Page 2 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_174
P. 2
Ziarul’HUNEDOREANULUI Social
M iercuri, 17 martie 2010
t
ÎN V IZ O R U L LEGII
I > Ti R r a M a l a M M I
Plata cu cârdul
sau în tezaur? Primarul Devei a
Judeţul este plin de zonetn
care obiectele din antichitate
de valoare se găsesc cu
uşurinţă. Normal că sunt fost ieri la D N A
protejate şi există organe
speciale pentru protejarea
locurilor. V-aţi întrebat
vreodată ce se întâmplă cu Anchetatorii i-au cerut socoteală lui Mircia Muntean despre un
tezaurul când cade pe mâna
apărătorilor cu legea-n credit contractat pentru Aqualand
mână? Vă spunem noi. Cică
unul dintre băieţii ăştia, Ina Jurcone__________ _ nevoit să ia calea spre Alba Iulia Primarul susţine că se aştepta
felicitat anual de superiori, a • • • tot la două luni. De această dată, la reclamaţii după ce în PNL,
reprodus o petrecere bahică mediat după ce a fost edilul şef, Mircia Muntean, a fost partidul din care face parte, au
la o cabană din apropierea I audiat, marţi dimineaţă, la întrebat despre un credit pe care avut loc mai multe scandaluri.
unui loc sfânt străvechi. A Direcţia Naţională Anti- instituţia pe care o conduce l-a
făcut-o ca la carte, cu corupţie (PNA) - Serviciul contractat. pentru construc Viceprimarul, audiat
mâncare, alcool şi plăceri Teritorial Alba Iulia, primarul ţia «Aqualand». «A fost o vinerea trecută
carnale. Ne bucurăm că s-a Devei, Mircia Muntean, şi-a greşeală. Primăria nu a con Primul care a trecut prin
sim ţit bine, dar ne cam roade păstrat constante afirmaţiile tractat niciun credit în valoare audieri la DNA a fost vice
cum a făcut plata la final. făcute săptămâna trecută, de o mie de miliarde sau de zece primarul Devei, Florin Oancea,
Cică ar fi dat în dar un obiect potrivit cărora a fost verificat mii de miliarde lei vechi, aşa cum care a fost audiat la sfârşitul
de tezaur, că deh, banii sunt în urma unei sesizări ano a scris autorul anonimei. A fost săptămânii trecute de DNA Alba
mai folositori decât nime. luat un Împrumut pentru Iulia. Viceprimarul a arătat că în
identitatea naţională. Anchetatorii i-au cerut Aqualand în urmă cu patru ani, sesizarea anonimă pe care o
>
edilului şef să justifice un credit care nu are nimic de-a face cu verifică procurorii DNA se face APĂRARE. Primarul ;i viceprimarul municipiului Deva nu se consi
contractat pentru Aqualand. cele scrise în anonimă. Nu mi s-a referire la un credit de investiţii deră vinovaţi de acuzaţiile pentru care au dat cu subsemnatul la DNA
adus niciun cap de acuzare, nu în valoare de I00 de milioane de
La DNA o dată la am fost cercetat, am fost doar la lei pe care l-ar fi contractat aspecte dintr-o anonimă. Am Din cadrul Primăriei Deva au
două luni poliţistul judiciar până acum, Primăria Deva. răspuns la toate întrebările. Din mai fost citaţi directorul şi un
Inculpaţii de la Primarul Devei spune că de fără să fiu pus faţă în faţă cu un «Nu am fost acuzat de nimic. punctul meu de vedere, cred că funcţionar al Serviciului de
toate lucrurile s-au clarificat »,
Petrila cer din nou mai bine de doi ani de zile este procuror. Atunci lucrurile ar fi Am fost chemat în calitate de spunea imediat după audieri Investiţii şi directorul economic
viceprimaral municipiului Deva
luat o altă turnură», declară
al instituţ'iei.
chemat constant la DNA, pe baza
strămutarea unor plângeri anonime şi este Mircia Muntean. pentru a clarifica mai multe viceprimarul Florin Oancea.
Avocaţii lui Gheorghe Roşu şi
Dan Ungur, inculpaţi în dosarul A C U M P L E A C Ă CIN E VREA...
exploziei de la mina Petrila din
depus la înalta Curte de Casaţie Minerii se cer singuri la disponibilizări
data de 1j> noiembrie 2 0 0 8 , au
şi Justiţie o nouă cerere de
strămutare a procesului. Compania Naţională a tăriile compensatorii. un comunicat al companiei. exploatărilor miniere va echi cu multe zile de concediu
Magistraţii vor analiza cererea pe Huilei Petroşani urmează să Listele rămân deschise până Listele pe care minerii singuri se libra costurile şi veniturile, prin medical şi cei care nu au dat
data de 8 aprilie, termenul de fie asimilată de o alta, la 22 martie, după care primii cer disponibilizaţi este deschisă reducerea cheltuielilor de per randamentul corespunzător la
judecată la Petroşani fiind stabilit vizaţi sunt minerii cu multe până la 22 martie, concedierile sonal", a declarat Constantin locul de muncă.
Compania Hidroenergetica
pentru data de 15 aprilie. Rudele concedii medicale sau absenţe. colective fiind una dintre com jujan, directorul CNH Petroşani. Persoanele care vor fi dis-
minerilor decedaţi în explozie se * ponentele programului. Concedierile colective vor fi ponibilizate vor beneficia de
arată din nou nemulţumite şi sunt Ina Jurcone________________ Concedieri colective "CNH Petroşani a început finalizate la 15-aprilie. plăţi compensatorii, ajutor de
hotărâte să ajungă chiar şi la • • • Câteva sute de mineri ur anul acesta un program de şomaj şi venituri de completare,
Curtea Europeană a Drepturilor rimii care s-au înghe mează să fie disponibilizaţi după restructurare, eficientizare şi Cine pleacă în funcţie de vechimea în munc'
Omului. (I. Jurcone) suit să se înscrie pe ce Compania Naţională a Huilei dezvoltare în vederea integrării Potrivit conducerii Com "După ce s-a încheiat etapa dc
listele de disponibili (CNH) Petroşani va intra într-un în noua Companie Hidroenerge paniei Naţionale a Huilei Pe disponibilizări colective, în
o o o P zări sunt minerii care program de reorganizare şi tica. Cea mai importantă măsură troşani, primii care vor fi dis- cadrul sucursalelor va avea loc o
Expoziţie la mai au puţin şi ies la pensie. integrare pentru a putea fi este cea de reducere a chel poniblizaţi sunt angajaţii care reorganizare internă a activi
Puţini din alte grupe de asmiliată în viitoarea Companie tuielilor. Disponibilizarea celor îndeplinesc condiţiile de pen tăţii", mai spune directorul
Galeriile „Forma” vârstă mai sunt "momiţi" de sa- Hidroenergetica, se arată într- 1.600 de angajaţi din cadrul sionare. Următorii sunt minerii Constantin Jujan.
PUBLICITATE___________________________________________________________________________^______________
SC LABO RA TO ARELE FARES B IO V IT A L SRL PREGĂTIRI PEN T R U PAŞTI
O R Ă Ş TIE
crescătorii de ovine din judeţul
ANGAJEAZĂ Hunedoara, s-a decis ca mieii
satrificaţi pentru masa pascală
să fie doar cei peste 10 kilograme.
Din acest motiv, numărul sacri
■ FARM ACIST ficărilor în judeţ va fi mult dimi
nuat faţă de anii trecuţi, mieii în
acest an fiind fătaţi târziu şi, din
Domeniul de lucru: Cercetare / Managementul
acest motiv, nu vor ajunge la
Calităţii greutatea optimă. Din acest mo
tiv, o mare parte provin din ju
Cerinţe: - absolvent facultate de farmacie deţele Sibiu şi Timiş. în urmă
- cunoştinţe de operare PC toarele două săptămânii, inspec
torii sanitar-veterinari vor asigu
- domiciliul în Orăştie sau în localităţile învecinate
Ina Jurcone________________ Siguranţa Alimentelor (DSVSA) ra permanenţa în pieţe, unde vor
Hunedoara a autorizat câte un verifica modul de sacrificare a
Constituie avantaj: - cunoştinţe specifice privind
Galeriile de artă „Forma” din ărbătorile pascale vin punct de sacrificare a mieilor şi mieilor, calitatea ouălor şi lap
Deva găzduiesc astăzi, de la ora Buna Practică de Fabricaţie pentru S mai repede în acest an iezilor pentru Paşti. Autorizaţiile tele pentru vânzare de la pro
17, vernisajul expoziţiei „Dialog medicamentele de uz uman (GMP) şi pun în dificultate sunt eliberate temporar abia de ducătorii particulari. "Mieii cum
între arte”, în organizarea - cunoştinţe limbă engleză producătorii hunedo- luni, 24 martie, şi vor rămâne păraţi din piaţă trebuie să aibă
Centrului de Cercetare şi Creaţie Se oferă: - pachet salarial motivant reni, care nu au mieii suficient valabile până la 1 aprilie. "Pentru ştampilă de control sanitar,
al Artelor Vizuale Contemporane - posibilitatea dezvoltării carierei profesionale de mari pentru a fi tăiaţi. a veni în sprijinul crescătorilor ouăle ce vor fi comercializate vor
al Facultăţii de Arte şi Design din Pentru ca fiecare creştin să de ovine, Direcţia a obţinut apro fi verificate ovosgopic, iar laptele
în cea mai puternică firmă românească de plante
cadrul Universităţii de Vest din medicinale. aibă pe masă bucatele tradiţio bare pentru autorizarea tempo trebuie să aibă etichetă care să
Timişoara. Lucrările expuse nale, în centrele de desfacere a rară şi a celor două abatoare din prezinte provenienţa şi pr»spe-
aparţin cadrelor didactice şi cărnii de miel vor fi aduşi miei şi Nojag şi Sălaş. De luni dimineaţă, ţimea lui. Rolul nostru este de a
studenţilor facultăţii de la Secţia Persoanele interesate pot trim ite CV-urile prin fax din judeţele Sibiu şi Timiş. acestea îşi vor putea începe verifica aceste aspecte pentru a
de tapiserie. Prezentarea este la numărul: 0254/241.942, telefon: 0752/269.323, activitatea de sacrificare a salva populaţia de la toxiin-
realizată de prof. univ. dr. Adriana 0254/247.990, e-mail: faresbiovital@frs.ro, sau la sediul Puncte de sacrificare mieilor", declară Mihail Rudea- fecţiile alimentare ce apar frec
Lucaciu, decanul facultăţii. societăţii din Orăştie, str. Plantelor, nr. 50. La nivelul fiecărui oraş, nu, directorul DSVSA Hunedoara, vent în timpul sărbătorilor”, mai
(I. Jurcone) Direcţia Sanitar Veterinară şi de în urma unei discuţii între spune Rudeanu.