Page 2 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_15
P. 2
ZiaruffilUNEDOREANULUI Comunitate
Joi, 30 iulie 2009
SĂ N Ă TA TE A D M IN ISTR A ŢIE
f
Primăria
Baronii dau
„tunuri” în cetate P R O T ES T SPO N TA N Petrila,
Una din cele mai mari afaceri
pe bani europeni din judeţ în colaps
se anunţă a fi o mare gaură LA SP ITA LU L H A ŢEG
neagră. Şi pentru că „tunul”
se regizează în decorul unei
cetăţi era normal ca actorii
să fie baroneţii locali.
Scenariul ar suna cam aşa. Peste şaizeci de cadre medicale au cerut plata sporurilor salariale pierdute în luna iunie
Cu banii lui coana U E e cam
recomandat să faci ce ai zis Ina Jurcone
la proiect şi să pui euroii • • • T-
acolo unde trebuie, dar, în eci angajaţi ai Spitalului
dulcele stil românesc, băieţii Municipal Haţeg au pro
deştepţi din administraţia Z testat, ieri dimineaţă,
locală şi nu numai şi-ar li zis timp de o oră. Personalul
că e păcat de aşa risipă, aşa medical a oprit munca în semn
că o parte din ronduri s-ar fi de protest faţă de conducerea
evaporat darnic sub forma spitalului, care le-a tăiat sporu Oraşul riscă să piardă
unor comisioane numai bune rile salariale. Sporurile nu se finanţări europene de
în vremuri de criză. Faza e că vor acorda nici luna viitoare, iar aproape trei milioane de
banii ar fi trebuit să ajungă la din septembrie este posibil să euro din lipsa cofinanţării
cei care au lucrat efectiv şi, nu mai fie bani nici măcar pen locale a proiectelor
astfel, s-ar fi ajuns la nişte tru salarii. în timpul protestului,
scandaluri care s-au pacienţii nu auavut de suferit.
transformat în procese în Ina Jurcone_______________
instanţă. Ca să dreagă Nu toţi au rămas • • •
busuiocul, băieţii deştepţi fără sporuri -^ncasările de la bugetul lo-
ar fi ajuns să bage mâna ia De salarii mai mici, cu sume | cal a Primăriei Petrila sr
bugetul local pentru cuprinse între 30 şi 50 la sută, I atât de mult diminuate
acoperirea găurilor. Lucru s-au plâns ieri dimineaţă cei pes A la începutul anului încât
care, după regulile coanei te 60 de angajaţi ai Spitalului Ha P E R IC O L . Locuitorii Haţegului riscă să meargă în alte oraşe la spital administraţia locală se vede
U E, dar şi după cele ţeg care au protestat spontan în imposibilitate de a finaliza
autohtone, e o treabă tocmai pentru că au luat la plată jitoare de curăţenie, adică cei ca rămână singuri de serviciu pe gust, şi tot fără sporuri. „Con investiţiile începute. Mai mult,
nasoală care ar putea fi prea puţini bani. Protestatarii au re au dus salarii mai mici acasă în secţii. în cursul zilei de mâine (as tractul încheiat cu CJAS Hune cinci proiecte cu finanţare eu
anchetată, dar nu se prea fost asistente, infirmiere şi îngri- luna iulie. Alături de ei s-au so tăzi - n.r.) voi avea o discuţie cu doara expiră la sfârşitul lunii ropeană se pot pierde tocmai
găseşte cine să o facă. lidarizat şi câţiva medici, care se administraţia spitalului să vedem viitoare şi este încheiat şi pentru pentru că nu există partea lo
Nu am vor vedea în situaţia ca pe viitor cum rezolvăm situaţia, pentru că aceste două luni - iunie şi iulie - cală de finanţare a acestora.
renunţat să rămână fără ajutor pe secţii, este vorba despre un spital, unde să ne fie plătite servicii medicale Edilii au cerut ajutor Consiliu
dacă situaţia persistă. „în luna iu nu poţi închide porţile vineri ca în proporţie de 65 la sută. Iar în lui Judeţean Hunedoara.
la ideea
lie, la plata pentru iunie, perso să vii luni la serviciu”, declară A- cont, pentru salarii, ne-au virat
acordării sporurilor, nalul a rămas fără sporuri de lexandru Bulacu, liderul de sin doar 300.000 de lei, adică jumă „Extremă
Telecentru noapte, fără bonusul de 50 la su dicat al personalului auxiliar din tate din necesarul de bani. După dificultate"
pentru „Munca însă acest lucru tă pentru cei care lucrează în Ur Spitalul Haţeg. aceea nu ştiu de unde vom mai Asta susţine primarul oraşu
la distanţă" va fi posibil după genţe, ATI, şi la Blocul Operator obţine bani", declară Florin Şe- lui Petrila, Ilie Păducel, în pro
ce spitalul se va şi fără să Ie fie plătite suplimen Nu sunt bani răngău, purtător de cuvânt al iectul de hotărâre iniţiat şi su
Agenţia pentru Ocuparea tar sâmbetele şi duminicile. în a- Situaţia financiară a Spitalului Spitalului din Haţeg. pus spre aprobare consilierilor
Forţei de Muncă (A JO F M ) redresa financiar” cest caz ei nu vor să mai lucreze Haţeg este cu adevărat drama Sindicaliştii spun că vor ac judeţeni. Acesta a apelat la aju
Flunedoara a început un FLORIN ŞERAN GAU, purtător noaptea şi la sfârşit de săptămâ tică, pentru că fondurile de sa ţiona în instanţă conducerea u- torul Consiliului Judeţean Hu
parteneriat cu A JO FM de cuvânt al Spitalului din Haţeg nă, ceea ce ar face ca medicii să larii ajung doar pentru luna au nităţii pentru plata sporurilor. nedoara şi a solicitat fonduri
Harghita şi Primăria llia în pentru cofinanţarea celor ci:
vederea deschiderii unui proiectele pe care le are în de
telecentru, în care cetăţenii din rulare pentru că are conturile
mediul rural, aflaţi în căutarea E C O N O M IC goale. Dacă nu va putea plăti în
unui loc de muncă, vor putea timp util pârtea sa, comunitatea
identifica job-urile existente la Dezastru financiar la Romsilva Hunedoara locală pierde fondurile neram
nivel de judeţ şi în ţară. bursabile externe. Iar în derula
Telecentrul va fi inaugurat, în llia, Noua conducere a peste 1.200.000 de lei, la care se re sunt proiecte pentru îmbună
la 1 august. „Munca la distanţă”, instituţiei este îngrozită de adaugă datoriile către furnizori, tăţirea sistemului de gestionare
aşa cum se numeşte proiectul, de peste patru milioane de lei. a deşeurilor, canalizarea apelor
situaţia financiară lăsată de
prevede crearea unui spaţiu Bugetul societăţii mai este împo menajere, reparaţii^şi moder
dotat cu 19 calculatoare legate la predecesorii lor şi nu ştiu vărat şi de o linie de credit de nizări de străzi, dar şi construi
cum să scoată cămaşa
Internet, care va funcţiona cinci milioane de lei. La care se rea unui parc de recreaţie pen
permanent şi unde tinerii pot adaugă personalul disponibilizat tru tineri şi vârstnici. întreaga
afla informaţii şi despre cursurile Ina Jurcone________________ fără temei legal şi care şi-a câş sumă pe care urmează să o pri
aflate în derulare de agenţie. tigat drepturile în instanţă. A- mească administraţia locală se
Proiectul va fi realizat cu a o lună de la instalarea ceasta face ca sumele plătite lor ridică la aproape trei milioane
finanţare din partea Fondului în posturile de conduce şi daunele morale să mai pluseze de euro, din care partea proprie
Social European (I. Jurcone) re ale Direcţiei Silvice la datoriile instituţiei, care se a- este de aproximativ un milion
L Hunedoara, managerii
ooo instituţiei au prezentat prime flă aproape în pragul falimentu de euro.
lui. „Nu avem decât o soluţie: să
Sprijin pentru le concluzii. Dezastruoase, du încercăm atragerea agenţilor Apel la rezerva
tinerii căsătoriţi pă cum se arată în bilanţul economici cu care am colaborat bugetară
contabil întocmit după prima derii în faţa noilor şefi: şi-a luat se pare că nu este aşa, de vreme şi care au fost îndepărtaţi de ve Consiliul Judeţean Hunedoa
Persoanele tinere care se jumătate de an. concedii medicale. La o lună de ce au refuzat şi plicurile de co chea conducere fără explicaţii, ra a răspurfs favorabil cererii
căsătoresc primesc din partea Conturile firmei nu doar că la instalarea noii echipe mana respondenţă în care le ceream încercăm o revenire prin înche primarului Păducel şi a apelat la
Agenţiei Judeţene pentru sunt goale puşcă, dar sunt de geriale, aceştia încă nu s-au pre revenirea la serviciu", susţine ierea de contracte cu partenerii bani din fondul de rezervă bu
Prestaţii Sociale Flunedoara plătit facturi restante de zeci de zentat la serviciu, ba chiar au re Ignat. tradiţionali din străinătate pen getară. „Am supus spre aproba
sume de bani care îi vor ajuta milioane de lei. Potrivit actualei fuzat plicurile prin curierat tri Mai mult, din cei doi consilieri tru fructe de pădure şi licitaţii cu re consilierilor judeţeni suma
să păşească mai uşor în viaţă. conduceri, „foştii” au plecat în mise lor, în care li se cerea să re juridici, unul s-a pensionat anti lemn valoros, pe care dorim să-l de 150.000 de lei, bani pe care îi
Condiţia este ca ambii concedii medicale cu cheile de la vină în societate pentru lămuri cipat, iar celălalt este în conce vindem piesă cu piesă", mai punem la dispoziţie Consiliului
parteneri ai cuplului să se afle la seifuri, la fel şi juristul care a lă rea situaţiilor create de ei. „Am diu de maternitate. Practic, în spune Ignat. Local Petrila pentru cofinanţa
prima căsătorie. Numai în luna sat instituţia fără reprezentare găsit o direcţie în suferinţă, cu oricare din procesele pe care le Potrivit conducerii Direcţiei, rea locală aferentă proiectelor
iulie a acestui an 77 de tinere în instanţă. Noua echipă încear un management defectuos. Nu are Direcţia în derulare, nu exis de la 1 august vor fi instalaţi în propri, aflate în derulare sau în
familii au primit peste 64.000 că acum să dreagă busuiocul. avem o situaţie economico-fi- tă un jurist care să poată susţine funcţii noii şefi de ocoale silvice, curs de contractare în 2009 din
de lei ca ajutoare financiare. Cum mai poate. nanciară prezentată de ei la ple cauzele. Şi le pierd pe capete. care vor face fiecare o analiză a fonduri nerambursabile exter
De la începutul anului au spus care, nu avem acces la docu situaţiei din teren şi se va în ne. Consilierii au votat, iar banii
„Da” în faţa ofiţerului stării „Nu sunt bărbaţi!" mentele secrete, la seifuri şi nici „Gaură" financiară cerca găsirea de soluţii optime vor fi viraţi în conturi. Este tot
civile un număr de 410 de Potrivit şefului Direcţiei Sil nu am efectuat procesul verbal După primele şase luni ale a- pentru depăşirea celei mai grele ce le putem pune acum la dispo
perechi care au primit din partea vice Hunedpara, Emil Ignat (foto), de predare-primire. Mă gân cestui an, balanţa de venituri şi situaţii cu care s-a confruntat ziţie", a declarat Mircea Moloţ,
agenţiei peste 341.000 de lei. fosta conducere a găsit o cale e- deam că pot răspunde bărbă- cheltuieli a Direcţiei Silvice Hu Direcţia Silvică Hunedoara de la preşedintele Consiliului Judeţe
(I. Jurcone) legantă de a se sustrage răspun teşte pentru ceea ce au făcut, dar nedoara arată o pierdere de înfiinţarea ei. an Hunedoara.