Page 11 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_175
P. 11
HUNEDOREANULUI
Joi, 18 martie 2 0 10
T EN IS D E C Â M P / IN D IA N W E L LS
Federer, eliminat
de Baghdatis
Elveţianul Roger Federer,
numărul unu mondial, a
fosttnvins de cipriotul
Marcos Baghdatis în trei
seturi, cu scorul de 5-7,7-5,
7-6(4), deşi a avut cinci
mingi pentru a încheia
meciul.
Lucreţia Andriev/ HotNews.ro
• • •
avoritul numărul unu al
turneului de la Indian
Wells, Roger Federer a
F suferit o înfrângere
surprinzătoare în cea de-a
treia rundă a turneului din
California.
în vârstă de 24 de ani,
Baghdatis a reuşit surpriza în
turul al treilea la Indian Wells,
învingându-l pentru prima dată
în cariera sa pe Roger Federer.
"Este cea mai frumoasă victorie
din cariera mea. Cred că acest
*. ,A DIN TREI: D in cele trei noi echipe aliniate la start în sezonul 2010, Lotus a fost cea care a reuşit să rămână în cursă în Bahrein, lucru zice totul. Sunt foarte NEAŞTEPTATĂ. C ipriotul
elelalte două, HR T şi Virgin, fiind nevoite să abandoneze. fericit. Am pierdut foarte multe Marcos Baghdatis (cu faţa),
meciuri împotriva jucătorilor de victorie surpriză la Indian Wells
Ldrian Ilincescu / HotNews.ro în Formula 1 şi toate echipele au du-se de lipsa de spectacu greşeli poţi depăşi", a declarat top şi este o uşurare faptul că am
I M votat aceste reguli. în concluzie, lozitate din Marele Circ. "Cine septuplul campion mondial, câştigat un astfel de meci după îndreaptă cu paşi repezi spre
ebutul noului sezon trebuie să se descurce cu ce au", pleacă din pole-position are Michael Schumacherdupă prima ce am făcut o pauză de doi ani şi turul al patrulea de lâ Indian
de Formula 1 a fost a declarat Ecclestone. Răspunsul şanse foarte mari să câştige etapă a noului sezon din am trecut prin momente mai Wells, conducând şi în setul al
aşteptat cu mare acestuia vine după ce mai multe cursa. Doar cu ajutorul unei Formuta I. grele. Este un sentiment doilea cu - 5-4. Elveţianul a
D interes de iubitorii echipe printre care McLaren, minunat şi voi încerca să mă obţinut două mingi de meci, dar
porturilor cu motor, dar Mercedes şi Red Bull au cerut • EXTRA bucur de el", a declarat cipriotul. le-a irosit, iar Baghdatis a forţat,
irima etapă din 2010: Marele introducerea în regulament a D ebut excelent pentru Ferrari a câştigat patru • puncte
,£tniu al Bahreinului a fost două opriri obligatorii la boxe, Aparenţele au înşelat consecutive, i-a luat serviciul lui
ina destul de plictisitoare, această măsură fiind menită să Fernando Alonso a debutat cum nu se poate mai bine pentru Federer şi-a adjudecat primul Federer şi a servit pentru set.
lepăşirile realizându-se dinamizeze Grand Prix-urile din Ferrari, începând noul sezon cu,o victorie ceea ce îi aduce 25 set cu un break şi părea că se Egalitate la seturi, dar Federer
proape numai între piloţii din Marele Circ. de puncte în clasamentul general al piloţilor după Marele părea din nou că se va impune,
lartea inferioară a ierarhiei. Orice eventuală modificare a Premiu din Bahrain. Noul sezon se arată promiţător pentru • EXTRA conducând cu 4-l şi în setul
regulamentului în vigoare Scuderia italiană care după prima etapă a acumulat 43 de decisiv. Cipriotul a făcut break în
Criticat din toate părţile, trebuie aprobată de către toate puncte, Felipe Massa reuşind să urce pe treapta a două a game-ul al şaptelea şi a revenit în
egulamentul din Formula 1 nu echipele implicate în Marele Circ podiumului. Lewis Hamilton (Mdaren-Mercedes) a terminat 46 meci. Federer a preluat din nou
a suferi nicio modificare, şi abia apoi trimisă către pe locul al treilea şi s-a ales cu 15 puncte, în timp ce marele conducerea (6-5), a avu.t din nou
ifnrmaţia fiind confirmată Consiliul Mondial al FIA. perdant este Sebastian Vettel (RBR-Renault), care a pierdut trei mingi de meci, dar a trimis un
de Bernie Ecclestone, boss- poziţia de lider dgpă 35 de tururi iar lâ final a trebuit să se de greşeli neforţate de- backhand în fileu şi partida s-a
1; Marelui Circ". Critici după start mulţumească doar cu 12 puncte, din cauza unor probleme la a lungul partidei a făcut decis la tie-break. Numărul unu
"Nu putem schimba regulile După Marele Premiu al sistemul de evacuare. După o pauză de trei ani, Michael mondial i-a făcut cadou un mini-
upă bunul plac. Ar dura prea Bahrainului, echipele şi piloţii Schumacher (MercedesGP) a obţinut locul al şaselea şi 8 Federer în meciul cu break adversarului la 4-4, iar
tult timp acest lucru, iar în plus implicaţi în FI au criticat puncte. Baghdatis Baghdatis a produs surpriza la
r fi prea dificil. Este democraţie regulamentul, aceştia plângân- Indian Wells.
JL
maxim TERAPIA DE JOC ââU ăX iâ* #
J.L
COSTUM ... de LÂURA BÂDĂRÂ m a x i m in s e
( d i t i m . o t s r t t i u î t i m : s â ş t c a r t e
D ifu za re : 0 2 1 .3 17 .9 0 .8 1 DEZLEGĂRILE JOCURILOR
E-m a il: o ffice @ m axim g rup .ro DIN ACEST NUMĂR VOR APĂREA
w w w . m a x im g r u p . r o ÎN NUMĂRUL URMĂTOR
Completaţi grila cu toate cifrele de la 1 la 9 astfel 8 57 T 7 1 9 3 4
incit acestea sâ se regăsească o singura dată 6 7 3 4 2 9 5 18
atît în ariile de cite 9 căsuţe delimitate gratie în 8 1 4 3 8 5 2T 6
interiorul grilei, cit şi pe fiecare din nodurile şi
coloanele grilei. 1 4 8 8 i 2 7 9 S
3 8 S 9 6 7 1 4 2
7 2 1 5 1 4 6 8 3
S 3 7 2 9 8 4 6 1
2 9 8 1 4 6 3 5 7
2
4 8 1 7 L £ i
3
g f e a a ....................-..............................:.....
■ C B A B N B F B V
F A S T A C E A L A
■ M I A U B S L O I
- O A B S T A T I C B
I R I B O H B T A P
■ G B O B C A MA R A DBT E
V A Z D U H B N I B R U R A L
B F E E R I 1 B C E A S U R I
HA I B A L I N I A T B S A N
Sudoicu mai puteti găsi si în revistele: SUPER
SUDOKU, MAGIC MAXIM, JOCURI PENTRU U i / l v fU i Vă Oferă în săptămâna MAXIM nr. 118, INTEGRAM! VARIETĂŢI nr. 73, MAGAZINUL COPIILOR nr, 78, MAGAZIN UMORISTIC
ACASĂ, DIVERTI5SIMA. SURPRIZE. 10 - I I martie; nr 78, GHID ANRRID nr 5 1NTEGRAME EVA nr. 61