Page 2 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_202
P. 2
Ziarul® HU NEDOREANU LUI Eveniment
M iercuri, 28 aprilie 2010
AM ENINŢĂRI CU M OARTEA PRO BLEM E PE FIRUL APEI
9
Vice pe lista Organizaţiile media care 11 separa
neagră pe săteni de primar
într-o comună de pe valea
vicele s-ar înţelege precum cer protecţia unui
Mureşului, primarul şi cu
lupul cu oaia, deşi până
acum au mers pe aceeaşi
mână politică. împreună au jurnalist hunedorean
fost conservatori, împreună
au schimbat direcţia la
„portocalii” şi împreună au
câştigat alegerile. Primarul D irectorul unui ziar din V alea Jiului a fost a n u n ţa t în tim pul
pare a fi însă nemulţumit foc George Vasiliu Drumul judeţean care stră
pe copilotul din adminis unei em isiuni rad io că pe capul lui a fost pusă o reco m p en să • • • bate localitatea a fost asfaltat
traţie şi i-ar fi pus gând rău ucrările la un pod din aproape în întregime. Valoarea
de schimbare din funcţie. George Vasiliu_____________ satul hunedorean Balo- totală a proiectului depăşeşte
Vicele s-ar fi prins că nu mai • • • mir, comuna Sântămărie 13.000.000 de lei, cea mai mare
e ca pe vremuri, dar încă nu ituaţia jurnalistului hu L Orlea, au creat nemul sumă fiind reprezentată de
bănuieşte că-l paşte desti nedorean Cătălin Do- ţumire în rândul localnicilor. fonduri europene nerambur
tuirea. Cică de când cu con cea, director al coti Oamenii spun că podul era sabile. Podul trebuie şi eî
flictul între cei doi prin Sdianului Ziarul Văii Jiu calea lor de acces către Haţeg şi modernizat pentru că, spune
primărie umblă o vorbă lui, a ajuns şi la urechile pământurile avute în proprie primarul loan Filip, este prea
populară: „S-a lovit vicele la reprezentanţilor Convenţiei tate dincolo de Strei. Primarul îngust şi şubrezit de inundaţiile
picior, dar parcă s-a scrintit Organizaţiilor de Media comunei, loan Filip, spune însă repetate. "Podul trebuie refăcut
ia cap”. (C0M). că lucrările fac parte din pentru că poate fi luat oricând
Docea a primit ameninţări cu programul de modernizare a DJ de ape. Se vor scoate plăcile de
violenţa, motiv pentru care 668, lucrare finanţată din bani oţel şi se va turna asfalt, se va
membrii asociaţiei cer auto europeni. Muncitorii au mers lărgi şi va fi întărit. Eu încerc să
rităţilor să ia cât mai repede ieri şi s-au apucat să demonteze fac o lucrare care să ne ţină 10°
măsuri pentru asigurarea sigu balustradele de oţel ale podu de ani şi credeam că oamen
Concurs de scenete ranţei jurnalistului şi tragerea la lui. în câteva minute, locul s-a vor înţelege să stea fără acest
Centrul Judeţean de Asistenţă răspundere a celor responsabili. umplut cu zeci de localnici, care drum câteva luni şi să ocolească
organizează, astăzi, cea de-a treia au spus că sunt decişi să lupte, nişte kilometri. Pentru copiii
ediţie a concursului de scenete Ştiu totul despre Docea la propriu, pentru pod. care fac naveta voi pune la
„Vreau să cresc mare şi frumos Directorul ziarului a primit dispoziţie autobuze", a declarat
mâncând sănătos”. Elevii de ameninţarea în direct, în timp ce "Pe aici merg copiii la Filip.
clasele l-IV vor realiza scenete al participa la o emisiune radio. şcoală"
căror scop este promovarea unor Ascultătorul a declarat că pe Oamenii spun că dacă nu ar Au soluţia, nu au banii
comportamente alimentare capul lui Docea a fost pusă o ANCHETĂ. Jurnalistul a depus deja mai multe plângeri, iar fi acel pod ar trebui ca elevii din Edilul mai spune că a stat de
sănătoase. In concurs recompensă de 2.000 de lei, iar procurorii au început audierile sat să ocolească aproximativ vorbă cu reprezentanţii firmei
s-au înscris câştigătorii ediţiilor pe cei care au comandat corecţia ar opt kilometri pentru a ajunge la constructoare, SC Drumuri şi
şcoală din mai multe oraşe din fi foşti şi actuali poliţişti, oameni Tribunalul Hunedoara. Ancheta al României şi Inspectoratului şcoală. "Nu e foarte mult de Poduri Deva, şi că o soluţie ar fi
judeţ. Scenetele prezentate sunt de afaceri, precum şi un primar torii au citat deja două persoane General al Poliţiei Române prin ocolit, dar avem în sat mulţi construirea unui pod provizoriu
o componentă a programului de din Valea Jiului. Jurnalistul a şi au demarat o anchetă. care cer soluţionarea de urgenţă copii navetişti, care trebuie să din tuburi la câţiva metri în
formare a comportamentelor declarat că s-a întâlnit după a cazului. ajungă la şcoală. Plus că pe aici amonte. "Soluţia este, dar nu
alimentare sănătoase desfăşurat emisiune cu cel care urma să Vor rezultate rapide în Valea Jiului, în urmă cu opt ajung cei mai mulţi dintre sunt bani. Fondurile pentru un
de psihologii şcolari din judeţul primească această sumă, un Reprezentanţii COM consi ani, jurnalista Carmen Cosman, localnici la serviciu, la gara din pod suplimentar nu au fost
Hunedoara. (I. Jurcone) interlop poreclit "Ciobâlc”, care deră că ameninţările primite de la acea vreme corespondent al Subcetate şi la pământuri. Acum incluse în proiect aşa că trebuie
i-a povestit că cei care i-au pus jurnalişti, aşa cum este şi în cazul României Libere, a fost lovită în au venit să strice podul”, spune să vină din altă parte. Acum
o o o gând rău ştiu programul, lui Docea, aduc atingere plină stradă de mai multe nemulţumită Irina Leordean, încerc să văd cine mă poate
Lansări de carte domiciliul şi traseele directo libertăţii de exprimare, situaţie persoane. Deşi poliţiştii au reuşit una dintre localnice. Sătenii ajuta cu banii de care af
Casa de Cultură „Drăgan rului media. Cătălin Docea a de neacceptat într-un stat să îi identifice pe autorii spun că ar accepta ca podul să nevoie”, a adăugat alesul locai.
Munteanu” din Deva va găzdui, depus deja mai multe plângeri la european. In aceste condiţii, atacului, niciunul dintre suspecţi fie blocat dacă s-ar construi Până când nu se va ajunge la
de la ora 12, lansarea ultimelor DI1C0T Alba-Iulia şi Hunedoara membrii Convenţiei au trimis nu a fost condamnat pentru unul provizoriu în imediata un consens, muncitorii vor sta
cinci volume semnate de prof. şi la Parchetul de pe lângă adrese către Parchetul General fapta săvârşită. apropiere, astfel ca ruta să cu mâinile în sân. întrebaţi dacă
Torin N. Uritescu. Intre titluri se rămână funcţională. Construc mai fac sau nu mai fac podul,
numără „Dinamica actuală a torii şi primarul caută deja lucrătorii au răspuns sec - "Nici
limbii române: forme şi sensuri IN DRUM , DAR CU BANUL DAT soluţii. noi nu ştim".
greşite ale unor expresii şi PUBLICITATE
Cărţile se adresează profesorilor O deveancă este acuzată că închiria TdlVtttte 0600 804 804 www.brd.ro
locuţiuni consacrate”.
de limba română de gimnaziu şi
liceu şi elevilor. (I. Jurcone) apartamente ce nu îi aparţin
OOO persoane, de la care a primit în
Simpozion despre Dacă va fi găsită vinovată, medie câte 700 de lei. în total,
tânăra riscă să stea până la
personalităţi 15 ani în'spatele gratiilor. prejudiciul cauzat se ridică la
peste 6.500 de lei", a declarat
Păgubiţii speră acum că îşi purtătorul de cuvânt al Inspec
vor recupera banii daţi pe toratului de Poliţie al Judeţului
încredere Hunedoara, inspectorul Bogdan
Niţu.
George Vasiliu______ Ultima persoană care a fost
• • • înşelată de tânără este o altă
tânără deveancă a deveancă, în vârstă de 56 de ani.
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi înşelat mai multe Femeia a cerut ajutorul oame
Romane Deva organizează joi, 29 persoane, cărora le-a garsoniere din zona centrală a nilor legii după ce a plătit peste
aprilie 2010, de la ora 10.00, în O oferit spre închiriere Devei. A folosit apoi un nume 250 de euro pentru a închiria un
• ciădirea Magna Curia, simpozi locuinţe, fără ca ea să fie fals pentru a da anunţuri de apartament care aparţine unei
onul ştiinţific „Personalităţi proprietara de drept. mică publicitate, potrivit cărora alte persoane. Faptul că se
culturale hunedorene ale sec. Oamenii au apelat la ajutorul locuinţele erau oferite spre prezenta de fiecare cu un alt
X IX -X X ”. Comunicările vor fi poliţiştilor, care au stabilit însă închiriere. Nu a durat mult până nume nu au scăpat-o prea mult
susţinute de muzeografi şi că persoana contactată de când prima persoană a căzut în de anchetatori, care au reuşit să
specialişti din cadrul Arhivelor clienţi nu există. Au reuşit însă plasă, atrasă de preţurile mici la o identifice şi să o reţină pentru
Naţionale ale Statului Hunedoara să dea de urma devencei, în care puteau sta în spaţiul în - 24 de ore. Suspecta a ajuns în
şi ai muzeului devean. vârstă de 25 de ani, care a fost chiriat. faţa unui judecător, care a decis
Evenimentul doreşte readucerea reţinută pentru 24 de ore. Victimele achitau chiria pe că tânăra nu are voie să
la lumină a unor personalităţi de prima lună şi garanţia, dar când părăsească localitatea, dar va fi
marcă ce au activat în diferite Mii de lei de la 10 oameni trebuiau să îşi ia în primire cercetată în stare de libertate.
domenii de activitate şi care au Potrivit rechizitoriului, "afa locuinţele aflau că acestea Dacă va fi găsită vinovată,
contribuit la dezvoltarea şi cerea" a început în urmă cu aparţin de fapt altei persoane. deveanca acuzată de înşelăciune
îmbogăţirea vieţii culturale în câteva luni, când tânăra a "De la începutul acestui an, riscă între trei şi 15 ani de CaioJatâ pentru un credft de 60.000 iei, pe 5 a ri Comisioane; întocmire dosar 2,5%, rrtn. 180
iei. max. 800 iei şi gestiune lunară 0,35% ia eoid, Vaioarea totală pt&tib&ă de dent: 78.855 lei
judeţul Hunedoara. (I. Jurcone) închiriat un apartament şi trei suspecta a reuşit să înşele 10 închisoare.