Page 5 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_43
P. 5
u n e d o r e a n Ziarul «HUNEDOREANULUI
M arţi, 8 septem brie 2009
SPECIAL
Hunedoreanca ajunsă pe podium la
„Mamaia” se gândeşte la Eurovision
Cântă de la grădiniţă. în 12 ani a adunat o adevărată colecţie de premii. La majoritatea concursurilor îşi găseşte locul pe podium.
La „Mamaia 2009" juriul i-a dat premiul II
M onna Voinescu Descoperită
_ _
de educatoare
-a întors cu un loc II de Cristina Florentina Vasiu cân
la Festivalul Naţional de tă £le copil, fără să fi moştenit pe
Muzică Uşoară Mamaia cineva din familie. Prima care şi-
S 2009 - Secţiunea Inter a dat seama de talentul ei a fost
pretare. Piesa care a condus- educatoarea de la Grădiniţa
o spre finală i-a purtat noroc „Arlechin” din Hunedoara.
tot anul. A cântat-o şi la Suli- „Am cântat la o serbare. Edu
na, şi la Amara. Tot în vara as catoarea mi-a spus că am voce.
ta. La ambele festivaluri a luat Curând, a făcut o trupă din toată
locul I. grupa. Şi în formula aceea am
A urcat, în ultimii ani, pe sce organizat spectacole până când
na tuturor festivalurilor naţio am plecat în clasa întâi”, îşi A M A R A 2 0 0 9 . Cu două săptămâni înainte de a cânta
nale şi internaţionale organi aminteşte adolescenta de 17 ani, la Festivalul Mamaia, hunedoreanca obţinea locul I la o altă
zate în România. întotdeauna care este liceană în clasa a Xl-a la competiţie - „Amara 2009”
'ine acasă cu cel puţin un pre Colegiul Naţional de Informatică
miu. Acum se gândeşte la Euro „Traian Lalescu”, din Hunedoara. fie sigură, a luat şi câteva lecţii de tivalul Naţional de la Sulina. Va
vision şi ia Cerbul de Aur. Aces Talentul descoperit de edu canto cu o profesoară de la Li loarea lui a fost de 1.500 de lei.
tea sunt planurile ei pentru vii care a fost şlefuit pe-ndelete la ceul de Arte şi Muzică din Deva. Celălalt, la Festivalul Naţional de
torul apropiat. Şcoala de Muzică din oraş. Pe Concurenţii au fost pregătiţi şi de Interpretare de Amara, desfăşu
lângă canto, fata a studiat teoria organizatorii festivalului. în tim rat la începutul lui august. Pre
muzicală şi a învăţat să cânte la pul preselecţiei. 0 săptămână în miul l a însemnat, de data aceasta,
vioară şi pian. Şi-a perfecţionat şi treagă au făcut canto şi coregra 2.000 de lei.
tehnica. Vreme de opt ani, n-a fie cu specialişti în materie. Cristina şi-a plănuit şi urmă
făcut decât să înveţe continuu. Cristina a trecut cu brio de toarele două concursuri. Unul
preselecţia de la Teatrul Fan naţional, în memoria regretatu
Primul concurs, M A M A IA 2 0 0 9 . Cristina Florentina Vasiu a urcat pe podiumul tasio, din Constanţa. Din circa 30 lui interpret Aurelian Andreescu.
primul premiu celei de-a 39-a ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară de concurenţi, au rămas IO. După E programat la Bucureşti, la fine
La opt ani, familia a încurajat- Românească „Mamaia” FOTO: ARHIVA PERSONALĂ CRISTINA VASIU cum s-a priceput fiecare să con le anului, în decembrie. Tânăra a
o să urce pe scenă. La Deva, la vingă juriul. Iar dintre aceştia, participat la eveniment şi anul
Festivalul „Steluţele Cetăţii”. A Anastasiei Lazariuc - „Mama”. te. Cu două zile înainte de con doar patru aveau să urce în final trecut. Şi a venit acasă cu o men
interpretat o melodie pe care Mi Juriului i-a plăcut. I-a dat locul II.' curs, a făcut scufundări. S-a ales pe scena concursului. Acestea au ţine în valoare de 1.400 de lei. Al
hai Constantinescu i-a compus-o Acesta a fost începutul. Trei cu o răceală pe cinste. A fost silită fost cifrele în seria concurenţilor doilea e un festival internaţional,
ani mai târziu, Cristina obţinea să înghită peste 20 de tipuri de din care a făcut parte hunedo în memoria compozitorului
• EXTRA Trofeul aceluiaşi festival. Partici medicamente şi siropuri. Vocea reanca. George Grigoriu. Preselecţia va fi
pa pentru ultima dată la secţi i-a fost afectată. în plus, s-a în concurs au intrat, în total, anul viitor, în martie. Dacă se ca
unea rezervată copiilor. Din anul trezit cu o otită care o împiedica 27 de tineri, la Secţiunea inter lifică, hunedoreanca va intra în
> R O FESO R P E N T R U O următor, avea să urce pe scena să audă prea multe în jurul ei. pretare. Cristina şi-a pregătit do concurs în luna mai. Trofeul
SĂ PTĂ M Â N Ă . „Mihai Trăistariu Festivalului Naţional „Stelele Ce Prezentatorii festivalului au a- uă melodii. Una a dus-o în finală festivalului e un VW Passat, iar
ne-a explicat ce trebuie să facem tăţii”. în 2007, cucerea Trofeul jutat-o să treacă peste toate a- - „Tu n-ai avut curaj”, compozitor premiile şi menţiunile, între 500
ca să arătăm cât mai bine pe aprilie 1992 este manifestării. Premiul îi aducea şi cestea. La fel şi Corina Chiriac. Şerban Georgescu. Liceana de pe şi 2.500 de euro.
scenă. Ne-a şcolit o săptămână o colaborare cu Teatrul din Deva. „Corina Chiriac a făcut câtevâ malul Cernei a urcat pe podium. Pe de altă parte, mulţumită de
înainte de <Mamaia>”, povesteşte data de naştere a „Asta însemna trei spectacole, vocalize cu mine, în culise, îna- Cu locul II. Pe lângă diplomă şi premiul de la Mamaia, liceana se
Cristina, care s-a fotografiat Cristinei Vasiu în care cântam şi eu. Mă a- ■ inte de intrarea în concurs. Iar flori, a primit 1.300 de lei. Partea gândeşte acum şi la Cerbul de
alături de cunoscutul solist compania orchestra teatrului. prezentatorii mă ţineau la curent ei din premiu. Restul a revenit Aur. Şi, de ce nu, la Eurovision.
Colaborarea îmi aducea câte 100 cu ce se petrece pe scenă. Eu nu compozitorului piesei, textieru Unde va putea participa imediat
de lei pentru fiecare reprezen auzeam mai nimic din pricina lui şi orchestrei. cum va avea o piesă a ei. Cu
taţie", povesteşte hunedoreanca, otitei", povesteşte Cristina, care şcoala va fi mai greu. începe ul
încântată că participările la fes a scos-o, în final, la capăt şi-a re Cântecul care timul ei an de liceu, iar concursu
tivalurile de gen i-au adus ceva uşit să obţină un premiu special, aduce premii rile o cam ţin departe de cursuri.
bănuţi încă din copilărie. în valoare de 1.000 de euro. „Melodia lui Şerban Geor Dar va recupera. Vrea să-ncheie
De-atunci, de teamă să nu-şi gescu mi-a purtat noroc toată liceul cu o medie mare. Şi-apoi
încurajată de piardă vocea şi-o drege periodic vara", e convinsă Cristina Vasiu. pleacă la Bucureşti. Se va înscrie
Laurenţiu Cazan cu suc de ceapă amestecat cu za Şerban Georgescu a compus-o la Facultate de Teatru şi Film.
La IO ani, Cristina Vasiu se afla hăr sau cu ouă de prepeliţă, cru cândva pentru fosta nevastă, Ăsta-i visul ei.
printre concurenţii Festivalului de, combinate cu lapte şi miere. Mădălina Manole, dar se pare că
Universitatea Ecologică "Traian" Deva EXTRA
Naţional de Creaţie şi Interpre oricine se-ncumetă s-o cânte,
Oferta universitara tare „Mamaia Copiilor". Trei ani 4 din 30 are parte de recunoaştere. Bunicul, susţinător
la rând, n-a lipsit de pe lista par Hunedoreanca nu se mulţu Hunedoreanca de 17 ani a mai ca la carte
2009 - 2010 ticipanţilor. Şi de fiecare dată ta meşte cu puţin. A simţit că poate câştigat două premii I cu melodia
lentul i-a fost răsplătit cu premii câştiga mai mult. Anul acesta, s-a „Tu n-ai avut curaj”. Tot în vara Cristina povesteşte că nu
Studii de Licenţă speciale. Şi nu numai. Vocea a a- înscris din nou la „Mamaia”. Ca să aceasta. Pe primul l-a luat la Fes pleacă singură la nidun con
cursuri de zi, 3 ani jutat-o să fie remarcată de so curs. O însoţesc, de obicei,
la listul Laurenţiu Cazan. părinţii. Care după cum poa
FACULTATEA DE ECONOMIE „M-a auzit cântând în 2004. te. Tatăl stă în sală, în rând cu
După festival, m-a sunat şi m-a spectatorii. Mama se încăpă
Şl ADMINISTRAREA AFACERILOR încurajat. M-a ajutat să ajung la ţânează să stea cu ea în culise.
cu specializările: câteva emisiuni TV, în Capitală. Şi Şă-i mai ia din emoţii. Când
* Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor m-a invitat să cânt într-un spec- • nu-s ei, hunedoreanca merge
* Economie şi Afaceri Internaţionale tacol pe care afişul căruia apărea la concursuri cu bunicul din
numele lui. La Geoagiu”, spune pai irtea tatălui. Doar e nepoata
Şi
iui preferată. Bătrânul se
FACULTATEA DE INFORMATICĂ hunedoreanca. iui
bucură că Dumnezeu i-a dat
cu specializarea: Salvată de Corina Chiriac copilei talent ;i ambiţie de
Informatică
Anul trecut, Cristina s-a înscris câştigător. Anul acesta, de
în Festivalul „Mamaia 2008". Sec pildă, el i-a ţinut pumnii la
Sediul: Deva 330025, str. 1 Decembrie nr, 16 ţiunea interpretare. A ales piesa S U S Ţ IN ER E . Mulţi dintre cei pe care Cristina i-a întâlnit, de-a lungul Festivalul de la Amara. Şi i-a
Tel.: 0254/211.816. 0254/219.076, 0354/408.200, Fax 0254/214.747 lui George Grigoriu, „Cui îi pasă timpului, la competiţiile de gen i-au apreciat talentul şi au încurajat-o purtat noroc, că doar şi-a oarşi-a
E-mail:uetd@rdslink.ro de mine”. Şederea la mare însă i- să continue (în foto, alături de câţiva dintre membrii juriului de la văzut nepoata pe podium.
a jucat o festă care avea s-o cos „Mamaia”- Viorel Gavrilă, Corina Chiriac şi Mădălin Voicu)