Page 1 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_156
P. 1
VINERI,
ZIARUL PE CARE ÎL ŞTIŢI! 19 februarie 2010
Preţ:
Anul II, Nr. 156
Brădenii nu vor Săptămâna
comasarea şcolilor la televizor
Consiliul Local Brad a Nu pierdeţi programul TV.
dat aviz negativ comasării în fiecare săptămână,
a două şcoli generale vă oferim programul complet,
radiţie cu liceul „Avram Iancu" pentru toate -
din localitate cele şapte zile
şi calitate !
C O M U N IT A T E pag.z PR O G RAM T V pag.7-10
Miriam
are nevoie
de ajutor
Are doar un an şi nouă luni.
E un copil frumos, dar
destinul i-a fost potrivnic.
Miriam s-a născut prematur
şi are nevoie de sprijin
Problemele mamei din tim
pul sarcinii au afectat-o, iar bo
lile cu care a fost diagnosticată
pot fi tratate. Pentru aceasta, ea
are nevoie de o intervenţie chi
rurgicală, la un spital din Dus-
seldorf. Pentru că Miriam să de
vină un copil ca oricare altul,
mai mulţi oameni cu suflet mare
au contribuit cu diferite sume
de bani, pentru ca părinţii să o
poată duce la operaţie. Pag. 2
LOCURI
Baniţa, o
cetate dacică
misterioasă
Puţini ştiu că pe vârful
piscului pe lângă care
şerpuieşte drumul
naţional DN 66 înainte de
Petroşani, se găsesc
ruinele unei cetăti dacice
ÎN V IN G Ă T O R II. După o finală frumoasă şi o atmosferă de mare meci, elevii de la „Cetate” s-au bucurat de trium f FOTO: CRISTIVATAVU
Echipa Colegiului Naţional isputată până în u lti în finala mică a Cupei BIG FM lui. în final, cu nouă goluri meci demonstrativ de futsal al
ma secundă, finala în faţa celor de la Liceul de marcate în trei meciuri, Clau- cărui mesaj a fost stoparea vi
Sportiv “Cetate” a câştigat
dintre CT Transilvania Muzică şi Arte Plastice „Sigis- diu Adrian „Scamă" Stamatin, olenţei din ju ru l mişcării
aseară prima ediţie a Cupei D şi CNS "Cetate" Deva mund Toduţă" cu scorul de 11- elev la CT Energetic „Dragomir sportive. Partener al acţiunii,
“BIG FM” a Liceelor din Deva nu a avut istoric fiind dominat 3, la pauză 7r0. Hurmuzescu”, a fost declarat ZIARUL HUNEDOREANULUI
la fotbal după ce a învins în pe tabela de marcaj, de la un Disputat de către liceenii- „Golgheterul Cupei BIG FM". a o fe rit tricourile de jo c de
capăt la celălalt, de "sportivi". fotbalişti a fost şi trofeul pus O echipă formată din pro culoare alb şi albastru pe faţa Comuna Băniţa se poate
finală cu scorul de 6-0, la
Elevii Colegiului Tehnic E- la bătaie de cotidianul ZIARUL fesorii de sport ai liceelor din cărora era imprim at mesajul: mândri cu prezenţa unui mo
pauză 3-0, formaţia Cole nergetic "Dragomir Hurmu- HUNEDOREANULUI pentru cel Deva a înfruntat o formaţie a "NU VIOLENŢEI ÎN SPORT". nument înscris în lista obiec
giului Tehnic Transilvania zescu" au reuşit să se impună mai bun marcator al turneu jandarm ilor în cadrul unui Pag. 16 tivelor de valoare universală
- UNESCO. Poate că la nici
una dintre fortificaţiile din
face cu este cercetat penal pentru plăteşti. Prin urmare, deşi aveau zona capitalei Regatului Dac,
Inorat
originalul. vânzarea de produse contrafăcute, contorul demontat, şapte hune- textul antic care îi aminteşte
max13° min7° Poliţiştii au iar marfa i-a fost confiscată. doreni s-au rebranşat ilegal la re pe dacii agăţaţi de munţi, nu
Marfă contrafăcută descoperit ooo ţeaua de electricitate prin sisteme se potriveşte atât de bine ca
vândută în magazi improvizate. Ei au fost prinşi de aici. Cu toate că descoperirile
Inorat nului aces Hoţi de curent poliţişti în timpul unei acţiuni or arheologice din acest loc au
ca originală
M A X l l N IN S 0 tuia marfă cu însemnele şi electric ganizate tocmai pentru depistarea fost semnalate încă de timpu
Patronul unei firme din Vulcan a denumirile unor mărci înregistrate persoanelor care s-au branşat ile riu, monumentul rămâne în
pus în vânzare articole sportive de cunoscute, dar nu şi certificate de Mai multe persoâne din Petrila gal la reţeaua electrică. Cei şapte continuare unul dintre cele
Parţial ploaie „firmă”, atâta doar că mărcile calitate şi provenienţă de la s-au gândit că cea mai bună ener sunt cercetaţi în stare de libertate ^ a ^ ^ m ^ u n o s c u t i^ ^ P a c ^ ^ ^
MAXI2° MÎN8° comercilizate nu aveau nimic de-a firmele producătoare. Patronul gie electrică este cea pe care nu o pentru furt de energie electrică.
N O R O C : 8 0 6 4 7 3 5
€ 4 1 2 8 l e i > A k
$ 3.038 lei