Page 1 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_129
P. 1
MIERCURI,
ZIARUL PE CARE ÎL ŞTIŢI! 13 ianuarie 2010
Preţ: Anul II, Nr. 129
Caravana FRF, Maşini vechi 3
la Deva în lupta cu focul
Zece membri ai Federaţiei Pompierii hunedoreni sunt
Române de Fotbal şi nevoiţi să folosească pentru
reprezentanţii cluburilor a salva vieţi şi bunuri maşini
din primele trei ligi şi ai AJF- de intervenţie vechi de
urilor din zona de sud-vest câteva decenii. Investiţiile
s-au întâlnit ieri, la Deva mai au de aşteptat
S P O R T pag.12 C O M U N I T A T E pag.3
ECONOMIE
De 10 ori mai
Tinere exploatate sexual multe firme
suspendate
de o reţea criminală formată Peste 2800 de societăţi
comerciale hunedorene
şi-au suspendat activitatea
economică anul trecut
din zeci de hunedoreni melor din judeţ care şi-au sus
Diferenţa dintre numărul fir
pendat activitatea anul trecut
comparativ cu 2008 este extrem
Mascaţii au reţinut 80 de persoane dintre cele peste 90 suspectate că ar fi făcut parte dintr-un grup de mare şi arată climatul econo
mic dificil resimţit de patronii
infracţional organizat, specializat pe traficul de persoane în vederea exploatării sexuale hunedoreni şi efectele crizei în
mediul de afaceri local. Dinami
ca suspendării de activitate în
judeţul Hunedoara a fost de 1021
la sută în 2(Î09r comparativ cu
2008.2816 societăţi comerciale
şi-au suspendat afacerile în pe
rioada ianuarie - decembrie
2009, faţă de 251 de firme în
2008. Pag. 4
REPORTAJ
Libertatea,
între străini
şi amintiri
Două decenii n-a vrut să-şi
mai amintească cine şi ce a
gonit-o din România.
Astăzi, are o galerie de
artă la Şopron şi este
reprezentant al unuia
dintre cei mai mari
sculptori maghiari în viaţă
A N V E R G U R A . La descinderile organizate pentru reţinerea suspecţilor au luat parte peste 150 de persoane, dintre care 100 provin din structurile de combatere a crimei organizate
eci de hunedoreni au curori DIICOT - Serviciul Te ţinute pentru audieri, fiind ona în special în judeţele Hu Anchetatorii au decis să ac
fost „săltaţi" de mascaţi ritorial Alba, birourile terito identificate şi câteva zeci de nedoara, Arad şi Alba, dar a- ţioneze după ce au suprave
în timpul unei acţiuni riale Hunedoara şi Sibiu, ofi victime ale reţelei. vea ramificaţii şi în state pre gheat reţeaua timp de mai bine
Z care viza desfiinţarea ţeri din cadrul Brigăzii de Potrivit anchetatorilor, ce cum Spania, Franţa, Germania de un an şi au strâns informaţii
unei reţele specializate pe Combatere a Crimei Organiza le aproape 90 de persoane sau Italia. Mascaţii au dat buz despre membri în colaborare
traficul de fiinţe umane. Pen te Alba şi jandarmi. Cele mai sunt bănuite că ar fi constituit na în peste 20 de locuinţe a- cu autorităţile din celelalte
tru această operaţiune au fost multe dintre persoanele bă o grupare specializată pe tra parţinând suspecţilor, care se state unde suspecţii se presu în august 1990, trecea
mobilizate impresionante for nuite că ar fi implicate în gru ficul de persoane în vederea află'în Deva, Orăştie, Simeria pune că trimiteau fetele pen frontiera în Ungaria. Sătulă
ţe de ordine, printre care pro pul infracţional au fost re exploatării sexuale, care acţi şi Cugir (judeţul Alba). tru prostituţie. Pag. 3 de România, şi-a luat inima-n
dinţi şi a plecat din ţară fără
să ştie încotro s-o apuce. Tră
OOO Oamenii legii au deschis o ise ani buni în Valea Jiului. îşi
M A X -1° M IN -5° Vandalism anchetă şi încearcă să afle cine a dorea doar să ajungă undeva
avut răbdarea să dezumfle roţile
unde se vorbeşte engleză sau
din plictiseală tuturor maşinilor parcate pe o franceză. La 20 de ani de când
c a E H m r r i Copil de 10 ani, Mai mulţi locuitori ai cartierului rază de două străzi. i-a întors spatele ţării natale,
\ Ninsoare spulberat Dallas, din Vulcan, s-au trezit cu o hunedoreancă stabilită la
M A X 2° M IN -7° roţile maşinilor sparte. Nimeni nu Şopron vorbeşte pentru pri
pe trecere
ştie cine ar fi putut face aşa ceva, ma dată despre grozăviile
Un băiat, în vârstă de 10 ani din cu atât mai mult că este clar care au alungat-o printre
Tnorat Vulcan, a ajuns în stare gravă la faptul că nu este vorba de o străini. Pag. 6-7
M A X - 1 ° M IN -5° spital după ce a fost lovit de o 39 de ani. Potrivit poliţiştilor, locul răzbunare. Aproape 20 de maşini
maşină. Copilul a vrut să pe unde băiatul a vrut să au avut de suferit. Dacă unele 0129
C£ traverseze bulevardul Mihai traverseze era marcat şi roţi erau înţepate numai o dată,
€ 4.135 lei '1Ş fT Viteazul din localitate şi a vrut să semnalizat cu indicator şi marcaj în altele au fost găsite şi câte
3 3 o facă pe trecerea de pietoni. A rutier. Oamenii legii au deschis şapte împunsături. Dintre toţi
u s $ 2.851 lei făcut-o în fugă şi a fost surprins un dosar penal pentru vătămare păgubiţii, doar unul a făcut până
de un şofer neatent, în vârstă de corporală din culpă. acum plângere la Poliţie.