Page 2 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_149
P. 2
ZiaruHHUNEDOREANULUl Politic idministraţie
Miercuri, 10 februarie 2010
... şuşoteli D EVIN E OBIŞNUINŢĂ SCANDAL ÎN CON SILIUL LO CA L DEVA
Rubrică de zvonuri şi bârfe Licitaţie am ân ată
Robul Domnului, Ridzi, din nou în
şef de partid cu tam -tam
Ne-a ajuns pe la urechi o
bârfă de toată frumuseţea atent ia DNA. S-a mai
legată de recenta lovitură
de palat din sânul celui mai
? alben partid de pe la noi. ales cu un dosar penal
lică pretendentul la şefie,
cel care a orchestrat şi
debarcarea fostului lider, şi-
ar fi pus speranţa nu numai Procurorii au solicitat Începerea urmăririi penale în cazul
tn halebardierii de partid şi fostului ministru şi permisiunea de a percheziţiona informatic
primarii momiţi cu ţechini
pentru lucrări, ci chiar în calculatorul folosit de deputat în timpul conducerii
bunul Dumnezeu care face Ministerului Tineretului
să răsară soarele şi peste cei
drepţi şi peste cei nedrepţi. Procurorii DNA speră că vor
Ei bine, dreptcredinciosul reuşi să strângă probe împotriva
maestru al combinaţiilor a deputatului prin percheziţiona-
luat în serios puterea divină rea electronică a calculatorului SUSPANS. Mai bine de o oră, trei dintre membri comisiei de
şi, zic zvonacii noştri, într-o folosit de Ridzi în perioada în licitaţie au fost aşteptaţi pentru demararea procedurilor
pauză mai lungă a care ocupa funcţia de ministru.
lucrăturilor de partid, ar fi Pentru a obţine acordul, DNÂ a Cei patru membri din fără să semneze vreun bilet de
tăiat-o rapid ia o mândră înaintat ministrului Justiţiei, Că comisia de licitaţie pentru voie. Sunt convins că primarul a
mănăstire din nordul tălin Predoiu, o solicitare de a se transportul în comun făcut presiuni asupra lor pentru
judeţului spre închinăciune. siza Parlamentul pentru permi absenţi riscă penalizări din ca licitaţia să se amâne din in
A mers, a venit, a învins, terea efectuării acestei opera artea Consiliului Local terese de ordin personal", de
dar, din câte am mai învăţat ţiuni. B clară Florin Oancea, preşedin
şi noi pe la biserică, Monica lacob-Ridzi nu a vrut leva tele comisiei de licitaţie.
Domnul n-are nicio treabă să facă niciun comentariu legat Consilierii locali vor fi anun
cu asta. de noul dosar sau de cerinţele Ina Jurcone _____ ţaţi în prima şedinţă ordinară
procurorilor anticorupţie, spu • • • despre încălcarea îndatoririlor
nând că se simte rău din cauza icitaţia pentru atribui membrilor comisiei, urmând ca
sarcinii şi se află la spital. Avo rea transportului local aceştia să stabilească sancţiuni
Q u i t o catul deputatului, Alexandru în municipiul Deva a pentru membrii absenţi ai co
Chiciuc, a declarat însă că nu ştia L fost amânată pentru a misiei de licitaţie.
nimic despre o posibilă cerere de doua oară.
Şef nou începere a urmăririi penale în După ce, la sfârşitul anului Ameninţă cu procese
Fostul director al Exploatării de cazul clientei sale, calificând acu trecut, dintre cele cinci firme Reprezentanţii firmelor pre
Preparare a Cărbunelui Valea zaţiile ca fiind „ridicole”. care au cumpărat caietul de zente la licitaţie spun că vor ac
Jiului, Cristian Băţlulescu, a fost Fostul ministru mai este cer sarcini, niciuna nu avea toate ţiona în judecată cele trei per
retras din funcţie. In locul cetat într-un dosar penal, aproa actele necesare în regulă, lici soane din comisie care au lipsit,
acestuia a fost numit inginerul pe identic, referitor la sumele taţia care trebuia să aibă loc ieri iar acest lucru a dus la amâna
Octavian Todeasă, care a condus cheltuite pentru festivalul orga nu s-a finalizat pentru că patru rea licitaţiei. „Vom face plângeri
activitarea în cadrul nizat de Ziua Tineretului, mani membri din comisia de licitaţie penale pentru cei trei consilieri
Compartimentului de Marketing festare care a costat aproape au lipsit. care au lipsit de ia licitaţie. Re
Desfacere din cadrul CNH. 620.000 de euro. La vremea a- ţinerea lor în biroul primarului
(I. Jurcone) SĂNĂTATE. Monica lacob-Ridzi nu a dorit să comenteze, ceea, Monica lacob-Ridzi a de Oancea acuză presiuni este un abuz din partea aces
motivând că se simte rău din cauza unor probleme cu sarcina clarat că nu regretă banii cheltu Licitaţia pentru atribuirea tuia. Nu este corect pentru că, la
o o o iţi şi că se bucură că aproximativ transportului în comun în mu licitaţia precedentă, noi am fost
Ajutor pentru elevi George Vasiliu_______________ află în spital din cauza unor pro 100.000 de tineri s-au distrat. nicipiul Deva s-a amânat până descalificaţi pentru două mi
Asociaţia Mara-Maria va distribui • • • • bleme cu sarcina, Monica lacob- Parlamentarii au decis atunci joi, după ce patru membri din nute de întârziere", declară Do
pachete cu alimente pentru copiii eputatul Monica Ia- Ridzi fiind gravidă în luna a începerea urmăririi penale. De comisia de licitaţie desemnată rin Ungur, patron de firmă d t
cu situaţie financiară dificilă, prin cob-Ridzi face obiec şaptea. putatul a demisionat din funcţia de Consiliul Local Deva au lipsit. transport.
tul unui nou dosar
elevii voluntari de la Şcoala D de ministru, spunând că familia Potrivit viceprimarului Florin Până la închiderea ediţiei,
Generală "Andrei Şaguna” şi cei penal anchetat de Prejudiciu mai mic, nu mai face faţă presiunilor. Oancea, trei dintre membri âu primarul Mircia Muntean nu a
de la Liceul "DecebaT". Intre procurorii din cadrul Direcţiei dar prejudiciu venit ieri la lucru, fiind angajaţi putut fi contactat telefonic de
unităţile care vor primi ajutoare Naţionale Anticorupţie (DNA). Noile solicitări ale procuro • EXTRA în cadrul Primăriei Deva, iar al redactorii ZIA R U L HUNEDO-
se numără şcolile generale Fostul ministru al Tineretului rilor anticorupţie sunt diferite patrulea este în concediu medi REANULUI pentru a prezent
"Andrei Şaguna”, 'Andrei şi Sportului este acuzat de abuz faţă de cele ale dosarului în care cal. „Cele trei persoane din co un punct de vedere referitor la
Mureşanu” şi "Octavian Goga”. în serviciu contra intereselor pu Monica lacob-Ridzi este acuzată 11 I misia de licitaţie, angajaţi ai Pri auzaţiile care i se aduc.
(I. Jurcone) blice, fals intelectual şi uz de fals că a cheltuit iresponsabil bani măriei Deva, au semnat condica r-'k
în legătură cu fapte de corupţie publici pentru organizarea mani de prezenţă în această diminea W "R Daca
şi participaţie improprie la in festărilor de Ziua Tineretului. august 2009 este data f ţă. Au fost chemaţi în biroul pri comisia nu
fracţiunea de fals intelectual la Prejudiciul în acest nou caz se marului, chiar la ora la care ur
Legea contabilităţii. Anchetatorii ridică la 100.000 de lei şi, spun la care procurorii DNA j ma să aibă loc licitaţia. Comisia are
au sesizat procurorul general, anchetatorii, ar fi fost creat în ur au început urmărirea I este formată din şapte persoa cvorum, se amână
Codruţa Kovesi, pentru a solicita ma achiziţionării de către Minis penală a Monicăi j ne. Trei erau prezente. Dacă un
Parlamentului urmărirea penală terul Tineretului a unor produse membru s-ar fi prezentat, lici licitaţia”
faţă de Ridzi. Deputatul a refuzat electronice, printre care şi lap- lacob-Ridzi I taţia putea să aibă loc. Toţi trei D O R IN S O C O L ,
să comenteze şi a declarat că se topuri. s-au făcut nevăzuţi din primărie d ire c to r ju rid ic în Prim ăria D eva
] ]
A N U N Ţ L IC IT A Ţ IE A N U N Ţ L IC IT A Ţ IE
G R O U P E S O C IE T E G E N E R A L E G R O U P E S O C IE T E G E N E R A L E f t j
BRD Groupe Societe Generale S.A. Sucursala Deva anunţă vânzarea la licitaţie publică prin executor BRD Groupe Societe Generale S.A. Agenţia Brad anunţă vânzarea la licitaţie publică prin executor bancar propriu, în
data de 17.02.2009,
bancar propriu, în data de 19.02.2010, ora 13,00, a bunurilor:
- ora 13:00 a imobilului:
- imobil reprezentând teren arabil în suprafaţă de -2.452 mp, având o deschidere la stradă "arabil intravilan în suprafaţă de 2.397 mp situat în Brad, jud. Hunedoara. Imobilul se află
! de 13,01 m, neîngrădit, imobil situat în Băcia, la 400 m de intrarea în localitate dinspre Simeria în proprietatea debitorilor ipotecari OANA GHEORGHE şi OANA MARIANA ELENA, OANA DORIN
| Preţul de începere al licitaţiei este de 40.442 lei. şi OANA VIORICA LILIANa ! Imobilul este intabulat în CF 95/1N Brad, nr. Top. 2619/4.
Preţul de începere al licitaţiei este de 145.948 RON.
- teren arabil în suprafaţă de 2.366 mp, având o deschidere la stradă de 12,60 m, neîngrădit; -ora 13,30 a imobilului:
imobil situat în Băcia, la 400 m de intrarea în localitate dinspre Simeria. "arabil intravilan în suprafaţă de 3.025 mp situat în Brad, jud. Hunedoara.
Preţul de începere al licitaţiei este de 39.024 lei. Imobilul se află în proprietatea debitorilor ipotecari OANA GHEORGHE şi OANA MARIANA ELENA.
Imobilul este intabulat în CF 407/2 Brad, nr. Top. 485/A, PARCELA 26/1, 26/2,-30/1.
Licitaţia va avea loc în Deva, Piaţa Operei, nr. 7, jud. Hunedoara, la sediul creditorului. Preţul de începere al licitaţii este de 175.137 RON.
Persoanele care doresc să participe la licitaţie vor prezenta, înainte de începerea licitaţiei, dovada Licitaţiile vor avea loc în Brad, str. Republicii, bl. 6, parter, ia sediul creditorului BRD GSG S.A. Ag. Brad, jud. Hunedoara.
consemnării a 10% din preţul de pornire al licitaţiei, pe seama şi la dispoziţia executorului bancar Prodea Persoanele care doresc să participe la licitaţie vor prezenta, înainte de începerea licitaţiei, dovada consemnării a
10% din preţul de pornire al licitaţiei, pe seama şi la dispoziţia executorului bancar Prodea Adrian, în contul
Adrian, în contul R046BRDE330SV17000553300 deschis la BRD Suc. Sibiu.
% R046BRDE330SV17000553300 deschis la BRD Suc. Sibiu.
Relaţii suplimentare la tel. 0746 333823 Relaţii suplimentare la tel. 0746 333823