Page 2 - 1927-20
P. 2
In aşteptare
Aş vrea, un coif (le ulifi să mi te dea, deodată. Ciudata primăvară în' suflet când se‘ndeamnă.
Un dar, o bucurie aidoma visată, Când ea era aeven, era în suflet toamnă...
Să te opresc cu ochii ce-or stărui tăcut
Să-fi spun banal şi sincer „de când nu ne-am văzut“
Şi „ce mai faci pe urmă şi încă de acestea Şi întregind decorul va coborî amurg :
4
Cercând s'ascund că tristă mi-e, tot cum ştii, povestea... Din soare, cicatrice, vezi cojile cum curg...
Aş vrea, să nu crezi gândul că „fi-a fost rob mereu* . r~
1
Doar să-mi întorci cu zâmbet răspunsuri, — pe când eu Va bântui, în preajmă, pe casele‘11 paragini,
Nestăpânindu-mi bine nebuna bucurie Aceeaş desnădejde sub veşnic noi imagini :
Pufin buimac, — şi poate vorbind cu „tu“ şi „fie Cum într‘1111 joc frenetic de repetate-oglinzi,
44
lAtât de mult alături îmi eşti când nu te văd I) O flacără, ici moare ca dincolo s‘o prinzi...
Să simt cum râsu‘11 pieptul meu gâlgâe prăpăd.
Mai strâns am ii prieteni şi, bucuroşi (le oaspefi,
Aş vrea să fie, ‘n toamnă, o zi adânc mai tristă Cu sufletele albe ca norii — mult mai proaspeţi
Ca celelalte toate ; să simt că‘n noi există Când vânturi reci bătându-i şi ploaia când i-a stors...
Unica bucurie ce-o lasă cerul crud Plecat spre ei se vede, ici-colo, ceru‘ntors...
Ca pe o rază ‘n fărmul bătut de vânt şi ud.
Părea-vor raze de-aur că‘nalfă peste ulifi
Să mergem mult pe ulifi tăcute împreună... Pal, visul Salomeei, înfipt pe-un con de sulifi,
Tu ni privi tributul de frunze cum şi-adună (Căci clipa despărţirii va reveni cn fast,
Avarul toamnei sfetnic ; vânt slab, — dar îndestul In ton cu toamna, — însă cn sufletu‘n contrast) ;
Să smulgă tot ce-i aur din arbori, nesătul ; ...Ci soarele-o sta galben, pe-un tron de nori, departe!..
Infelegând ce-‘n preajmă haotic se petrece Şi când, perdele roşii ce se deschid spre moarte,
Ca pe-un fior, din vremuri când străbătuse rece, AI fi nori, vor fi o poartă spre celălalt tărâm,
Eu, n‘o să-mi mai înăbuş un chin aproape fizic O să ghicim, din strada, prin brafe dâ salcâm,
4
Că ponte, n case scunde, vre-un copilaş e ftizie... Că soarele asemeni c‘un fiu semeţ de rege
Mai sus de mintea noastră» călcând a morţii lege,
4
Prin văi de peste zare coliiulă, n alt pământ.
Pe toate, lutu-o strânge ‘n gingii înfiorate — Ici, — doar perdele roşii s‘or agita în vânt.,;
Şi'nfepenind salcâmii, doar vârfurile-uScate
Or sfâşia la sânge obrajii albi de nori...
Am să te rog cu ochii să-l urmărim, pe cale
Vom merge mult, pe ulifi noi singuri trecători. Cu sufletul în zare Ticlinat ca .peste-o. vale ;
Văd bine, deodată în ochi am să-fi citesc
Că sunt nebun ori poate că nu te mai iubesc.
Ţi-oi spune ‘ncet cum, zile, crezând iubirea moartă
Smulgea de gânduri vântul ca‘n steaguri negre‘n poartă... • • .■
înduioşat Yorbindu-fi tu să m'asculfi, tăcând Şi totuşi, gura caldă ca discul unui soare '
Comoara vorbei tale ce o aştept, — doar când Când şi-o apune raza pe gura ta de floare,
Eu mâinile-fi lua-voiu ca două albe azi mi, Simţind: adânc de suflet, în, zare cum înclin,
încet, spre gura caldă, — de piept să mi te reazimi... Te vei lipi de mine. Vei tremura pufin.
O ploaic-o sa ne prindă sub plânsu-i pătimaş C.M.-TEODORESCU
— întârziaţi romantici la margini de oraş —
