Page 2 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_118
P. 2
Actualitate
BarufiHUNEDOREANULUI
Miercuri, 23 decembrie 2009
,IN A U D IE N T A
S-a schimbat
schimbarea
Aşa grăbiţi sunt băieţii de la
putere să-şi numească
oamenii în funcţie pe criterii
de carnet de partid că ajung
la un moment dat să o dea
de gard de nici ei nu mai au
cum s-o dreagă. Aşa ar sta
treaba la una din
deconcentratele din judeţ
unde, după ce s-a aruncat
buzduganul că X va fi şef
peste instituţie, colegii din
partid ar fi trebuit să o dea la
întors când şi-au dat seama
că personajul cu pricina era
cam incompatibil cu postul
pentru care a fost propus.
Acolo unde jena nu
funcţionează, iată că mai
apare câte o lege firavă care
pune oprelişte Ta tăvălugul
politic cu care ne-au obişnuit
guvernările din cei 20 de ani
scurşi de la Revoluţie.
Bani pentru judeţ
LA L IM IT A . Protestul beneficiarilor ajutorului de încălzire cu lemne a durat aproximativ o oră
Ina Jurcone ____ două săptămâni, mercuruul din termometre a zentantul finanţelor publice şi lor. Este posibil ca aceşti bani să
_ _
scăzut mult sub 0 grade Celsius. avem promisiuni că aceşti bani poată ajunge la oameni într-o zi
ai multe persoane în stradă „Oamenii au dreptate, dar banii ar putea ajunge în cursul zilei de sau în două săptămâni. Totul
M rut ieri, in jurul amiezii, în faţa nu sunt încă veniţi de la Gu miercuri", a declarat Alexandru pleacă de la mărirea plafonului
din municipiul O-
Peste 40 de persoane au ce
de acordare a subvenţiei de la
răştie au ieşit, ieri,
vern. Aceşti bani se acordă be
Munteanu, primarul munici
în faţa primăriei din
localitate, în speranţa că vor Primăriei Orăştie, ajutoarele neficiarilor venitului minim ga piului Orăştie. 475 de lei la 6I5 lei, iar acum se
pune problema asigurării aces
rantat şi cei care aveau dreptul
financiare pentru încălzirea cu
obţine mai repede ajutoarele lemne în posesia cărora ar fi legal să solicite ajutor din par Mărirea plafonului tor fonduri. Situaţia va intra în
pentru încălzirea cu lemne. trebuit să intre la începutul tea statului. Au fost primiţi în „Am avut discuţii la nivelul normalitate în curând", a de
Banii vor putea ajunge în lunii. Ei spun că abia mai fac primărie. Am discutat cu ei, cu Ministerului Muncii. Miercuri clarat Dorin Gligor, prefectul
Guvernul a aprobat ieri posesia oamenilor în cel mult faţă frigului din case de când prefectul judeţului şi cu repre vom avea un răspuns dfn partea judeţului Hunedoara.
suplimentarea sumelor defalcate
din taxa pe valoare adăugată .
pentru finanţarea pentru P R IN C IP A LU L S U S P E C T LA PIAŢĂ
echilibrarea bugetelor locale pe %
lei. Banii sunt destinaţi judeţelor Arestat după ce a furat Un tânăr a reuşit să „vândă" 50
anul 2009 cu suma 6.000.000 de
Hunedoara şi Suceava pentru
finanţarea unor cheltuieli curente bunuri de mii de lei de brazi contra unei amenzi
şi de capital. Din întreaga sumă,
un milion de lei va fi alocat Poliţiştii consideră că au
Primăriei Brad care a solicitat reuşit să pună mâna pe un Poliţiştii hunedoreni s-au
aceşti bani Guvernului prin hunedorean care a comis ţinut ae cuvânt şi au împăr
Prefectura Hunedoara şi vor fi ţit amenzi tuturor celor
mai multe furturi pe raza
folosiţi pentru cheltuieli legate de judeţului Hunedoara care au tăiat ilegal pomi de
furnizarea agentului termic. Suma
Crăciun. Nici cei care vând
provine din Fondul de rezervă
bugetară aflat la dispoziţia George Vasiliu____________ explozibil nu au scăpat.
Guvernului. (I. Jurcone) • • • Controalele vor continua
ooo n hunedorean îşi va George Vasiliu______________
petrece Sărbătorile
Concert de lăută de Iarnă în spatele • • •
la Hunedoara U gratiilor. unedorenii amatori
A fost arestat după ce de tăiat şi valorificat
poliţiştii hunedoreni au reuşit brazi de Crăciun nu s-
să strângă suficiente probe cât H au lăsat mai prejos
să poată să îl considere prin nici anul acesta.
cipalul suspect în cazul mai D E C IZ IE . Magistraţii au decis De la inceputul controalelor
multor furturi comise pe raza să emită un mandat de arestare specifice, în 14 decembrie, poli
judeţului Hunedoara. Tânărul, preventivă pe numele tânărului, ţiştii au avut peste 100 de ac
în vârstă de 22 de ani din Si- care a fost deja dus în spatele ţiuni, au întocmit patru dosare de provenienţă. Tânărul s-a ales obiectelor pirotehnice interzie
meria, este un client fidel al gratiilor penale şi au aplicat aproape 30 cu o amendă şi a rămas şi fără de lege vor continua şi în ur
oamenilor legii. de amenzi celor care au vrut să brazi, care au fost măsuraţi şi mătoarea perioadă.
înarmaţi cu probe solide, po facă un ban în plus de Sărbători catalogaţi, iar apoi predaţi re
Şi firme şi maşini liţiştii l-au prezentat pe sime- încălcând legea. prezentanţilor Direcţiei Silvice • EXTRA
Asociaţia culturală ZAM din Anchetatorii au bănuieli fer rian în faţa magistraţilor de la pentru valorificare. Lipsa acte
Hunedoara organizează me că bărbatul a dat mai multe Judecătoria Deva, care au decis Fără marfă, lor de provenienţă pentru brazii
duminică, de la ora 17.30, la spargeri în câteva societăţi că tânărul îşi va petrece dar cu amendă de Crăciun i-a făcut pe poliţişti 175
Galeriile de Artă din Hunedoara, comerciale, în perioada aprilie următoarele 29 de zile în arest, Ultimul care a căzut pe mâna să aplice 27 de sancţiuni con
un recital de lăută şi vihuela în - septembrie 2009. Nu a fost „în cauză continuă cercerările oamenilor legii a fost un tânăr, travenţionale, suma totală ri-
compania maestrului Nicolae însă foarte pretenţios şi, dacă pentru probarea întregii sale în vârstă de 23 de ani. din co dicându-se la aproape 6.400 de de pomi de Crăciun au
Szekely. In program sunt cuprinse nu i-a reuşit să intre într-o anu activităţi infracţionale", a de muna Vidra, judeţul Alba. Băr lei. confiscat poliţiştii hu- '
lucrări din Renaştere: Phalese, mită clădire, se reprofila la ma clarat purtătorul de cuvânt al batul a fost prins în zona Pieţei Oamenii legii avertizează ca
Atteingnant, Dalza, Downland, şini. Prejudiciul total cauzat în Inspectoratului de Poliţie al Agroalimentare din Deva, unde acţiunile de control pentru pre nedoreni, în perioada
Pisador şi Daca. Intrarea este urma spargerilor se ridică la Judeţului Hunedoara, subins- încerca să vândă 50 de pomi de venirea tăierii şi comercializării 14-21 decembrie
liberă. (I. Jurcone) aproximativ 5.000 de lei. pectorul Bogdan Niţu. iarnă pentru care nu avea acte de brazi, precum şi de vindere a