Page 7 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_73
P. 7
Reportaj Ziarul 1HUNED0REANULUI 7
M arti, 20 octombrie 2009
* 7
■ * *
ile de curse
de anul trecut
cu câţiva dintre aşii bolizilor, printre care şi fostul pilot
vreme la cumpărături şi i-a po
vestit o mulţime de lucruri des
pre cetăţenii din patria lui Vol-
taire, învăţându-1 şi cum se pro
nunţă cuvintele.
Festin cu fazan
şi iepure
Plutariu a învăţat meserie
din mers. Şi a reuşit să prindă
tot ce i-au arătau mecanicii din
jurul lui. La rândul său, i-a în
văţat şi el pe alţii. Astfel, a reuşit
să-şi atragă simpatia francezilor campion european Fia GT, şi Mi-a fost greţrta început printre francezi.
din echipa lui Ruffier. Şi mai ales hike Parisy.
prietenia lui Vincent, un meca Dar cutimpul m-am acomodat. Acum, mă
nic de 26 de ani, pe care şi l-a a- socotesc imul de-al lor şi suntem o echipă în
propiat imediat.
Pentri^că şi-a văzut de trea adevăratul sens al cuvântului:
bă, hunedoreanul a intrat şi-n A contat mult şi faptul că m-am ataşat ,de
graţiile patronului echipei, patronul meu. Prooabil, n-o să-i pot
Jean-Claude Ruffier. Iar familia
acestuia aproape că l-a adoptat. mulţumi niciodată pentru cât m-a ajutat”
Românul a fost acceptat să lo ’ 1 C O R N EL PLUTARIU, tpecanic
cuiască în apartamentele pe ' ; ;' _ j J la echipa Ruffier Racing
care Ruffier le deţine în apropi
erea firmei. Şi au petrecut chiar văzut de câţiva ani părinţii şi pe pună deoparte nişte bani şi să
un Crăciun împreună. cei trei fraţi rămaşi la Hune se întoarcă într-o bună zi la
%„M-am simţit ca şi când ar fi doara. Dar spune că-i va vizita, poalele Carpaţilor, să-şi des
fost propria mea familie. Am îm cu siguranţă, anul viitor, în luna chidă o afacere. Nu dă detalii
podobit bradul împreună cu ne mai, când e musai să fie de faţă despre proiect. E secretul lui şi
poata patronului. Copila avea la nunta soră-sii. nu vrea să-i fure careva jdeea,
pe-atunci patru ani. Şi m-au in Oricum, bărbatul nu se gân dar e convins că va reuşi să
vitat la masa lor. Am mâncat deşte să-şi facă cine ştie ce rost scoată din asta un profit fru
împreună fazan şi iepure, plus în capitala Franţei. Vrea doar să mos.
tot felul de salate. Căqi asta se Acum trei ani, românul a fost
PUBLICITATE
află pe masa francezilor în ziua prezent la inaugurarea circu
de Crăciun. Ei n-au sarmale, ca itului de karting al fostului pilot
noi, românii", povesteşte Cor de Formula 1 Alain Prost (foto)
nel. şi a ciocnit un pahar de şam Bate cuba până nu se scumpeşte şi asta!
panie cu cvadruplul campion
„Am ciocnit şampanie mondial.
cu Alain Prost" „Aproape toţi campionii au
Hunedoreanul nu se despar fost invitaţi să-şi expună ma
te niciodată de echipă. îi înso şinile la eveniment: Acolo am
i în Senegal, spune hunedoreanul Cornel Plutariu (primul din stânga) ţeşte pe piloţi la toate cursele, văzut, în toată splendoarea lor,
întrecerile sunt extrem de in maşinile care rulează la Paris
Că, deh, până nu începi să cu ca pe unul de-al lor. A reuşit să teresante. Pline de acţiune, cu Dakar şi am stat la masă cu
noşti un om, nu poţi avea în înveţe şi franceza, ajutat de se depăşiri spectaculoase, opriri la Alain Prost, după ce am ciocnit
credere în el", îşi aminteşte Cor cretara firmei, Veronique, des boxe pentru realimentare, o cupă de şampanie", poves
nel. pre care spune că îi este ca o a schimb de pneuri şi de piloţi, teşte angajatul lui Ruffier.
Astăzi, românul are deja ve doua mamă. Femeia, în vârstă cursele din Campionatul Fia GT
chime în echipă şi toţi îl privesc de 41 de ani, l-a însoţit multă oferă un spectacol total pe par N-a călcat în România
cursul a două ceasuri. de trei ani *
„Plecăm de acasă cu tot stan Cornel Plutariu nu şi-a mai
dul, cu toate materialele de care • EX T R A
avem nevoie. Adică, la fel ca şi
circarii", explică Plutariu, care a Piloţi rom âni
reuşit astfel să-i cunoască pe
câţiva dintre piloţii care con
curează alături de James Ruffier
- Arnaud Peyroles (foto), fost
R uffier Racing
Echipa Ruffier Racing a fost
prezentă în România la
„Bucharest Challenge 2007”,
eveniment care a cuprins şi
curse din Campionatul
European Fia G T 3. La raliul
desfăşurat în jurul Casei
Fabrica Dementă iese în stradă la bătut
Poporului, team-ul francez a
de cuba, pentru că c încă gratis. Aşa că,
fost reprezentat de piloţii dacă-i vezi pe Eseu, Popescu şi Ortando,
români Mihai Marinescu şi bate cuba de drag.
Claudiu Oavid, care au Sau Intră pe www.radie21.re şi cheamă-i la tine!
concurat pe un Dodge Viper
Coupe.