Page 5 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_105
P. 5
unedorean ZiarulIHUNEDOREANULUI
Vineri, 4 decembrie 2009
SPECIAL
Un profesor de muzica, bursier în
America, trăieşte din cântările de la nunti
Şi-a trăit copilăria în sunetul viorii, mânuită după ureche de bunici. Prima partitură a decifrat-o cu celebrul Tudorică Munteanu. S-a
şcolit la Conservatorul clujean şi la o universitate americană. A ajuns profesor la liceul la care â fost şi elev. Pasiunea pentru vioară
a avut Insă preţul ei. A făcut din el cel mai titrat cântăreţ de nunţi
Monna Voinescu din Deva. A studiat vioara la cla scenă cu muzicieni celebri - ca-
• • • sa profesoarei Mirela Calciu. în nadianca Anne Murray, dar şi
erformanţa s-a născut acelaşi timp, a învăţat să cânte Steve Laurence şi Eddie Gour-
din pasiune, suflet şi şi la pian. Era obligatoriu să în mez. Invitaţiile se ţineau lanţ
talent. A prins dragul ceţi două instrumente, explică după ce organizatorii de con
P viorii în casa bunicului el. certe asistau la orele de repe
dinspre mamă. La Căstău. Să tiţii ale studenţilor. în plus, vio
teanul cânta după ureche. Du în orchestra lonistul hunedorean avea locul
minica, mai ales. 0 făcea din Academiei clujene lui în orchestra universităţii din
pasiune. De meserie era tâm Studenţia şi-a făcut-o la Cluj, Florida, „Philarmonia”. De alt
plar şi, printre altele, repara şi la Academia „Gheorghe Dima". fel, pe asta se punea bază serios.
viori. El era un ţânc pe-atunci, Era de aşteptat. A studiat patru Cântatul cu orchestra era pe
dar auzul i-a îndrăgit struna. ani la clasa profesoarei Alina primul loc, povesteşte Stăncioi.
Şi bunicul dinspre mamă mâ- Stanciu. Curând, a ajuns vio Fiecare concert avea farme
nuia arcuşul la fel de bine pe lonist în orchestra Academiei. Şi cul lui. Unul însă a reuşit să-l
strune. Tot după ureche. Taică- nu numai. îşi aminteşte şi de co surprindă de-a binelea. Era în
său, la rândul său, cânta cu a- laborarea cu două ansambluri fosă, la locul orchestrei. Putea
cordeonul, chiar dacă n-a des folclorice clujene - Românaşul vedea de acolo mai mult de ju
coperit niciodată muzica după şi Someşul-Napoca. Cu ultimul mătate din scenă. Cântau „Spăr
note. Copilul însă avea s-o facă povesteşte că a cântat în toată gătorul de nuci”, al lui Ceai-
într-o bună zi. facultatea. kovski. Pe muzica rusului dansa
După licenţă, şi-a continuat trupa Baletului din Miami. Spec
Elevul lui Tudorică învăţătura cu muzicieni ameri tacolul a fost fantastic. Vio
Munteanu cani. L-a ajutat o bursă obţinută lonistul nu s-a abţinut să nu
„Când a văzut că-mi place să la Lynn University, din Boca Ra- intre şi el în pielea spectato
cânt, tata m -a,întrebat dacă ton, Florida. rului.
vreau să învăţ vioara. Nu m-a
trimis cu forţa la şcoala.de Surpriza din fosă Şcoala americană
muzică. Alegerea a fost a mea. Şi Pasiunea pentru vioară l-a Şcoala americană l-a impre
n-am vrut să fac altceva decât purtat pe Stăncioi printr-o serie sionat la fel de mult pe hune
vioară”, povesteşte Valentin de orchestre şi mai ales turnee. dorean. S-a convins că e sufi
Stăncioi, profesor la Liceul de Cele mai multe, în Florida cient să faci un singur pas într-o
Muzică şi Arte Plastice „Sigis- şi Carolina de Sud. A urcat pe universitate de peste Ocean ca INSTRUMENT SECUNDAR. Ani buni, violonistul a studiat ;i pianul, Aşa cerea programa şcolară,
mund Toduţă” din Deva. a c e e a ş i să dai cu ochii de condiţiile pe explică el FOTO: CRISTIVATAVU
Primii patru ani de învăţă care le au studenţii.
tură i-a făcut la şcoala din sat. „Nu se compară nici de nimănui că tu nu ai suficienţi Prima me şească să-şi vadă visele împlinite
La 10 ani, lua lecţii de vioară cu departe cu cele de care bani să-ţi cumperi un instru lodie pe acasă. în ţara lui. Ştie că drumul
Tudorică Munteanu, un instru am avut parte eu în ment”, spune violonistul în nu e nici scurt şi nici prea uşor.
mentist celebru în zona 0 - România. începând vârstă de 24 de ani. care am în- Dar se încumetă să-l străbată.
răştiei, care nu mai e printre de la sălile de stu văţat-o a fost un cân Pasiunea pentru vioară are
noi. Numele lui îl poartă a- diu, până la ins Dascălii noştri se simt preţul ei. S-a convins de asta.
cum un festival-concurs de trumente. De pildă, depăşiţi de situaţie tec popular. Nu -mi Din munca la catedră nu-şi per
folclor organizat anual în dacă nu aveai pro Hunedoreanul a rămas im amintesc numele, dar mite să trăiască. Puţin peste
oraşul Paliei şi rezervat pria vioară, pri presionat şi de metodele de lu 800 de lei, cât îi aduce lunar
soliştilor şi instrumentiş meai una de la cru ale profesorilor de la Lynn îi ştiu notele. Am meseria de dascăl, nu înseamnă
tilor care fac primii paşi universitate şi University. Fiecare îşi sfătuia prins-o de la bunicul” mare lucru. Dar a găsit o soluţie.
pe calea afirmării. aveai posibili studenţii să meargă şi la alţi Colaborarea cu Ansamblul fol
în clasa a V-a, tatea s-o plă dascăli. Să studieze şi după me VALEN TIN STĂNCIOI, cloric „Doina Crişului”, din Brad.
profesor la Liceul de Muzică
Valentin Stăn teşti în rate. todele lor. Cu cât descopereau „Sigismund Toduţă” Deva Cântă împreună la nunţi, bote
cioi s-a înscris Pe când în mai multe, cu atât era mai bine. zuri şi orice altă petrecere la
la Liceul de România, în România, profesorii se simt După ce şi-a încheiat primul care sunt invitaţi.
M u z i c ă nu-i pasă depăşiţi de situaţie dacă elevul an de studiu, violonistul s-a în „Banii pe care îi fac cu muzica
sau studentul lor încearcă să tors în România. Să-şi încerce populară mă ajută să trăiesc”,
afle şi părerea altui dascăl, a ob norocul în ţara lui. Primul motiv explică violonistul, care îi mai
servat Valentin Stăncioi. a fost unul legat de familie. fredonează pe Beethoven sau
„Soţia mea, absolventă a a- Chopin doar la orele de curs de
celeiaşi Academii clujene, a la „Toduţă”, şcolindu-i pe elevii
câştigat la rândul ei o despre care spune că nu mai
bursă la Lynn Univer sunt la fel de pasionaţi că aceia
sity. Dar n-a prins nici- din generaţia lui.
un loc în primul an. Ea a
studiat flautul şi, în ge Condiţiile
nere, pentru suflători lo
curile sunt mai puţine decât de stucliu
pentru alţi instrumentişti. între din State
timp, ea s-a titularizat în Româ sunt excepţionale.
nia, la Liceul de Muzică din De
va. Prin urmare, am fost nevoit Poate şi pentru fap
să mă întorc acasă”, povesteşte tul că şcoala este
hunedoreanul, care de doi ani
este profesor la Liceul de Muzică foarte scumpă.
devean, acelaşi în care a fost şi Dacă n-aş fi fost
elev vreme de opt ani.
bursier, un an de stu
Pasiunea are preţul ei diu la Lynn Univer
Nu-i pare rău că a părăsit A- sity m-ar fi costat
merica. Se poate întoarce ori
când peste Ocean. Nu regretă 18.000 de dolari”
nici că nu a rămas în niciuna din
VALENTIN STĂNCIOI,
DARUL BUNICULUI. Valentin Stăncioi cântă cu aceeaşi vioară din clasa a IX-a. A primit-o în dar de la bunicul său. Instrumentul a fost tre orchestrele cu care a urcat pe profesor la Liceul de Muzică
recondiţionat în anul 1914, la Timişoara scenă. Are altă ambiţie: să reu „Sigismund Toduţă” Deva