Page 2 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_83
P. 2

Ziarul «UNEDOREANULUI                                                                         ComunitalteSo cial

                M arti,  3 noiem brie 2 0 0 9
                     *  1



                                 D R EP T U R I N EO N O R A T E



       Vrăjeală în munţi         Greva foamei la Spitalul Haţeg

      Au apărut la un moment dat
       prin presă nişte poveşti le­
       gate de interesul unor băieţi   Angajaţii Spitalului orăşenesc Haţeg au fost lăsaţi să protesteze în frig până când a fost anunţată vizita prefectului
       greuceni de pe la noi de a se
       da în stambă prin zona unor   Ina Jurcone__________________                                                 încadreze în sumele prevăzute în   •  EXTRA
      cetăti din judeţ, vrăjiţi de ide­  •••                                                                       contractele  încheiate  şi  nu  au
      aluri mai mult sau mai puţin     sistenţii medicali, infir­                                                  astfel de probleme.
       oculte. Unii zvonaci zic că     mierele şi brancardierii                                                      Ieri  dimineaţă  la  Secţia  de
       povestea de mai sus are legă­  A de  la  Serviciul  de  Ur­                                                 Urgenţe a spitalului,  lucra doar
      tură cu faptul că zona cu pri­   genţă al Spitalului oră­                                                    medicul  specialist.  Greviştii  au
       cina ar fi început peste noap­  şenesc  Haţeg au  intrat  ieri  în                                          rămas în faţa spitalului cu afişe
      te să fie de interes pentru   greva foamei, după ce au cerut                                                 lipite  pe  piept  în  care  anunţau   milioane de lei ar avea de  ;
       anumite personaje sus-puse   în  repetate  rânduri  onorarea                                                greva foamei. Au tremurat afară   plată spitalul doar pentru  J
       care, direct sau indirect, ar   drepturilor salariale cuvenite                                              pe un frig de -2 grade. Abia la ora
       cam fi devenit stăpâne pe   pentru 2009. Salariâţii au pro­                                                 13 au fost invitaţi într-o încăpere   .  acoperirea restanţelor
       hectare întregi de teren în   testat în  curte şi au primit ac1                                             încălzită, după ce a fost anunţată
       munţi. Zice-se că la mijloc ar   ceptul  să  stea  la  căldură  abia                                        vizita prefectului. Potrivit sindi­  greva pentru o săptămână, timp
       fi o poveste interesantă în ca­  după  ce a fost anunţată vizita                                            catelor, nu era exclus ca protes­  în care activitatea spitalului nu
       re ar apărea personaje care   prefectului.  Greviştii  au  sus­                                             tul să se extindă şi la alte secţii,   va mai  fi afectată.  „Situaţia  din
       cochetează cu societăţi mai   pendat aseară greva pentru o   PR O TEST. Greviştii foamei au protestat pe ger în faţa Spitalului   prima anunţată fiind maternita­  spital este complexă. Comunica­
       mult sau mai puţin secrete,   săptămână.             orăşenesc Haţeg                                        tea, unde opt asistente medicale   rea dintre conducerea spitalului
       politicieni care se joacă de-a                                                                              au afirmat că vor intra şi ele în   şi personalul angajat aproape nu
       piatra filosofală şi alte isprăvi   Primii grevişti  problemele.  Medicii  au  primit   lei,  o  au  furnizorii  de  medica­  greva foamei.  mai există. Tendinţa angajaţilor
                                                                                                                            4
       conspiraţioniste care ar putea   Un  număr  de  18  salariaţi  ai   aceste  drepturi”,  declară  Alex­  mente.                         din spital a fost de a se solidariza
      Ihteresa cel puţin la nivel de   Serviciului  de  Urgenţă  din  Spi­  andru Bulacu, liderul de sindicat.     Dezamorsarea situaţiei     cu greviştii foamei. Am reuşit să
      verificare a informaţiei pe bă­  talul  Haţeg au  intrat,  ieri  dimi­  Practic, fiecare asistent de la   Obligaţii onorate  La cererea prefectului, o co­  ajung  la  un  consens  cu  sindi­
       ieţii vigilenţi care stau de stra­  neaţă, la ora 9,00, în greva foamei   Urgenţă  ar  trebui  să  mai  pri­  CJAS Hunedoara şi-a achitat   misie formată din reprezentanţi   caliştii care au încetat protestul
      jă bunului mers al judeţului.  în speranţa că vor putea obţine   mească o diferenţă de cel puţin   obligaţiile prevăzute în contrac­  ai Prefecturii, ai Direcţiei de Să­  pentru  o  săptămână.  în  acest
                                 plata mai multor sporuri restante   6.000 de lei.     tul încheiat cu spitalul din Haţeg.   nătate Publică şi ai CJAS Hune^-   timp  vom  obţine  raportul  în­
                                 şi  tichetele  de  masă  pe  2009.   „Vom apela la justiţie asupra   „Plata către spitalul din Haţeg a   doara a început ieri o anchetă la   tocmit de comisie şi vom încerc
                                                                                                                                              să găsim soluţii  pentru ca ei să
                                                                                                                   Spitalul din Haţeg. Urmează să fie
      «0 P0                      „Cinci luni din acest an şi câteva   legalităţii protestului angajaţilor   fost făcută fără nicio întârziere,   verificate eficienţa cheltuielilor   renunţe total  la protest", a  de­
                                 din 2008 am fost privaţi de aceste
                                                            de  la urgenţe  pentru  că  nu  am
                                                                                       situaţia  apărută  acolo  provine
                                                                                                                                              clarat prefectul judeţului, Dorin
                                                                                                                   şi gestionarea relaţiilor de mun­
      Campanie                   sporuri câştigate în contractul co- 4  cunoştinţă  să  existe  o  acţiune   din  depăşirea  bugetului  apro­  că. în plus, prefectul a încercat   Gligor.
                                                            sindicală",  declară  Florin  Şe-
                                                                                       bat", a declarat Ovidiu Bândea,
                                 lectiv de muncă. Am avut mai mul­
      de colectare               te procese pe rol în speranţa că ne   rengău, jurist în cadrul Spitalului   purtător de cuvânt al CJAS Hu­  ieri, timp de peste şase ore, să de­  Greviştii  şi-au  reluat  acti­
                                 vom primi drepturile. Aşa am ales   Haţeg.            nedoara.                    zamorseze conflictul dintre an­  vitatea  normală  aseară,  la  ora
                                 forma  aceasta  de  protest  fiind   Suma  cea  mai  mare  de  în­  Potrivit sursei citate, celelalte   gajaţi  şi  conducerea  spitalului.   20.00. Spitalul din Haţeg are, în
                                 poate  cea  care ne va  soluţiona  casat,  aproximativ  422.000  de  spitale din judeţ au reuşit să se  Rezultatul:  greviştii  au  sistat  total, 300 de angajaţi.
                                 S O C IA L
                                 Legea care desparte mama de copil
      O  campanie de colectare a deşe­
      urilor de echipamente electrice şi   0  mamă de profesie a pierdut   să lupt", spunea Zoia Benche.  pentru că întotdeauna vine de a-
      electronice de la gospodăriile   orice drept ae a-şi vedea fota                  colo bulversată, iar ea are nevoie
      particulare va avea loc sâmbătă, 7   primită în plasament, după ce   2008, anul problemelor  de un mediu stabil. Singura moda­
      noiembrie, între orele 08-16, de                         Femeii i s-a şubrezit sănătatea   litate prin care poate să o crească
                                 a crescut-o de la 10 luni
      către angajaţii SC  Salubritate SA                    şi a fost nevoită să se pensioneze   ea este în plasament simplu, dar
      Deva şi ai primăriei. Devenii care                    anticipat. OdatăPtu pensionarea, i   acum este o problemă şi pentru
      deţin deşeuri de echipamente   Ina Jurcone__________________  s-a anulat şi dreptul de a păstra în   asta. Am găsit-o pe bunica natu­
      electrice şi electronice sunt rugaţi   •••            plasament fetiţa, care a ajuns la   rală a fetei care o ia acasă la fie­
      să sune până vineri, la ora 13, la   ârsta şi sănătatea au o-   Casa familială pentru copilul cu   care sfârşit de săptămână şi este
      Primăria Deva, la telefoanele tel.   bligat-o pe Zoia Benche,   dizabilităţi Hunedoara. Din când   normal să încercăm să o plasăm
      0254/213435,0254/218325,   V     din Simeria, să se pensi­  în când îşi mai alina singurătatea,   în mediul familial", declară Sve-
      0254/218579,  interioare 138 sau   oneze  anticipat.  Aşa  a   aducând  fetiţa  la ea în vacanţe   tlana Mihuleţ, purtător de cuvânt   Elena Mureşan s-a dezvoltat ca un copil normal după ce a fost
      136, iar în data de 07 noiembrie   pierdut dreptul de a o păstra în   sau la sfârşit de săptămână. „Am   al DGASPC Hunedoara.  crescută 6 ani de asistentul maternal
      2009, până la ora 10.00, la tele­  plasament pe  Elena,  fetiţa  pe   adus-o murdară, cu păduchi. Mi-a
                                                                                        XJBUCITATE____________________________________
      fonul 0254/211550. Cetăţenii care   care a crescut-o de  la  10 luni.   povestit că băieţii mai mari o pi­
      s-au înscris pe liste sunt rugaţi să   Supărată că  fetiţa  nu  se  inte­  păie pe unde nu trebuie şi o abu­
      scoată sâmbătă în stradă echipa­  grează la Casa familială pentru   zează,  este bătută de personalul
      mentele electrice şi electronice   copijul cu dizabilităţi Hunedoa­  angajat. Din păcate, nu pot să o
      vechi, iar acestea vor fi preluate   ra,  femeia  a  făcut  mai  multe   iau  la  mine decât în-plasament
                                                                                         UNIUNEAEUROPEANÂ                  GUVERNUL ROMÂNIEI
      de către firma de salubritate.  demersuri şi a ajuns să nu i se   simplu, fiindcă legea nu-mi per­                                                    InMrufnantc
                                                                                                                                                              200?
      (I. Jurcone)               mai permită nici vizitarea ei.  mite să lucrez şi să iau şi pensie.   Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice"
                                                                                        -co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională -
      ooo                                                   Acest lucru mi-e imposibil. Cu ve­  „Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”
      Obligaţii la Fisc          La 10 luni                 nitul meu din pensie, cu ajutorul
                                                            social  pentru  familie  monopa-
                                   Elena Mureşan-avea 10 luntşi
                                                                                                                    A N U N Ţ   D E   P R E S A
      Trei termene sunt prevăzute pen­  2,800  kilograme  atunci  când  a   rentală şi cu alocaţia nu aş putea
      tru contribuabilii hunedoreni de   fost  luată în plasament de Zoia   să  întreţin două persoane”, sus­         închiderea proiectului
      către Fisc. Dacă nu vor respecta   Benche,  asistent  maternal.  Fe­  ţine femeia. în urma  sesizărilor   PROMOVAREA SERVICIILOR SC LEXIM GRUP SRL PRIN  PARTICIPAREA LA
      aceste termene pe hunedoreni îi   meia spune că  fetiţa  i-a  fost a-   femeii către Direcţia Generală de       TÂRGURI Şl  EXPOZIŢII
      aşteaptă amenzi de la 500 lei la   dusă fără prea multe explicaţii şi   Asistenţă  Socială  şi  Protecţia
                                                                                           S.C. Lexim Grup SRL, cu sediul în Deva, a derulat, începând cu data de 19 mai 2009, proiectul Promovarea serviciilor
      1.000 lei pentru persoanele fizice   a fost nevoită să studieze diferite   Copilului (DGASPC) şi către Con­  SC Lexim Grup SRL prin participarea la târguri şi expoziţii, co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza
      şi de la 1.000 lei la 5.000 lei   cărţi despre copilul deficient, fi­  siliul Judeţean Hunedoara, i s-a   contractului  de  finanţare încheiat  cu  Ministerul întreprinderilor  Mici  şi  Mijlocii,  Comerţului  şi  Mediului  de  afaceri.
      pentru persoanele juridice. Astfel,   indcă abia la câteva zile a desco­  interzis şi dreptul de a o vizita.  Valoarea totală a proiectului a fost de 136160 lei,  din care valoarea finanţării nerambursabile (din  Fondul  European de
      până la 6 noiembrie trebuie de­  perit că fetiţa avea probleme. „în               Dezvoltare Regională şi bugetul naţional) a fost de 92.298 lei.
      pusă Declaraţia de menţiuni 092,   timp, am aflat că fetiţa este a 10-  Nu-i este rudă!  Obiectivele specifice propuse şi realizate prin  acest proiect din cadrul schemei „Sprijin acordat IMM pentru imple­
                                                                                         mentarea standardelor internaţionale şi pentru creşterea competitivităţii prin accesul pe noi pieţe şi internaţionalizare"
      până la 10 noiembrie persoanele   a dintre cei 11 copii, făcuţi de ma­  Reprezentanţii  DGASPC  Hu­
                                                                                        au fost:  Rebranding-ul firmei, promovarea activităţii şi extinderea pe noi pieţe a firmei S.C. Lexim Grup S.R.L.
      impozabile au obligaţia de a   ma ei cu diferiţi bărbaţi. Avea si­  nedoara consideră că, odată cu
      depune Declaraţia 010, iar per­  filis moştenit de la mama  care o   pensionarea, femeia nu mai are •   Ca  urmare a derulării acestui proiect, firma S.C.  Lexim Grup S.R.L. a fost prezentă în calitate de expozant,  la târgul
      soanele fizice - declaraţia 070 -   abandonase în maternitate încă   niciun drept să o crească pe fetiţă   internaţional «Acoperişuri, Izolaţii şi Faţade, Camex 2009» Bucureşti.
      în vederea înregistrării în evidenţă   de la naştere. Mai târziu am con­  în condiţii de plasament, fiindcă
      ca plătitor de T v A . Ultimul   statat că  partea dreaptă a  cor­  nu-i permite legea. în ceea ce pri­  Astfel,  prin  promovarea activităţii şi extinderea  pe alte pieţe se creează  un  mediu favorabil dezvoltării durabile a
                                                                                        organizaţiei,  contribuind  de  asemenea  la  realizarea  obiectivului  general  al  axei  prioritare  şi  anume  -   creşterea
      termen, 25 noiembrie 2009 este   pului  nu  este  deloc  sănătoasă:   veşte reclamaţiile făcute de feme­
                                                                                        competitivităţii întreprinderilor româneşti.
      prevăzut pentru Declaraţia pri­  strabism, probleme cardiace, in­  ie,  sunt  intransigenţi.  „Fetiţei  îi
      vind obligaţiile de plată la   suficienţă renală şi avea şi mâna   merge bine la leagăn. A trecut de                                  Detalii suplimentare puteti obţine de la:
      bugetul de stat, cu termen lunar   şi  piciorul mai scurte. Toate le-   la grad de handicap 0, la mediu şi                                      Nume: Lucian Moldovan
      pentru obligaţiile bugetului de   am rezolvat în timp, cu fiziotera­  este supravegheată medical per­                                           Funcţie: Manager proiect
      stat aferente lunii octombrie   pie şi medicaţie corespunzătoare.   manent. Nu-i mai permitem să ia                                        *      Nr. tel.: 0254 232135
                                                                                                                 ‘                                e-mail: lexim.grup@igmail.com
      2009. (!. Jurcone)         Doar cu autismul n-am avut cum  legătura  cu asistentul  maternal
   1   2   3   4   5   6   7