Page 2 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_88
P. 2
Ziarul 1HUNED0REANULU1 , „ *-4 - - 5 „< ■ - Social
Marti, 10 noiembrie 2009
9 7
... şuşoteli NEGOCIERI
Rubrică de zvonuri şi bârfe
judeţ unde problemele se ţin O nouă zi de greva
Bani în comă
Tămbălău mare la un spital din
lanţ ae ceva anişori, dar s-a
spart buba abia acum, când
la un viitor control de la centru foamei la Spitalul Haţeg
unor angajaţi le-a cam ajuns
cuţitul la os. Ce nu s-a zis până
acum oficial, ci se aşteaptă de
este că, pe lângă faptul că s-ar
fi făcut din greu angajări pe în Valea Jiului, elevii sunt obligaţi să-şi cumpere măşti de protecţie contra gripei noi 9
cumetrii, bravii manageri ar fi
luat la mişto legislaţia privind Ancheta Corpului de Con • EX T R A
achiziţiile publice şi-ar fi făcut trol al Prefecturii Hunedoa
nişte cumpărături de toată
ra a găsit nereguli flagrante
jena pe banii cetăţenilor. Ce s- 1,75
ar putea să descopere un la Spitalul din Haţeg
control ca la carte ar fi nişte Ina J u r c o n e _____________
afaceri cu dedicaţie, nişte • • • ' milioane de lei
firme de casă şi nişte sistenţii şi brancardie este datoria pe care ţ
contracte servite după nişte rii Unităţii de Primire a
criterii numai de dânşii ştiute. A Urgenţelor (UPU) a Spi spitalul o are faţă de f
talului Municipal Haţeg
J
angajaţii săi
<0 au intrat din nou în greva foa fără întârziere, iar dintre spo
mei, nemulţumiţi că nu şi-au
primit sporurile salariale cuve
nite pentru ultimele cinci luni. rurile restante vor primi con
Declaraţii fiscale Cei 18 grevişti au încetat pro travaloarea cuvenită pentru
testul acum o săptămână pentru două luni, până la luna iunie.
a permite autorităţilor să găseas „Astăzi se va lua o decizie pri
că soluţii pentru rezolvarea do vind conducerea spitalului, da
leanţelor. „Autorităţile au avut la că va fi demisă sau nu. în ceea
dispoziţie o săptămână pentru ce priveşte reorganizarea unită
găsirea unei soluţii în favoarea ţii spitaliceşti, vor urma două
noastră. Fiindcă soluţia nu a fost runde de restructurări: una vo
găsită, de la ora 10.00, luni dimi luntară, a personalului medical
neaţă, am hotărât să declanşăm şi una forţată, care vizează per
din nou greva foamei", a spus sonalul nemedical. Toate se vor
Alexandru Bulacu, unul dintre face cu acceptul sindicatului'', a
protestatari. Prefectul Dorin Gli- declarat prefectul judeţului la
gor şi reprezentanţi ai DSP Hu încheierea negocierilor.
nedoara au ajuns la Spitalul din
Contribuabilii care şi-au Haţeg şi au început discuţiile cu Control
suspendat activitatea prin conducerea unităţii medicale şi Corpul de Control al Prefec- .
O ficiul Registrul Comerţului pe. cu reprezentanţii sindicatului, turii Hunedoara, aflat de o săp
perioadă de inactivitate timp în care protestatarii au ră tămână în control la Spitalul
temporară, pentru intervale de mas în sala de şedinţă a spitalului Haţeg, a descoperit mai multe
timp mai mari de 12 luni, pot împreună cu pancartele pe care nereguli. Cea mai gravă încăl P R O T E S T . In timpul negocierilor, greviştii foamei au rămas într-o cameră de spital
solicita regim de declarare aveau scris "Greva foamei". care a legii vizează modul cum FOTO: CRISTIVATAVU
derogatoriu pentru depunerea Restructurări s-au făcut achiziţiile. Pentru a- procedurilor de achiziţie. Există vind orele suplimentare sunt gre neregulile de la Spitalul Haţeg”, a
declaraţiilor fiscale, se arată într- După mai multe ore de dis ceasta, Prefectura a solicitat o numeroase modificări ale con şite. Sunt doar câteva aspecte declarat Dorin Gligor, prefectul
un comunicat al Direcţiei de cuţii, greva angajaţilor din Spi anchetă Corpului de Control al tractelor încheiate cu furnizorii, descoperite într-un control scurt. judeţului Hunedoara.
Finanţe Publice Hunedoara. talul Haţeg s-a încheiat defini Ministerului Sănătăţii. fără să existe un document sem Am cerut o anchetă a Corpului de Corpul de control al min.
Regimul de declarare tiv. în noiembrie, toţi angajaţii „Nu s-a constituit nicio co nat şi parafat. Pontajele erau fă Control de la Ministerul Sănătăţii terului va demara joi o anchetă
derogatoriu se solicită de spitalului vor lua salariile la zi, misie care să verifice derularea cute cu creionul, iar calculele pri care să verifice în amănunt toate la Spitalul Haţeg.
plătitorii de impozite şi taxe la
organul fiscal în a cărui rază
SANATATE
teritorială se află domiciliul fiscal
al acestora, prin depunerea unei
cereri. (I. Jurcone) Obligaţi să-şi cumpere măşti PUŞIriqTATE
ooo
Cod galben mai multă zarvă în ceea ce EXPERT
de inundaţii priveşte gripa nouă, dar nu a fost INSOLVENTA SPRL
confirmat niciun caz în judeţ.
Hidrologii au emis avertizare „Dirigintele ne-a spus să ne LICITAŢIE
Cod galben de inundaţii în cumpărăm măşti şi mănuşi
cursul zilei de ieri, cu valabilitate chirurgicale şi să le purtăm, ca Societatea profesională EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL, cu sediul în
până miercuri, ora 16.00, să nu se infecteze cineva cu gri Hunedoara, Str. George Enescu, nr.16, bl.16, scara A, parter, Jud.
urmând ca la în judeţul pa porcină. A trebuie să le cum Hunedoara, în calitate de lichidator judiciar al SC Olsa 2001 SRL - în
Hunedoara să fie afectat bazinul părăm şi am stat la ore cu ele", faliment, cu sediul social în Hunedoara, str. Transilvaniei, nr. 8, bl. C5,
hidrografic Jiu. Astfel, spune Ionuţ D.r elevul unei şcoli ap. 7, jud. Hunedoara, scoate la vânzare prin licitaţie publică bunurile
avertizarea vizează producerea generale. mobile ale debitoarei, după cum urmează: individual a mijloacelor fixe
de scurgeri importante pe Primăriile Uricani, Lupeni şi şi în bloc a stocurilor de marfă. Preţurile pentru fiecare dintre bunurile
versanţi, torente, pâraie şi râuri Aninoasa n-au contribuit cu cuprinse în categoriile de mai sus pot fi consultate din cuprinsul
necadastrate, inundaţii locale şi niciun ban pentru achiziţiona caietului de sarcini.
creşteri de niveluri şi depăşiri ale rea măştilor de protecţie. Licitaţia va fi organizată la sediul lichidatorului judiciar, în data de
27.11.2009, orele 09.00.
cotelor de atenţie. Codul galben
se instituie pe râul Jiu şi afluenţii H A Ş U R A . Elevii deveni vor primi astăzi în şcoli ultima tranşă de înştiinţări . Ofertanţii sunt obligaţi să se prezinte la sediul lichidatorului judiciar
cu cel puţin 24 de ore înainte de data organizării licitaţiei, în vederea
săi. (I. Jurcone) măşti de protecţie, distribuită de administraţia locală Inspectoratul Şcolar Jude depunerii ofertei de cumpărare, a cauţiunii reprezentând 10% din
ţean (ISJ) Hunedoara a trimis preţul de pornire a licitaţiei, precum şi pentru achiziţionarea
Ina Jurcone înştiinţări tuturor primăriilor în regulamentului de organizare a licitaţiei şi a caietului de sarcini. Preţul
• • • Nu se tem vederea achiziţiortării de măşti caietului de sarcini este 100 lei, exclusiv TVA pentru mijloacele fixe şi
ărăcia din bugetele lo Teama de contaminare a pus’ de protecţie şi produse dezin respectiv 500 lei, exclusiv TVA pentru stocurile de marfă.
S stăpânire pe oraşele mai impor fectante. crătoare, ofertanţii se vor prezenta în ultima zi lucrătoare dinaintea
cale face ca multe din
în cazul în care termenul prevăzut anterior cade într-o zi nelu
tante din judeţ care au şi distri
„Am trimis adrese primăriilor
tre primării să nu poată
asigura copiilor măştile
prin intermediul Centrelor de
elevi. La Deva, procesul de
de protecţie contra gripei noi. buit măştile de protecţie pentru în speranţa că le vor cumpăra licitaţiei în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce le revin pentru a-şi asigura
dreptul de participare la licitaţie.
La clase, elevilor li s-a cerut distribuire a lor s-a încheiat ieri. Execuţie Bugetară. Nimic! Până în caz de neadjudecare, licitaţia se va relua în fiecare vineri.
de către diriginţi să-şi cum Nu acelaşi lucru se întâmplă şi în se vor sesiza ei, copiii îşi vor Toţi cei care pretind vreun drept asupra activului mobiliar sunt
pere singuri tot echipamentul Valea Jiului, unde mai multe cumpăra din banii lor măşti”, invitaţi să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data licitaţiei.
de protecţie până acesta va fi primării n-au avut banii necesari mai spune Ilie Pârvan, ins
achiziţionat prin Centrele de pentru achiziţionarea lor şi au pector şcolar general adjunct în Informaţii suplimentare se pot obţine
la tel. 0354.40S 232, 0735.531502
Execuţie Bugetară locale. închis ochii pe motiv că se face cadrul ISJ Hunedoara.