, şiruri de cucoare.
Cu metodologie să bem al vieţei rod.
Dar câinii tăi- sburdalnici alungă din tufiş
Tărcate coţofene sbucnind în sbor pieziş.
BRUMAREL
Zâmbeşti amar la pana de nea şi de cărbune —
Cu soarele azi galben ca fagurii de miere Gândeşti la zile rele, gândeşti la zile bune,
In jurul meu se'nchide un măr boltit de mere.
La traiul vechiu ce calcă cu pasul tău tăcut
Din ram eu rup ca‘n basme un rod de aur şi Pe-acest pământ pe care de mic l-ai cunoscut
O pom vrăjit de. toamnă ,nu poţi să mă reţii.
Şi te întrebi : zăpadă a început să cadă ?
Prin ramuri desfăcute uşor de mâna mea Sunt iarăş coţofene ca pete de zăpadă.
Zăresc comoara viei şi-odihna ci mă vrea.
Te-opreşti să‘ţi razimi dorul de ulmii fără foi.
Sub un butuc de viţă rămân culcat pe spate — Te-opreşti să‘ţi flueri câinii şi toamna înapoi —
Privesc în gol la cerul cu ape neschimbate,
Revin în goană câinii, dar toamna nu mai vine
In mână iau ciorchina cu bob de chilimbar Să-ţi culce la picioare credinţa ca un câine.
Şi o ridic spre soare, sus — Raza lui cu jar
Şi singur cu poteca şi câinii iar cobori
Fantastic o pătrunde : e-un lampion aprins; Sub ceru‘n care-a iarnă scâncesc prelung cucori.
Ii sug lumina dulce şi focu-i m'a cuprins.
Beau soare — Dar un piersic cu braţul gol m'agaţă ION PILLAT
Şi îmi lipeşte sânul, pietros şi mic, pe faţă.