Page 6 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_23
P. 6
SŞşSţjS
Ziarul'HUNEDOREANULUI România şifl Lumea
Marţi, 11 august 2009
O F IC IA L II FM I ŞI-AU PREZENTAT R A PO R TU L V Â N A ŢI
O recesiune foarte
severă a lovit România
Capturat
Şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti, Jeffrey Franks, a declarat ieri că economia
ţării noastre va înregistra o descreştere de 8%-8.5% în acest an sau ucis
Dacă ne
uităm la Statele Unite au pus zeci de
trimestrele afgani acuzaţi de trafic de
droguri cu talibanii pe lista
următoare din acest
celor care trebuie
an, vom vedea că
"capturaţi sau ucişi"
declinul se va micşo
ra, astfel încât vom , HotNews.ro_________________
• • •
vedea o trecere în
oi generali americani
teritoriul pozitiv în au anunţat Congresul
SUA că o astfel de
% trimestrele următoa se supune regulilor militare f
D practică este legală şi
re, ceea ce ne dă po
sibilitatea să între
legii internaţionale, scrie BBC.
în cadrul unui raport realizat
vedem o modestă .
de armata americană, acţiunea
creştere economică este descrisă ca o strategie-che-
pentru 2010” ie pentru a pune capăt fluxului
de bani ce provin din vânzarea
JEFFREY FRANKS, de droguri şi alimentează for
şeful delegaţiei FMI ţele talibane. Mutare care mar
prognozele noastre”, a declarat chează o schimbare majoră a
şeful delegaţiei FMI. tacticilor SUA de combatere a
traficului de droguri în Afganis
Bani pentru găurile tan.
din buget
Scopul misiunii FMI la Bucu • EXTRA
D IFIC U LTA TE . Reprezentanţii FM I susţin că Romania nu îşi permite să finanţe un deficit bugetar reşti a fost să evalueze respec
atat de mare tarea ţintelor fixate României, în
funcţie de care va fi acordată a 50
HotNews.ro * s-a făcut până în acest moment şi Lipsă de măsuri în 2008 an, comparativ cu acel 7% pe ca- doua tranşă a împrumutului con
ce trebuie făcut în viitor. Acum Reprezentanţii FMI susţin că re-1 anticipam", a susţinut Franks. tractat de statul român de la
ranks a adăugat că "o re este rândul să discutăm cu con au avut două criterii structurale Deteriorarea s-a produs atât Fond. România a ajuns în luna de afgani se află pe
cesiune gravă a lovit Ro ducerea Fondului şi cu boardul. de performanţă, care aveau ţin din cauză că la nivel internaţio martie anul acesta la un acord lista căutaţilor pentru
mânia", iar FMI progno- Conducerea FMI va lua decizia te de îndeplinit până la sfârşitul nal, situaţia economică s-a înră pentru o finanţare totală de 19,95
F zează o creştere uşoară finală legată de evaluare. Imediat lui iunie, şi ele au fost realizate: utăţit mai mult decât se previ- miliarde de euro pe o perioadă implicare în trafic cu
pentru 2010. Oficialul a spus că ce boardul va lua o decizie pri ratificarea în Parlament a unor ziona, dar şi pentru că cererea de doi ani, din care 12,95 miliarde droguri
"sistemul bancar românesc a vind acesta evaluare, fondurile acte legislative de natură fiscală internă a fost mai slabă decât se de euro de la FMI, 5 miliarde de
reuşit să facă faţă situaţiilor e- din a doua tranşă a împrumu şi modificarea legislaţiei care prognozase. Şeful delegaţiei FMI euro de la Comisia Europeană, 1
conomice rele", avertizând în tului FMI vor fi puse la dispoziţie prevede fondul de asigurare a a mai precizat că, dacă la sfârşitul miliard de euro de la Banca Mon Pe listă cu insurgenţii
să că "stresul în sistem va con imediat", a declarat Franks. depozitelor. anului 2008, România ar fi avut dială şi 1 miliard de euro de la în cadrul unor discuţii cu
tinua". Delegaţia FMI a prezen Economiştii Fondului Mone alte politici, situaţia ar fi evoluat Banca Europeană pentru Recon Comitetul de Relaţii Externe din
tat concluziile misiunii de ' EXTRA tar prognozează că descreşterea diferit strucţie şi Dezvoltare, Banca Eu cadrul Senatului Statelor Unite,
evaluare în România. economică va fi de -8%-8,5% din „Ce trebuie să subliniez este ropeană de Investiţii şi Interna care trebuie să facă public acest
Potrivit lui Franks, delegaţia a PIB, ceea ce arată că o recesiune faptul că majoritatea factorilor tional Finance Corporation. raport la finalul săptămânii, doi
colaborat bine cu BNR, cu Minis 1,9 foarte severă a lovit România. care ne duc la această prognoză Guvernul României a nego generali americani de pe frontul
terul de Finanţe şi cu reprezen „Ne aşteptăm ca inflaţia să fie (declin de 8-8.5% din PIB - n.r.) ciat cu reprezentanţii FMI ca ba din Afganistan au declarat că
tanţi ai altor ministere şi agenţii la sfârşitul anului de 4,3%, ea a des sunt lucruri care deja s-au întâm nii din a doua tranşă de la Fond marii traficanţi, care au contacte
şi a ajuns la un acord la nivelul miliarde euro este crescut mai repede decât prog- plat în prima jumătate a anului şi să meargă la buget, pentru a dovedite cu insurgenţii, au fost
misiunii de experţi pentru evalu valoarea celei de-a nozam. Balanţa de plăţi urmează mai puţin ceea ce prevedeam că acoperi o parte din deficitul bu puşi pe "lista comună a ţintelor
area acestei primei perioade din o curbă descendentă mult mai se va întâmpla în a doua jumă getar, şi nu la rezerva valutară de prioritare". Ceea ce înseamnă că
cadrul programului de asistenţă. doua tranşe din rapidă datorită şi diminuării dras tate din 2009. Primul trimestru a la banca centrală, aşa cunl se au fost puşi pe aceeaşi linie cu
„Am ajuns la un acord cu au împrumutul FMI ticei a producţiei. Deficitul de fost mai rău decât anticipasem, stabilise iniţial şi cum s-a întâm liderii insurgenţei şi că pot fi
torităţile române cu privire la ce cont curent va fi de 5,5% în acest iar trimestrul doi a fost şi el sub plat cu prima tranşă. capturaţi sau ucişi oricând.
A U D IER E • EXTRA
Cercetat penal în dosarul traficului cu ovule
Fostul şef al Agenţiei Naţionale pentru Transplant, Victor Zota, este cercetat penal în 2000
dosarul privind traficul de ovule, la Clinica Sabyc de inseminări artificiale
HotNews.ro_________________ Clinicii Sabyc, Harry Mironescu, origine umană în scopul obţi în valoare de 10-15.000 de euro. au fost realizate de la
• • • fiului acestuia Yair Miron, me nerii unui folos material. Po în schimbul altor sume consis înfiinţarea clinicii Sabyc
l este acuzat că a acre dic rezident, şi pe numele Cecili- trivit unui comunicat remis pe tente oferite de cuplurile res
ditat ilegal clinica Sa ei Borzea, responsabilă de rela 20 iulie de DIICOT, zeci de me pective, erau racolate donatoa
byc, la trei luni de la ţia cu clienţii. dici, angajaţi şi clienţi ai clinicii re tinere din România, cu vârste terial pentru donator sau orga
E efectuarea unui control Sabyc au fost audiaţi şi anche cuprinse între 18-30 de ani, nizator constituie infracţiune.
care a identificat mai multe Bani contra ovule taţi de procurori. încă din 1999, pentru recoltare de ovule. Reprezentanţii Agenţiei Na
nereguli la această clinică, Cei trei sunt acuzaţi de pro clinica realiza fertilizări in vitro ţionale pentru Transplant au
potrivit Antena 3. curorii Direcţiei de Investigare fără avizul Agenţiei Naţionale Autorizare tardivă arătat că Sabyc deţine autori
Acuzaţiile vin după ce, în ur a Infracţiunilor de Criminalitate pentru Transplant. în România, traficul de ovo- zare, însă datează cu doar o
mă cu mai puţin de o lună, Tri Organizată şi Terorism (DI ICOT) Cupluri din străinătate care cite este ilegal: organizarea sau săptămână înainte de declan
bunalul Bucureşti a emis trei de constituirea unui grup in nu puteau avea copii erau adu efectuarea prelevării de celule şarea scandalului, după cum a
mandate de arestare în acelaşi fracţional organizat şi de orga se în România, pentru insemi- umane pentru transplant, în declarat fostul director al au
dosar, pe numele patronului nizarea traficului de celule de nare în vitro (FIV), intervenţie scopul obţinerii unui profit ma- torităţii, Victor Zota.