Page 5 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_110
P. 5
Comunitate ial Ziarul‘1HUNED0REANULUI
Vineri, 11 decem brie 2 0 0 9
AVERTISMENT
Sfaturi pentru turiştii
care merg în Retezat
Turiştii care aleg staţiunile hunedorene pentru a-şi petrece sărbătorile de iarnă
trebuie să ţină cont de câteva reguli dacă vor să se bucure cu adevărat de concediu
VALO ARE. Aproape 35 la sută dintre garanţii au fost acordate
caselor cu O valoare de cel puţin 5 0 .0 0 0 de euro
„Prima Casă" va
funcţiona şi la anul
Hunedorenii care nu au ciaţia Romană a Băncilor şi
apucat să îşi achiziţioneze o BNR. Potrivit Rodicăi lonescu,
numărul solicitărilor a fost con
locuinţă pot încerca şi în
stant, de la lansarea programu
2010. Anul acesta, cel mai
lui, la Fond fiind analizate circa
solicitate au fost 700 de dosare pe săptămână. în
apartamentele cu două acest moment, numărul garan
camere ţiilor acordate a depăşit 10.000.
PATRULA. Jandarmii montani hunedoreni vor fi prezenţi tn toate staţiunile de munte. Sunt pregătiţi să sară în ajutorul turiştilor, dar au şi Dintre acestea, 28 la sută au
amenzi pentru cei care aleg să nu respecte legea C ristian P op escu ______________ fost acordate pentru imobile
• • • noi, construite după anul 2008,
G eorge V asiliu _________________ tane din judeţul Hunedoara va • EXTRA torizate, amenda poate să se odica lonescu, consili iar 3,4 la sută pentru imobile ne
• • • creşte şi numărul jandarmilor ridice până la 5.000 de lei. O ho er al Preşedintelui finalizate, a mai spus reprezen
a munte a nins, deocam care vor veghea la siguranţa lor tărâre a Consiliului Local Petro Fondului Naţional de tanta Fondului. Potrivit datelor,
dată destul de puţin, în şi la respectarea ldgii. „Jandar 58 şani prevede sancţiuni supli R Garantare pentru IMM 34,08 la sută din garanţii au fost
să jandarmii şi cabanie mii montani hunedoreni din ce mentare de până Ia 1.000 de lei. a declarat că programul „Pri acordate pentru locuinţe cu
L rii hunedoreni se aş le şapte posturi constituite în ma Casă" va fi prelungit în a- preţ achiziţie între 50.000 şi
teaptă ca turiştii să ia cu asalt judeţul Hunedoara, respectiv de persoane au fost Grijă unde vă plimbaţi nul 2010, proiectul de Hotărâ 60.000 de euro, iar 13,74 la sută
staţiunile montane din clipă Câmpu lui Neag, Straja, Parâng, Jandarmii hunedoreni vă re de Guvern fiind deja trans pentru locuinţe cu preţ achiziţie
în clipă. Pui, Nucşoara, Râu de Mori, deja sancţionate în avertizează că frumuseţea mun mis Executivului, cu toate sub 30.000 de euro. Valoarea
Frumuseţea Retezatului poa Costeşti, vor acţiona pentru asi acest an de jandarmii telui poate fi înşelătoare. Atrac avizele necesare, informează medie a garanţiei acordate a
te fi hipnotizantă pentru mulţi, gurarea unui climat de ordine şi montani hunedoreni tiv, dar mortal, o plimbare în HotNews.ro. fost de 41.875 euro. Solicitanţii
d " oamenii legii le recomandă siguranţă, precum şi pentru a Retezat are şanse mari să se ter La începutul anului, institu de credite sunt în special cei cu
. jtorilor să aibă grijă pe unde acorda sprijin turiştilor aflaţi în mine prost. Rătăcirea, schimba ţia va solicita băncilor să acorde un venit stabil.
aleg să se plimbe. Avertismen dificultate alături de reprezen de peste 7.000 de lei pentru că rea bruscă a vremii sau pantele pentru locuinţe noi, construite
tele jandarmilor hunedoreni îi tanţii formaţiunilor Salvamont”, au intrat pe pârtiile hunedorene abrupte pot face ca un concediu după anul 2008, minimum 20 la • EXTRA
vizează şi pe cei care aleg să se a declarat purtătorul de cuvânt cu sănii, boburi, snowmobil-uri, perfect să se încheie tragic, sută din plafonul alocat. Pro
distreze cu obiecte neconven al Inspectoratului de Jandarmi pungi, capace de wc sau sănii. jandarmii le recomandă turiş centul garanţiilor acordate
ţionale pe pârtiile de schi. A- al Judeţului Hunedoara, Nicolae Alte câteva sute au scăpat doar tilor să nu se aventureze pe tra pentru locuinţe noi a fost de 28
menzile sunt destul de mari în Răducu. cu o atenţionare verbală. see nemarcate şi să îşi limiteze de procente în acest an.
cât să compromită un concediu Potrivit legislaţiei în vigoare, plimbările în afara staţiunilor
care ar putea fi perfect. Schi sau snowbord intrarea pe pârtii cu alte ma dacă nu sunt echipaţi cores Garanţie medie de circa
Primele luni ale acestui an i- teriale decât cele omologate se punzător şi nu au anunţat pe ci 42.000 de euro
Jandarmi peste tot au ţinut pe jandarmi în stare de pedepseşte cu o sancţiune a că neva de locul spre care se în Declaraţiile au fost făcute cu
Odată cu creşterea număru alertă. Aproape 60 de persoane rei valoare ajunge până la 200 dreaptă, precum şi ora la care ocazia seminarului EU COF1LE
lui de turişti în staţiunile mon au fost sancţionate cu amenzi de lei. în cazul vehiculelor mo se vor întoarce. organizat de Alpha Bank, Aso
CAMPANIE UM ANITARĂ
Alimente pentru familii nevoiaşe
Crucea Roşie a colectat • EXTRA Acestea vor fi împachetate şi dializă la Deva şi pentru 75 de
alimente pentru familiile distribuite familiilor nevoiaşe. persoane asistate social. Pentru
ieri la hipermarketul Real 100 cani, unde 30 de familii au pri vor primi ajutoare de Crăciun,
Un prim act de donaţie din par
identificarea altor persoane ce
sărace în cadrul unei acţiuni
tea noastră s-a realizat la Uri-
umanitare care a avut loc
reprezentanţii Crucii Roşii Hu
din Deva mit pachete cu 10-12 kilograme nedoara se vor adresa primă
riilor din judeţ.
de alimente”, a declarat Adrian
de persoane vor primi
Filipescu, vicepreşedinte al Cru „Ne-am alăturat acestui pro
ajutoare în această
In a ju rco n e cii Roşii Hunedoara. iect din dorinţa de a fi un suport
• • • eci de kilograme de fă săptămână Parteneriat de viitor re depune o activitate susţinută
pentru Crucea Roşie română-ca-
Z ină, ulei, zahăr, făină de Real din mai multe oraşe ale ţiune s-a numărat şi primarul în beneficiul societăţii. Conside
Printre participanţii la ac
mălai şi alte alimente
răm că implicarea noastră este
ţării. Reprezentanţii Crucii Roşii
neperisabile au fost co
lectate ieri de reprezentanţii strânge luna aceasta ali Mircia Munteanu care s-a de esenţială, mai ales că dispunem
de o reţea de magazine bine dez
clarat un susţinător al campa
vor
Crucii Roşii Hunedoara. mente neperisabile pe care le niei Crucii Roşii. voltată pe tot cuprinsul ţării. Par
Alimentele vor ajunge pe vor dărui familiilor nevoiaşe, Adrian Filipescu spune că, ticiparea în cadrul proiectului
masa de Crăciun a unor familii selectate în urma anchetelor deşi campania a început la 1 de „Banca de alimente’ este doar un
nevoiaşe din judeţ. sociale realizate de reprezen cembrie, ea a fost eclipsată de prim pas, urmând să găsim îm
tanţii asociaţiei. „Fiecare client alegeri, iar donaţiile au fost mai preună noi oportunităţi prin care
Cadouri de sărbători care îşi cumpără alimente poate mici decât până acum. Urmă să putem ajuta Crucea Roşie”, a
A JU T O R . Mulţi dintre clienţii hipermarketului din Deva au lăsat Campania a început la I de dona, atât cât îl lasă inima şi toarele pachete vor ajunge la 20 declarat Adriana Pita, director
din coşul pentru casă câte ceva pentru cei bătuţi de soartă cembrie în hipermarketurile punga, alimente neperisabile. de bolnavi care fac săptămânal de Comunicare Real - Romania.