Page 4 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_90
P. 4
Ziarul ŞHUNED0REANULU1 Cultură
Joi, 12 noiembrie 2 0 0 9
S Ă R B Ă T O A R E A SF Â N T U LU I M A R T IN
Ziua când trebuie să fim mai buni
Copiii clasei I, de la Secţia Germană a Colevmlui Naţional „Decebal", păstrează sărbătorile tradiţionale nemţeşti
Hannelore Acâmulesei_______
•••
e ziua Sfântului Mar
tin trebuie să împăr-
ţim cu ceilalţi. De ziua
D Sfântului Martin tre
buie să învăţăm să fim mai
buni, mai darnici şi, mai ales,
trebuie să ştim că, „atunci
când împărţim bucuriile, aces
tea se vor dubla, iar când vom
împărţi necazurile, ele se vor
înjumătăţi", aşa cum spune în
văţătoarea Monika Matei
(foto mic).
Acestea sunt învăţăturile
Sfântului Martin, un soldat
darnic şi bun, sfânt sărbătorit în
II noiembrie, aceasta fiind, pen
tru poporul german, şi ultima
mare sărbătoare înainte de
intrarea în Postul Crăciunului,
învăţăturile Sfântului Martin le-
au ascultat ieri, şcolăreii Clasei I
ai Secţei Germane din cadrul
Colegiului Naţional „Decebal”,
prin glasul învăţătoarei lor,
Monika Matei.
Tradiţie germană
Voioşi şi luminându-şi calea
cu mici felinare colorate, făcute
chiar de mânuţele lor, micuţii
au plecat, ieri seară, în ceea ce
nemţii numesc „Procesiunea învaţă, copiii au pornit, cu pă era frig, micuţii şi-au lăsat feli- prăjiturele sau alte bunătăţi şi tot ce au adus de acasă. peste 30 de ani, predă doar la
copiilor". Din faţa şcolii unde rinţi cu tot, cântând cântece narele şi au luat coşuleţele cu au început să împartă cu ceilalţi clase de limba germană.
germane, spre parcul oraşului. Suită de sărbători Ziua Sfântului Martin este
A împărţi Oprindu-se în filigoria din mij Ziua Sfântului Martin datează doar prima din seria sărbă-
locul parcului, copiii s-au aşezat din secolele XII - XIII, şi este o torilor de iarnă. Pentru copiii de
în vremu cuminţi, dar nerăbdători, în sărbătoare a poporului german, la Secţia Germană urmează o
rile noastre, cerc, iar în mijlocul lor au pus recunoscută atât de catolici cât perioadă plină de daruri şi voie
în această lume felinarele şi dulciurile pe care şi de protestanţi. „Noi am început bună, o perioadă în care vor
le-au adus pentru a le împărţi. să o sărbătorim doar după Revo- învăţa să fie mai buni. „Este
egoistă, este ceva După ce au cântat împreună cu luţie, pentru că, până atunci, nu perioada din an care mie îmi
rar. Iar copiii şunt o cea la care toţi îi spun pur şi am avut voie", povesteşte Mo- place cel mai mult”, recunoaşte
simplu „Frâu" (Doamna) şi au nika Matei, învăţătoarea care, de „Frâu" Monica.
excepţie şi doar pe ei povestit şi preacinstitului pu
PUBLICITATE.............................................................
îi mai putem învăţa blic - părinţii, legenda Sfântu !
lui Martin, soldatul care şi-a
sa rie mai buni rupt mantia în două pentru a o
M O N IKA M ATEI, învăţătoare împărţi cu un om sărac căruia îi Helios Prinţ SRL
L A N SA R E D E C A R T E
DARIA DALIN A DAT LECŢII TINERILOR execută '
Cele două romane lansate • EX T R A ♦ Firme, reclame şi materiale
de scriitoarea hunedoreană
au adus în atenţie vremuri .publicitare din autocolant
pe care tinerii nu le-au 4 ♦ Materiale publicitare serigrafiate
cunoscut
volume a publicat ♦ Imprimerie textilă executată
Ina Jurcone scriitoarea prin serigrafiere
•••
aria Dalin spune că hunedoreană Daria ♦ Materiale vizuale pentru
nu-şi pregăteşte scrii Dalin
tura din timp. 0 ză protecţia muncii (N.T.S. şi P.S.I.)
D misleşte şi o păs
trează în subconştient. par în spaţiu nedefinit. Striic- ♦ Bannere publicitare
Atunci când aceasta erupe şi tura cărţilor este una poema
ajunge la suprafaţă, se aşterne tică, arhitecturală, cu un discurs ♦ Reclame din autocolant
pe hârtie direct în formă finală. cu înflorituri artistice care se
Aşa s-au născut şi cele două SFAT. Tinerilor prezenţi la lansarea cărţilor sale, Daria Daiin le-a disting prin fineţea limbajului", pe autovehicule
volume „Cercul de foc" şi „La cerut să-şi urmeze destinul fără să ţină cont de vrerea părinţilor explică Sebastian Bara, direc
crimile tulipanului", cărţi a că torul Bibliotecii Judeţene „Ovid
ror prezentare a avut loc ieri, la din primul an de liceu. De altfel, despre o lume pe care tinerii de Densusianu" Deva, iniţiatorul
Casa de Cultură „Drăgan Mun- cele două volume au fost dedi astăzi n-au cunoscut-o", spunea evenimentului cultural.
teanu" din Deva. cate chiar profesoarei. „Prezen Smaranda Mircea, personajul Deşi a scris puţin până în Informaţii:
ţa mea ca personaj în carte este real din umbra romanului. prezent, scriitoarea hunedo
Dedicate profesoarei din diploma de excelenţă pe care o reană speră să nu rămână an Deva, Str. Călugareni Nr. 2
liceu primesc după o viaţă la catedră. Scriitor original corată în viaţa reală, aceea a Telefon: 0254 215 662
Personajul principal al vo Fiecare întâmplare regăsită în Daria Dalin se distinge prin cifrelor, iar subconştientul său
lumului „Cercul de foc” este volum este o pagină din viaţa forţa expresiei. „Ne aduce în să aducă la suprafaţă alte cre 0788 476 911
însăşi profesoara de Limba şi mea, alături de foştii mei elevi cărţi un timp care judecă, aţii care să încânte publicul
literatura română a autoarei, din Valea Jiului. Cartea vorbeşte plăteşte, destinele apar şi dis- ci