Page 4 - 1928-17

*72. UNIVERSUL LITERAR

N. DAVIDESCU MIHAIL SEBASTIAN
CÎNTECE DE LEAGĂN D E C L I N

PENTRU COANA L. ANCA
E11 mă gândesc de-nici nedumerit şi singur
la despărţirea, care acum deabea se ‘ntâmplă,
i
ca un răspuns târziu în censul ăsta când
Tăcerea îmbrăcase armură de cuvânt, în amintire pierd un ocliiu, o stea şi-o tâmplă.
Cuvântul ridicase armură de tăcere,
Prăpastia pusese al muntelui vestmânt,
Şi muntele vestmântul prăpastiei severe.
De-ar stărui acum aceleaşi ceruri vechi,
Zăpada-şi aşternuse culcuş de jar aprins, şi drumul cunoscând în care parte duce,
Şi jarul în zăpadă de aur se culcase, neîndurat şi aspru, eu te-aşi opri în cale,
Şi sângele, cu flăcări, strigase‘11 noi, încins, să nu mai vii să tulburi tăcerea mea de cruce.
Iar strigătul lui aspru prin noapte sângerase

II Dar dacă trebuia în sinea mea să arzi
pe ruguri, să te lepezi de tine, pământeană,
de ce nu pot acum călugăresc să uit
Nori ! închipuiţi rochii
Pe trupul ei cald ; şi să mă regăsesc, cucernic, în sutană ?
Flori ! împrospătaţi ochii
Ei de smarald !

Gând ! înfăşurVn linii RADU GYR
Semeţe de nea,
Ca să-şi caute crinii PARC TRIST
Graţia'n ea !

Parc trist, în care—amurgul s‘n desfăcut ca un
III
palmier pe rondu'n formă de inimă în floare...
Aleile se plimbă, încet printre răzoare,
Se‘nchidc noaptea cu zăvoare şi în amurg, havuzul : O coadă de păun...
In pivniţa-i întunecată,
Şi sonreIe‘n azur cu toată
Aurăria lui răsare. Stă Caragea în piatră şi-ascultă apa, şi
adorm prin ronduri crinii uitaţi de or‘ce mână.
CVnfrigurnre caldă vine
Şi‘n sevă proaspătă se'mbracă, In chioşc fanfara — odată cel mult, pe săptămână,
Albinele‘11 polen se‘neacă cu soarele călare pe cai de lemn, copii...
Şi trupul tău pîndeşte‘n mine.
...Parfum care te face să plângi întotdeauna,
IV la şapte grădinarul pofteşte lumea-afară,
şi‘11 parcul trist, pe urmă, o seară funerară
Te-ai plămădit în mine, puternică, din în care brazi se‘nalţă ca să mângâie luna.
[rîndul
Imaginilor puse de inimă'n mişcare,
Şi-ai început făptura de răsărit, cu care
Şi-a ‘mpodobit pământul fiinţa lui şi V A L E
[gândul
GÂNDURI STINSE
A tremurat, atuncea, văzduhul în lumină
Şi frueîele‘11 seminţe au tresărit confuze ;
Eu ţi-am aprins polenul neliniştei pe
[buze. E un timp afară neprietenos
Cu sbor suit pe floarea azurului, de-albină. Şi un vânt adie rece şi sfios
Ce par'că şopteşte prin suspinul lui,
V La urechea lumii vestea nu ştiu cui.
D‘un crâmpei de aţă toate par‘că fin.
Valuri mari de grije. peste lume vin
Primăvnra‘a‘ncihs colinele
Şi şi-a desfăşurat culorile ; Ziua e o clipă, noaptea un abis
T11 ţi-ai lăsat în flori albinele, Omu-şi toarce viaţa între gând şi vis.
Eu în albine ţi-am strâns florile. Viaţa ‘ndurerată n‘o poţi s'o atingi
Căn c‘o adiere focul ei îl stingi.
Primăvara-a rîs cu fetele
Şi şi-a descătuşat izvoarele ;
Tu ţi-ai desprins în soare pletele, Lumea se păleşte la un gând sfios
Eu ţi-am aprins în plete soavele. Şi-i un timp afară neprietenos !