Page 6 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_193
P. 6

Ziarul 1HUNED0REANULUI

                   Jo i, 15 aprilie 2010




        SPECIAL

         O  tânără din Petroşani a predat la






         din apropierea celui mai mare ghe





        Kenya nu înseamnă doar safari şi aventură. 0 hunedoreancă de 28 de ani s-a convins de asta după ce a petrecut o lună în mijlocul s
        30 de ani. Experienţa din Africa a făcut-o să vadă lumea cu alţi ochi şi să descopere un paradox şocant: capitalismul are alt chip în li
        Monna Voinescu               »IN VĂTATURA SE PLĂ TEŞTE
        •••   frica a fost visul ei de ani   Trei luni de şcoală costă
        A     de  zile.  A  urmărit  zeci   3.000 de şilingi. Preţ minim!
              de  documentare  des­
              pre al doilea continent
        ca mărime de pe Pământ şi cel   In Kenya, şcoala se plăteşte. La fel şi grădiniţa. La fel şi orice
                                    serviciu pe care ţi-l face cineva. Oricât de prieten ţi-ar fi,
        mai  populat după Asia.  Curio­  kenyanul nu mişcă un deget dacă nu-i dai în schimb măcar
        zitatea nu i s-a oprit aici. Visa să   100 de şilingi. Şcoala costă între 3.000 de şilingi kenyeni
        pună piciorul acolo şi să vadă   (circa 30 de euro) şi 150.000 de şilingi (1.500 de euro), în
        pe viu tot ce aflase din filme.  funcţie de prestigiul pe care îl are. Cu banii aceştia plăteşti
           Nora Dubyk a reuşit să ajungă   doar trei luni. La fiecare trei luni de şcoală, elevii au câte o lună
        în Kenya după ce s-a împrietenit   vacantă. O  dată pe lună, fiecare şcolar este examinat din toată
        cu preşedintele unei fundaţii din   materia. Merge mai departe doar cine trece testul. Chiar şi
        Germania. Fundaţia trimitea vo­  copiii de grădiniţă sunt examinaţi, spune Nora Dubyk.
        luntari în toată lumea. Ea a ple­
        cat într-un sat din vestul ţării, la
        câţiva kilometri doar de cel mai
        mare  ghetou  din  lume,  Kibera
        Slum.  A  predat  la  o  şcoală  din
        Rabuor, nu departe de Kisumu,
        portul de pe malul estic al lacului
        Victoria.
           Şederea a durat o lună. „Mi-aş
        fi dorit să rămân acolo mai mult,
        dar n-a fost posibil să plec decât
        în concediu. Oricum, am de gând
        să mă întorc. Traiul în mijlocul
        kenyenilor  e  o  experienţă  u-
        nică", spune hunedoreanca.

        O lună la şcoala
        kenyenilor din Rabuor
           Nora  Dubyk este coordona­
        torul  organizaţiei  „Caritas"  din
        Petroşani,  un ONG cu  filiale în
        peste 160 de state din lume şi cu
        sediul  central  la  Roma. Tânăra
        are 28 de ani şi este asistent so­                                                IN C R ED IB IL! Copiii din clasa la care a predat Nora Dubyk s-au obişnuit mai repede cu ea. Cei din alte
        cial.  Meseria  a  ajutat-o  să  se                                               femeia albă, la fel cum unii merg la Zoo să vadă animale rare
        descurce cu copiii kenyenilor pe
        care  i-a  învăţat să  scrie,  să  ci­                                            la „baby class” - adică, grupa mi­  rat de parcă le-aş fi făcut c adou   despre copiii kenyenilor - copii
        tească şi să coloreze. Ea le-a dă­                                                că, în clasă erau 34 de copii între   o şcoală nouă. Kenyenii ştiu să   care, dacă nu pot mânca tot ce
        ruit prima ascuţitoare şi tot ea                                                  2 şi 4 ani.                se bucure pentru orice lucru pri­  primesc la şcoală, îşi duc blidul
        le-a  dat  creioane  colorate  pe                                                   Din ianuarie până în martie   mit, oricât de neînsemnat ar fi",   acasă, copii care dau din porţia
        care nu le ştiau decât din poze.                                                  învăţaseră să scrie literele până   povesteşte Nora.   lor şi acelora despre care ştiu că
           Pe 28 februarie, Nora s-a îm­  RA FTU L CU  JU C Ă R II. Mobilierul unei clase de grădiniţă e sărac:   la „1" şi să numere până la 9. Jo-   Elevii scriu pe caiet literele şi   mănâncă  mai  mult.  Oricât  de
        barcat în  avionul  care o ducea   vreo cinci mese, nişte scaune din plastic, catedra educatoarei, un raft   sephine a aşteptat doi ani până   cifrele doar când  le ştiu  foarte   mici  ar  fi,  au  aflat  deja  despre
        spre Nairobi, capitala Kenyei. Cu   cu jucării şi câteva cuie bătute într-un lemn în loc de cuier. Jucăriile -   să  primească  un  manual  după   bine. Până atunci, le conturează   greutăţile vieţii din ţara lor.
        un autobuz, a ajuns la Kisumu,   câteva jucării din pluş - îi fac pe kenyeni de-a dreptul fericiţi  care să predea. Până atunci, i-a   de câteva ori în aer, le scriu pe   în Kenya, mănânci cu mâna.
        iar de-acolo în Rabuor. A locuit                                                  învăţat pe copii ce a crezut ea de   tabla din faţa clasei sau, pe jos,   Din acest motiv, ciapati (un soi
        în casa soţilor Luc şi Mary Oloo,   Un caiet se împarte   un  caiet e  tăiat în  bucăţi  şi  se   cuviinţă. în lipsa cărţilor, educa­  în praf, pe un teren din spatele   de lipie) este făcută în aşa fel în­
        o familie mai înstărită din sat, şi   la trei elevi    împarte  la  trei  copii.  Dacă  ai   toarea trebuie să scrie zilnic în   şcolii.  cât o poţi folosi şi pe post de ta­
        a predat la şcoala lor -  Saint Luc   „în şcoala din Rabuor învaţă   nevoie de coli albe, de exemplu,   caietele fiecărui elev tema pen­  Lângă  şcoală  este  şi  baraca   câm.  In  fiecare gospodărie gă­
        Rabuor Academy. Acum  IO ani,   254 de elevi de clasele I-Vl, plus   trebuie să ceri un număr exact şi   tru ziua următoare. Fiecare copil   unde  se  află  bucătăria  şi  bru­  seşti  măcar  două-trei  oale  din
        şcoala  era  de  fapt  o  baracă.   trei  grupe  de  grădiniţă.  Majo­  să spui la ce le foloseşti. Nici din   are trei caiete -  pentru engleză,   tăria. Şi copiii, şi profesorii mă­  aluminiu. Cu cât eşti mai avut, cu
        Acum  s-a  mutat  într-o  clădire   ritatea sunt orfani. Cursurile în­  greşeală, nu primeşti vreuna în   matematică şi  desen.  Creioane   nâncă acolo zilnic. Meniul e ace­  atât ai oale de mai multe dimen­
        din cărămidă, cu etaj. Finanţarea   cep dimineaţa, la 8, şi se încheie   plus.  în  toată  şcoala  există  un   nu sunt pentru toţi. Aşa că cine   laşi: orez, varză, fasole sau nyo-   siuni. Dar oricât de săraci ar fi,
        vine în mare parte din Europa. La   la ora 15 sau 16. Din două în două   singur capsator, un singur per­  nu are, aşteaptă până când cei­  yo (un fel de mei), fierte în apă cu   kenyenii au toţi două tipuri  de
        asta se adaugă şi sponsorizările   zile, se face careu şi se arborează   forator şi doar un computer pe   lalţi  îşi  termină  tema  şi  îl  îm­  sare.
        pe care le trimit cele două fiice   steagul naţional.  care  prea  puţini  profesori  ştiu   prumută.
        ale soţilor Oloo, stabilite în An­  Rechizitele sunt foarte scum­  să-l folosească.  „Copiii îşi ascuţeau creioane­  Mâncarea e la
        glia.                                        pe, aşa ca  Nora Dubyk i-a dat o mână de   le cu lama sau cu un fel de bis­  mare preţ în Kenya
                                                                  ajutor  Josephinei,  educa­  turiu.  Când  le-am adus o ascu­  în pauza de la ora  10.20,  fie­
                                                                                toarea de  ţitoare, s-au bucu­       care copil mănâncă ce-şi aduce
                                                                                                                     de acasă. Un sfert din clasă nu a-
                                                                                                                     duce  nimic  pentru  că  n-are  de
                                                                                                                     unde. Unul dintre băieţii mai mici
                                                                                                                     venea zilnic cu o mână de alune,
                                                                                                                     îşi aminteşte Nora. Alţii veneau
                                                                                                                     cu  o  cană  cu  ceai.  Atât  îşi
                                                                                                                     permiteau părinţii. Oricum, toată
                                                                                                                     lumea  primeşte  de  la  şcoală
                                                                                                                     porridge - o fiertură de cereale.
                                                                                                                        „într-o zi,  un  copil  a  scăpat
                                                                                                                     mâncarea pe jos. Toţi au fost cu
                                                                                                                     ochii pe el. Nu ştiau cum s-o ia
                                                                                                                      mai  repede  de  acolo.  M-am
                                                                                                                      făcut că nu-i văd. Ce puteam să
                                                                                                                      fac? Au adunat-o cât ai  clipi şi   SOM N PE A PU CA TE. După masa c
                                                                                                                      au mâncat-o", povesteşte Nora  jos, pe nişte covoraşe împletite din răc
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11