Page 5 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_65
P. 5
Comunitat Social ZiaruRHUNEDOREANULUI
Joi, 8 octombrie 2009
C O M U N IT A T E
BLOCURILE GROAZEI : Primele contracte
Agenţia pentru Dezvoltare
Regională Vest a semnat primele
contracte de finanţare pentru
proiecte ce vizează investiţii în
infrastructura de turism. Pentru
Igrasia, frigul şi sărăcia lucie răpesc locuitorilor de pe Strada Teilor, din Uricani, demnitatea judeţul Hunedoara doar două
Ina Jurcone__________________ proiecte s-au dovedit a fi
câştigătoare şi vor primi finanţare
entru 20 de familii din nerambursabilă Primul, al
Uricani, iadul se gă Consiliului Local Geoagiu vizează
seşte chiar în blocul reabilitarea infrastructurii staţiunii
P lor, situat pe Strada Geoagiu Băi, cu o valoare de
Teilor. Oamenii trăiesc în con aproximativ 5,4 milioane de euro
diţii greu de imaginat. De mai euro şi o societate comercială,
bine de şase ani au rămas fără proiect care vizează transformarea
curent electric, căldură, apă unităţii de cazare dintr-o vilă de
potabilă şi canalizare. Gânda două stele, într-un hotel de trei
cii, şobolanii şi igrasia sunt la stele, în valoare de aproximativ
ele acasă în apartamentele 2,3 milioane de euro. (1. Jurcone)
poo
celor ce locuiesc aici.
Improvizaţii încep serile „Logos"
Fiindcă n-au apă, oamenii întâlnirile „Logos” de la Casa de
sunt nevoiţi să-şi aducă provizii Cultură din Deva se reiau în
în găleţi. Şi ca să nu ocolească această seara, de la ora 18.00, şi îl
tot oraşul pentru a ajunge la o au ca invitat pe părintele Florin
sursă de apă, trec prin râul Jiu, Botezan, lector universitar în Alba
care le scurtează distanţa de lulia. Părintele va vorbi publicului
casă la 200 de metri. în locuinţe hunedorean despre “Dorul după
nu-i de stat. Cum vine iarna, fri Dumnezeul cel viu’şi va răspunde
gul îi pătrunde pe toţi în oase. întrebărilor celor prezenţi în a do
Pereţii sunt umezi tot timpul, ua parte a întâlnirii. Florin Botezan
încălzire centrală nu există, iar este preot la Biserica memorială
oamenii plătesc chirie pentru “Mihai Viteazul” cu hramul Sfântul
condiţii de mizerie. «Am fost de Siluan Athonitul din Alba lulia şi
multe ori la primărie şi ne-am profesor l^ Facultatea de ţeologie
plâns că ne îmbolnăvim de la ortodoxă din acelaşi oraş. întâlni
gunoi, de la igrasie şi pentru că rea Logos va avea loc în Sala
nu avem căldură. Ni s-au făcut "Liviu Oros" a Casei de Cultură.
doar promisiuni. Blocul nu are ooo
geamuri, uşi, balustrade la scări.
WC-uri ne-am instalat singuri Sport şi sănătate
fiindcă în locul lor era o gaură”, pentru hunedoreni
explică Nicolae Kovacs, de 29
de ani. Bărbatul are doi copii şi M IZER IE. Aşa poate fi descris modul în care trăiesc oamenii în aceste blocuri Platoul din faţa Casei de Cultură a
trăieşte din 100 de lei lunar. Ra municipiului Hunedoara va fi gaz
reori mai este angajat cu ziua, devărată sărbătoare. casa. Acum am primit o sobă de lumânare. Pentru ei noaptea decât noi. Am fost la primărie şi da manifestării „Sport şi sănătate
iar atunci, pentru familie e o a- la cineva, dar n-are cine să mi- vine prea repede, dar măcar cu ni s-a spus că se rezolvă totul în pentru hunedoreni”, o acţiune
Moartă de frig o monteze. La muncă nu mă pot somnul scapă de coşmarul din vară. Dar nu ni s-a spus care realizată vineri, 11 octombrie, de
• EXTRA
La cei 26 de ani ai săi, An duce, fiindcă acum am un alt co casă, de mirosul gunoaielor şi vară, fiindcă asta a trecut", se Asociaţia „Linişor” şi Clubul Spor
dreea lonescu are doi copii. A a- pil de două luni”, spune An de igrasia care le îmbolnăveşte plânge locatara blocului 35 din tiv .Athletic” Hlunedoara, în parte-
dreea.
I vut patru, dar doi i-au murit.
plămânii. "Apa de băut pentru
Uricani.
50 Prima fetiţă, de doi ani, i-a mu lună, ajutor social şi alocaţiile copii o fierbem. Pentru spălat, şedinţa de Consiliu Local Uri Hunedoara. La evenimentul care
neriat cu Direcţia pentru Sport
Femeia trăieşte din 310 lei pe
Potrivit documentelor din
luăm din Jiu. Trăiesc din 200 de
rit anul trecut într-un incendiu,
se desfăşoară între orele 10-12 sunt
lei pe lună cu doi copii”, spune
privind reabilitarea unor blo
fiindcă bărbatul ei este la puş
a murit lângă ea, în garsoniera
neri. Cadre medicale de speciali
de lei costă chiria iar cealaltă, de numai două luni, copiilor. N-are niciun sprijin, Adelina Cozac. Femeia explică cani, de săptămâna trecută, aşteptaţi peste 500 de copii şi ti
plină de igrasie şi fără geamuri,
lunară pentru un I cărie. cum de nu mai există în bloc curi în anul 2010, imobilul 35 nu tate vor măsura înălţimea, greuta
îngheţată de frig.« Era înfăşată,
ţevi de apă. „Apă trebuie să ne- se regăseşte pe lista întocmită
tea şi tensiunea arterială şi vor o-
apartament în Blocul o băgasem în plapumă, dar a La lumânare tragem separat dacă vrem. de iniţiatorul proiectului de ho feri sfaturi pentru un mod de viaţă
Copiii care merg la şcoală
35 din Uricani murit. Nu a mai rezistat frigului. sunt nevoiţi să înveţe serile la Ţevile au fost furate şi duse la tărâre, care, de altfel, cuprinde sănătos. In paralel se vor desfăşura
11 blocuri.
fier vechi de oameni mai săraci
Nu am avut cu ce să încălzesc
activităţi sportive. (I. Jurcone)
S IT E -U L L E G IŞ T IL O R ÎN V Ă ŢĂ M Â N T
Medicina legală consultă pe Internet Şcoală nouă pentru elevi speciali
Un portal cu sfaturi utile şeful Serviciului Judeţean de • EXTRA Un nou spaţiu de
din medicina legală poate fi Medicină Legală Hunedoara. învăţământ destinat elevilor
accesat şi oferă consultaţii La doctor cu nevoi speciale a fost
online inaugurat la Şcoala Generală
Un site specializat pentru sfa 15
turi utile şi consultaţii de specia “Dr. Aurel Vlad” din Orăştie
Ina Jurcone litate în medicina legală a deve
••• ' nit de ieri accesibil tuturor celor lei costă o Nicoleta Danciu
n site specializat în in care vor să evite un drum până
formaţii din domeniul la Serviciul Judeţean de Medi consultaţie simplă raşul Paliei a găzduit în
medicinei legale poate cină Legală Hunedoara, situat în această săptămână un
U fi-accesat de ieri pe In cartierul Dacia, din Deva. Cel cestea tot online". ; O eveniment important
ternet. Sfaturi şi consultaţii de care oferă consultaţiile online pentru învăţământul două treimi din banii reprezen desfăşurat o serie de partene-
orice tip pot fi obţinute în timp este chiar şeful secţiei, dr. Dan Site hunedorean. Noul spaţiu în care tând valoarea construcţiei", riate educaţionale atât locale,
real direct pe Internet, contra Mărculescu. în sprijinul său vin Site-ul www.medicinalegala.eu vor studia elevii din învăţămân spune directorul Şcolii Generale cât şi extrajudeţene.
cost, de dr. Dan Mărculescu, cele peste 6.000 de autopsii rea este construit simplu, astfel în-, tul special integrat a fost inau "£r. Aurel Vlad", Sanda Crăciun.
lizate de acesta de-a lungul cari cât şi un neiniţiat în utilizarea gurat în prezenţa mai multor o- • EXTRA
erei sale medicale, cele câteva calculatorului să-l poată folosi. ficialităţi locale şi judeţene. Proiecte pentru educaţie
zeci de mii de certificate medico- „Pe site poate fi descărcată toată Banii necesari începerii cons Unitatea de învăţământ de
legale eliberate şi cele peste 100 legislaţia în domeniu. Oamenii trucţiei au fost atribuiţi prin Ho rulează, începând din acest an, 1027
de exhumări. „Consultaţiile le fac pot afla de acolo orice informaţii tărâre de Guvern, în urma de Programul naţional "Pentru o
în calitate de persoană fizică au utile doresc în domeniu, date de mersurilor făcute de conduce mai bună administrare şi res-
torizată, declară dr. Dan Măr contact, iar cei care vor să evite rea unităţii de învăţământ şi ale ponsabilizare în şcoală" şi un de elevi învaţă la |
culescu. Cei care doresc să acce drumurile lungi din toate col administraţiei locale. "Lucrarea proiect european finanţat din
seze site-ul pot să ceară orice fel ţurile judeţului, pot obţine infor ■ nu s-a putut finaliza la termenul fonduri Phare. Şcoala a fost im Şcoala Generală “Dr. {
de consultaţii în domeniul medi maţiile în timp real, pe Internet", stabilit iniţial, I septembrie 2008, plicată în mai multe programe Aurel Vlad” din Orăştie I
cinii legale şi pot plăti pentru a- mai spune dr. Mărculescu. deoarece au fost atribuite doar naţionale şi internaţionale şi a