Page 2 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_109
P. 2
Ziarul 1HUNED0REANULUI
Jo i, 10 decem b rie 2009
P O L IT IC NU SE LASĂ!
Primarii fac Curte PD-L
lucruri trăsnite
Alegerile astea încrâncenate
şi cu dat la gioale din greu au pentru ograda PNL
produs şi faze de râsul
curcilor, dovadă că unii
oameni din partide au cam
luat-o un pic razna de-atâta Democrat-liberalii hunedoreni susţin o guvernare cu PNL şi UDMR
stres electoral. După
primarul care s-a îmbătat
fericit că şeful lui a ieşit
preşedinte şi s-a trezit trist
dimineaţă când a aflat că a
ieşit celălalt, urmează un alt LU P T A . PSD a adunat dovezile de fraudare a alegerilor pentru a
gospodar local, de data asta evita altele în viitor
din tabăra câştigătoare. Zic
zvonacii noştri că, înainte de
alegeri, personajul nostru, PSD aduce dovezi
şef peste o urbe cu
rezonanţe dacice, ar fi fost
foarte atent să nu se de fraudă electorală
risipească niciun vot. Ceea
ce, având în vedere scorul
strâns de la final, s-a dovedit Parchetul de pe lângă • EXTRA
chibzuială bună. Ei bine, Tribunalul Hunedoara a
gospodarul nostru ar fi luat- fost sesizat de social
o mai creştineşte, în sensul
democraţi despre situaţia 40
că şi-ar fi pus angajaţii din secţiilor speciale
subordine să jure pe cartea
sfântă că o să voteze cu ăla
care trebe şi în niciun caz, Ina Jurcone de persoane au votat
Doamne fereşte, cu • • • cu CN P inexistent
duşmanul de partid. raudele electorale sunt
cele care i-au pus piedi
că social democratului Hunedoara.Pe lângă acestea, la
F Mircea Geoană să ajun nivel naţional, PSD a însumat
gă preşedintele României, au toate neregulile descoperite şi a
declarat, ieri, liderii hunedo adus dovezi care au stat la baza
Obligaţi la plăţi reni ai partidului. contestaţiei depuse la Curtea
anticipate Aceştia au sesizat Parchetul Constituţională.
de pe lângă Tribunalul Hune
doara despre situaţia creată în Pentru viitor
două secţii speciale din judeţ. Sesizarea depusă de PSD nu
doreşte neapărat schimbarea
A L E G E R I. Cel mai bun scor obţinut de Traian Băsescu în judeţul Hunedoara a fost în municipiul Cod numeric personal scorului electoral obţinut de cei
Orăştie Conducerea Partidului Social doi candidaţi, ci doar evitarea
Democrat (PSD) Hunedoara a altor fraude electorale pentru
Ina Jurcone vern. „Meciul electoral a înce • EXTRA sesizat, ieri, Parchetul de pe viitor, susţin reprezentanţii hu
• • • tat, PSD trebuie să înţeleagă a- lângă Tribunalul Hunedoara nedoreni ai partidului. Potrivit
eprezentanţii PD-L Hu cest lucru , iar Mlrcea Geoană despre fraudele electorale din conducerii PSD, judeţul Hune
trebuie să îşi asume pierderea
nedoara spun că au gă mai bună soluţie pentru Româ 40r18 secţiile speciale din autogara doara este unul care se con
sit varianta care să alegerilor cu demnitaff! Cea Deva şi din comuna Cojiţi. Câ fruntă cu grave probleme eco
Persoanele fizice organizate ca R scoată România din teva zeci de persoane care au nomice şi sociale. In acest sens,
întreprinderi individuale, famili criza politică ce trenează în în nia, în acest moment, este un fost trecute pe listele speciale preşedintele partidului va pre
ale, persoane fizice autorizate şi treaga ţară de prea mult timp. Guvern format din PD-L, PNL şi la sută este procentul aveau codul numeric personal zenta viitorului premier proiec
care realizează venituri din Potrivit conducerii judeţene UDMR care ar putea forma o obtinut în judeţ de (CNP) inexistent. „Aceste CNP- tele de redresare a economiei
activităţi independente, profesii Hunedoara a social democra majoritate în Parlament”, a de traian Băsescu uri sunt programate să fie atri judeţului Hunedoara. „Nu abdi
l'bere, din cedarea folosinţei ţilor, noul Guvern ar putea fi al clarat Tiberiu lacob Ridzi, pre buite cuiva în viitor, însă ele fi căm de la lupta noastră, pentru
bunurilor, cu excepţia veniturilor cătuit din miniştri PD-L, PNL şi şedintele interimar PD-L gurează la acest moment ca ine că nu ne caracterizează resem
obţinute din arendare, au UDMR. Potrivit rezultatelor ale Hunedoara. partidele care au mai guvernat xistente. Am descoperit acest narea. Consider că pierderea
obligaţia să efectueze plăţi gerilor, aceasta este şi varianta Potrivit lui Ridzi, soluţia for împreună. „Refacerea alianţei lucru după ce ni s-a permis co preşedinţiei ţării este cea mai
anticipate aferente trimestrului „propusă" de electorat la scru mării majorităţii parlamentare D.A. este un pas bun pentru Ro pierea codurilor din secţiile mare înfrângere pe care a cu
IV 2009 la Direcţia Judeţeană tinul pentru Parlament de anul a fost decisă anul trecut la ale mânia, pentru că în trecut s-a speciale care au fost verificate noscut-o România în ultimii 20
de Finanţe Publice Hunedoara, trecut. gerile parlamentare, unde, cele dovedit că, împreună au adus apoi la Bucureşti. Am depus la de ani. încă mai sperăm în ele
până la 15 decembrie 2009. trei partide au obţinut împre prosperitate pentru cetăţeni. Parchetul de pe lângă Tribuna mentul surpriză care să-l aducă
Depăşirea termenului atrage „Meciul" a încetat! ună peste 50 la sută din prefe Sper ca înţelepciunea să prime lul Hunedoara o plângere pe pe Geoană preşedinte", mai
penalităţi. (I. Jurcone) Potrivit democrat liberalilor, rinţele electoratului. ze în alegerea unui nou Gu nală prin care solicităm veri spune Cazacu.
orice contestaţie clamată de vern", adaugă Ridzi. ficarea acestor persoane care în turul al doilea al alegerilor
o o o PSD nu este altceva decât stra Refacerea alianţei D.A. Alegerile prezidenţiale în ju au votat în secţiile speciale. prezidenţiale, judeţul Hunedoa
„Generaţii tegia lor pentru aceste alegeri. Democrat liberalii consideră deţ au fost câştigate de Mircea Parchetul a trimis deja sesiza ra s-a clasat pe locul I în Tran
cu frică" De aceea îi invită să renunţe la că acceptarea postului de pre Geoană, candidatul PSD, cu rea noastră către Curtea de silvania şi pe locul al III-lea la
„scenarii" pentru că este mo mier de către liberali este un 59,82 la sută din sufragiile elec Apel Alba lulia", a declarat Flo nivel naţional ca număr de vo
mentul formării unui nou Gu prim pas de reconciliere între toratului. rin Cazacu, preşedintele PSD turi obţinute de Mircea Geoană.
PUBLICITATE PUBLICITATE________________________________________
b r d
SUPiRQfIRfft <te s i i i U ! H G RO U PF. S O C IE T E G EN ERAI ANUNŢ LICITAŢIE
BRD Groupe Societe Generale S.A. Sucursala Deva anunţă vânzarea la licitaţie
Centrală termică SNfailIanf publică prin executor bancar propriu, în data de 18.12.2009, ora 13.00, a bunurilor:
tiraj forţat, 24 KW (kit inclus: tubulatură evacuare, robineţi) - imobil, reprezentând teren arabil în suprafaţă de 2.452 mp,
având o deschidere la stradă de 13,01 m, neîngrădit, imobil situat în
Bâcia, la 400 m de intrarea în localitate dinspre Simeria.
Sala festivă a Casei Judeţene de Preţ special: A A Q . • Preţul de începere al liciţatiei este de 40.442 lei.
Asigurări de Sănătate - teren arabil în suprafaţă de 2.366 mp, având o deschidere la stradă
Hunedoara va găzdui vineri, 11 'm m m «r iT w r 161 de 12,60 m, neîngrădit, imobil situat în Băcia, la 400 m de intrarea
decembrie, de la ora 12, lansarea (TVA indus)* în localitate dinspre Simeria.
cărţii „Generaţii cu frică”. is C A D O U Preţul de începere al licitaţiei este de 39.024 lei.
Autorul acesteia, Voicu Lăzăruţ, Termostat de ambianţă Licitaţia va avea loc în Deva, Piaţa Operei, nr. 7, jud. Hunedoara, la sediul creditorului.
este inginer de sistem în cadrul Persoanele care doresc să participe la licitaţie vor prezenta, înainte de
instituţiei. Evenimentul cultural începerealicitaţiei, dovada consemnării a 10 % din preţul de pornire al licitaţiei,
va fi onorat de prezenţa Deva, str. M. Viteazu, bl. 45, parter * Tel: 0354.405172 | pe seama şi la dispoziţia executorului bancar Prodea Adrian, îri contul
R046BRDE330SV17000553300 deschis la„BRD Suc. Sibiu.
colegilor, prietenilor şi a altor * Ofertă valabilă în perioada 10.12.2009 - 15.01.2010, în limita stocului disponibil. !
invitaţi ai autorului. (I. Jurcone) Relaţii suplimentare la tel. 0746 333823