Page 9 - 1927-19
P. 9

UNIVERSUL LITERAR                                                                                         297

                                       Floarea lui Sânzien


                                                          — Urmare —
                          ZEFIR (povestind)                        *              PRIMAVARA (dojenindu-1:)
          ..Jntr‘o noapte caldă, obosit, de-un fir                   O !... Ai cules nectarul atâtor flori!... Şi-acum
        Verde de tulpină, — m‘am rezmat... — „Zefir,                 Uitând de mine, alta te cerc, pe-un alt drum !...
        — auzii atuncea — „sunt un trandafir..,'*                                     (luându-1 de o parte)
        „Floarea mea întrece, lacrima luminii                        Zefir !... mi-ai fost aproape
        „Şi balsamul care'mbălsămează crinii                          Cum n‘a mai fost vr'un vânt!
        „Dar pe trupul verde, trainic, al tulpinii,                   Mi-eşti drag... Credeam, că poate
        „Floarea nu se pleacă : o omoară spinii...                    La fel de dragă-ţi sânt !...
        ,,Spune-i fu, corolei, — vrei ?... tristeţea mea..
                            (alintându-se)                           De ce-ai rămas de-odafă
        ...Şi i-am spus-o ‘n faină ! Trupul lăcrima...                Aşa, cu gândul dus ?
        Floarea ‘nmirezmată, galeşă, râdea...                         Zefir, ţi-i dragă floarea
        Şi a râs cu mine, legănată'n vânt,                            Sau stelele de sus ?...
        De tulpina care-o leagă de pământ I                           Ţi-i dor de soare, poate ?

                            PRIMAVARA                                 Sau.,..           ’
                                                                                         (şovăe, apoi cil bucurie)
         ...Şi-ai zburat pe urmă mai departe ?... Spune
                                                                                         O !... De-nr fi aşa !
                         ZEFIR (mărturisind)                          Priveşte-niă în faţă I
                                                                                    (Primăvara cu alt ton tristă).
         Lângă-o „marglierită“ ‘n tremurat de strune                               (Zefir o priveşte liniştit în ochi).
         Galbene de soare, — am cântat, să vezi :                     ...Şi... ce-o mai face „ea ?“
         Toată umbra moale-ascunsă. din livezi.
         Pârâiaşul iute, stufărişul tainic.                                             ZEFIR (înflăcărat)
         Licuriciul serii, licuriciul crainic, —
         Rouă care plânge seara peste flori,                          Mereu, iubire dulce.
         Soarele ce râde, luna printre nori,                          Mereu de ea mi-i dor !...
         Şi'nfiorăfoare mângâieri, cu care                            Să nu vorbim !
         Doar Zefirul ştie să alinte-o floare!...
                                                                                   PRIMAVARA (glas înnecat).
                        PRIMAVARA (înciudată)
         Şi le-ai spus în faina vorbe dragi !... Şi ele                                                    Mai bine !
         Ti-au surâs din ronduri sau printre zăbrele                                  (isbucnind în plâns : )
         De ferestre‘n care cine ştie cine
         Le-o fi pus cu gândul alintat de tine !...                                                  O !... Floarea florilor !...
                                                                        (Zefir  o  priveşte  uimit.  Şovăe.  Apoi.  cu  gândurile  lui,  —
                              ZEFIRUL                                  în  timp  ce  razele  de  luni  îi  deschid  o  potecă  de  lumină  —
                                                                       merge  şi  s'aşează  în  fund,  de  o  parte,  pe  un  trunchi  răs­
         ...Alintat de mine. — după cum alint                          turnat de pom, aproape acoperit de flori).
         Eu la rându-mi floarea cu stigmat de-argint,
         Floarea minunată, care‘n nici-o parte                                        MUMA VÂNTURILOR
         N‘o găsesc, — şi vecinie cheamă de departe...
         Şi m'a pus pe drumuri multe, neumblate                        (care a auzit plânsul primăverii, se desprinde de lângă
         Pe cărări înguste şi întortochiate,                           peşteră şi cu glas mângâietor, vine s‘o împace).
         Peste zarea ‘ntinsă, albă, ca o punte
         In grădina a — a poalelor de munte!                           ...Te înţeleg... N‘ai teamă ! El este fot al tău.
                          (e scuturat de un fior)                      Zefirul e sburdalnic... dar niciodată rău.
         Tremur parcă-acuma ! Parcă mi-e răcoare !                     El e legat de tine prin fot ce‘n preajmă simţi,
         Dar cu tine-alături. — duc atâta soare,                       Vă leagă strâns o rază... Un fluture cu zimţi...
          Că‘11 grădina asta veselă şi bună,                           U11 firicel de iarbă, un legănat de ram...
          Mă'ncălzesc în hora razelor de luna...                       Zefir, e-al tău, lumino !...
                                (pauză)
                                                                                        PRIMAVARA (tristă)
          Primăvară albă, primăvară mică,                                                        Mă tem că nu-1 mai am !
          Vezi ? Zefirn-fi spune, toate, fără pică !
          EI pe tine numai te-a iubit... Dar iată                                      MUMA VÂNTURILOR
          Că pornit în lume după-o minunată
          Floaie, ce se spune că la toţi li-e dragă, —                 Alungă-ţi frica asta... căci floarea nu ţi-1 fură.
          Vrea din ochi lumina dulce să-i culeagă                      El crede că-i e dragă... dar doru-i cu măsură,
          Primăverii albe, — să i-o dea, întreagă !                    Şi floarea asta-i floarea din vis a tuturor....
                                                                       Un înţelept n‘o cere... Cei cari plâng, o vor I
                             PRIMAVARA                                 Şi eu aflai că este minune ‘ntre minuni,
                                                                       Şi tocmai de aceia o cred printre minciuni.,..
          Nu, nu vreau lumina alteia să-mi dai !
          Pentru mine‘11 suflet dacă nu mai ai                                              PRIMAVARA
          Dragostea de-alt‘dată, — du-te după floare !               • Zefirul o cunoaşte !...
          Şti; că o râvneşte altul... şi te doare !...                                 MUMA VÂNTURILOR
          ...Când te scalzi în umbră, — ceri un strop de soare.
          ...Şi visezi unghere adumbrite, când                                                   Cu-atât mai bine-ţi para !
          Soarele te‘mbracă‘n raze, tremurând !...
                                                                        De n‘âr* fi cunoscut-o, mai dragă i-ar fi fost,
                                                                        Pe când acum, c‘o ştie, are s‘o uite iară
                               ZEFIRUL
                                                                        Şi alta o să-i pară, în viaţa lui, alt rost...
          Am aflat de floare, ieri, dela albină.                        . .Aşa este zefirul!.. Şi numai el aşa e ?...
          Rătăcise  drumul  peste  o  colină                                                PRIMAVARA
          Şi  se  depărtase  de  oştirea  care
          Zboară către floare...
                                                                        Dar floarea prea frumoasă... şi dorul lui...
                                (visător :)                                  (Urmează)
                                           Zboară către floare...                                   N. MILCU şi RADU GYR
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14