Page 3 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_208
P. 3
Actualitate ZiaruRHUNEDOREANULUI
Jo i, 6 mai 2010
LA CR IM I ÎN SA LA D E JU D E C A T Ă
Procesul „crimei de la Medicină”
este la un pas să se sfârşească
Hunedoreanul Sergiu Florea şi prietena sa Carmen Bejan vor afla în scurt timp dacă instanţa îi consideră sau nu vinovaţi pentru macabra crimă
care a zguduit Timişoara anul trecut. Cei doi suspecţi au fost prezenţi din nou în faţa judecătorului, care a asistat la declaraţia tatălui fetei
George Vasiliu_____________ tre rânduri se ascund destule in vorbi din cauza lui Sergiu Florea,
••• dicii care să o dea de gol. Avocata la care avea telefonul, cheile şi • EXTRA
rocesul celor doi stu l-a întrebat pe tatăl fetei dacă banii. Pentru a-şi susţine fata,
denţi, dintre care şi hu ştia de aceste scrisori, însă jude bărbatul a spus că altfel studen
nedoreanul Sergiu Flo cătorul a decis să respingă între tul nu ar fi avut cum să intre în 11
P rea, acuzaţi că au ucis şi barea. cameră după comiterea crimei,
tranşat un bărbat în căminul Ţăranu a cerut ca încadrarea decât cu cheile lui Carmen, iar ul
""jcultăţii de Medicină din Ti juridică a faptei de care este a- timele mesaje trimise familiei au mai este data la care ;
mişoara, se află la un pas de fi cuzat Sergiu Florea să fie schim venit de pe telefonul băiatului. a fost fixat următorul ;
nal. bată în lovituri cauzatoare de
La ultimul termen, judecă moarte, caz în care pedeapsa "Ai mustrăti termen în cazul celor I
torul l-a audiat pe tatăl tinerei s-ar reduce drastic. Avocatul fa de conştiinţă?" doi tineri
Carmen Bejan, la următoarea şe miliei bărbatului ucis vrea însă Declaraţiile făcute de tatăl
dinţă urmând să pronunţe o de contrariul. Pentru ca pedeapsa fostei sale prietene l-au mirat şi un bărbat din Timişoara, ale că
cizie în cazul celor doi, dacă a- să fie şi mai mare, apărătorul a indignat pe Sergiu Florea. Stu rui rămăşiţe au fost găsite în di
vocaţii nu vor interveni cu alte cerut ca tinerii să fie acuzaţi de dentul nu a luat cuvântul pe pe mineaţa zilei de 2 august, as
cereri. Pentru prima dată, în sală tâlhărie urmată de moartea vic rioada desfăşurării şedinţei de cunse în portbagajul maşinii sale,
fost prezenţi şi părinţii stu- timei şi nu doar de omor. !- \ r b judecată, dar a profitat de pre parcate în faţa căminului Facul
ntei, Sergiu Florea fiind din A CLACAT. De obicei stăpână pe sine, Carmen Bejan a izbucnit în zenţa presei pentru a-i adresa tăţii de Medicină din Timişoara.
nou singur. Râuri de lacrimi plâns când şi-a privit mama în ochi şi tatăl asaltat cu întrebări de lui Carmen Bejan o întrebare, Anchetatorii au stabilit că oribila
Carmen Bejan părea extrem către avocaţi şi procuror "dacă nu are mustrări de conş crimă a avut loc într-o cameră a
Corespondenţă de sigură pe sine la intrarea în tiinţă atunci când se gândeşte la căminului, unde Trifu Schrottu,
după gratii sala de judecată, însă a izbucnit tă, care a crescut într-o familie trimitea lui Camren Bejan câte victimă?", citează agenda.ro. de 65 de ani, a fost înjunghiat de
Avocata hunedoreanului Ser în plâns când tatăl ei s-a ridicat credincioasă şi faţă de care toţi I.000 de lei în fiecare lună, tocmai La finalul termenului de jude mai multe ori. Potrivit rechizito
giu Florea, Carmen Ţăranu, a de să răspundă întrebărilor adresa - cunoscuţii şi vecinii aveau o pă pentru a avea tot ce îi trebuie. cată, judecătorul a stabilit data riului, bărbatul şi fata ar fi conve
clarat că prietena tânărului a te de avocaţi şi procuror. La fel a rere deosebit de bună. Susţine Tatăl fetei i-a spus judecăto următoarei înfăţişări, când avoca nit să întreţină o partidă de sex.
scris mai multe scrisori adresate făcut şi mama tinerei, în momen însă că fiica lui s-a îndepărtat de rului că o prietenă a fiicei sale a ţii şi procurorul îşi vor citi con O ceartă pornită de la bani ar fi
colegilor de penitenciar, inclusiv tul în care privirile celor două s- familie în al doilea semestru al văzut-o cu urme de lovituri pe cluziile, urmând ca instanţa să ia o declanşat tragicul eveniment.
studentului, deşi hârtiile nu au au intersectat. Tatăl lui Carmen primului an de facultate. Legat de gât şi faţă. Când a fost luată la în decizie în cazul celor doi studenţi. Studenţii au fost arestaţi imediat
fost semnate de Carmen Bejan. Bejan a declarat în faţa instanţei faptul că fiica sa ar fi făcut sex trebări de către familie, Carmen Carmen Bejan şi Sergiu Florea după descoperirea crimei şi a -
Apărătoarea susţine însă că prin că fiica lui a fost o elevă eminen pentru bani, bărbatul a spus că îi Bejan ar fi răspuns că nu putea sunt acuzaţi că au ucis şi tranşat cuzaţi de omor şi profanare.
ÎN G R U P U R I M ARI
Suspecţii de trafic cu fiinţe umane şi de droguri au umplut Tribunalul
Peste 100 de persoane s-au Primii care şi-au făcut prezen • EXTRA aibă loc pe 2 iunie. Inculpaţii au în care zeci de hunedoreni şi per naiului Hunedoara, lldiko Glă-
unat ieri în sala de ţa au fost cei 14 hunedoreni acu fost prinşi după ce mascaţii au soane din judeţul Alba sunt acu man.
zaţi de trafic de droguri, prinşi la descins simultan în 14 locaţii din zaţi că au pus la punct o reţea de Suspecţii în acest dosar au
idinţă a instanţei din
finalul anului trecut în urma Deva, Hunedoara, Orăştie şi Si- trafic de fiinţe umane. Inculpaţii, fost reţinuţi la începutul acestui
S eva,’care nu a putut
unor descinderi ale mascaţilor. meria, unde aveau informaţii că prezenţi ieri la primul termen, şi- an, în urma unor acţiuni de am
găzdui toţi susţinătorii Sala s-a umplut apoi cu alte zeci 25 s-ar afla cei 14 membrii ai reţelei, au susţinut nevinovăţia. Proce ploare, când au fost percheziţio
inculpaţilor. Dosarele care de inculpaţi în cel mai mare do în timpul percheziţiilor, oamenii sul a fost însă amânat în urma nate concomitent zeci de locu
au reuşit să facă atâta vâlvă sar de trafic de fiinţe umane din mai este următorul legii au găsit sume de bani prove mai multor solicitări formulate inţe. Potrivit rechizitoriului, in
sunt printre cele mai mari judeţul Hunedoara. Multe dintre termen fixat în cazul nite din traficul de droguri, mini de către apărători şi acuzaţi. "Şa culpaţii ar fi trimis peste 40 de ti
din judeţul Hunedoara persoanele venite să îi susţină pe cântare electronice de mare pre se inculpaţi au cerut accordarea nere şi minore să practice pros
acuzaţi au fost nevoite să aştepte inculpaţiilor acuzaţi de cizie, folosite la porţionarea subs unui nou termen pentru angaja - tituţia în ţări precum Italia, Ger
la uşă, sala fiind prea mică pen trafic de persoane tanţelor, dispozitive artizanale rea unui avocat. 0 cerere simila mania, Spania şi Franţa. 0 parte
George Vasiliu tru a-i găzdui pe toţi. pentru consum, dar şi resturi de ră a fost depusă şi de unul dintre dintre victime erau obligate să
• • • i plină la Tribunalul Hu Martor citat interogheze una dintre persoa ţigări confecţionate de suspecţi. apărători, angajat astăzi (ieri - producă bani pentru membrii
De asemenea, au fost descope
Z nedoara, a cărui sală de cu mandat de aducere nele citate iniţial, iar un alt mar rite diferite substanţe ce păreau tru studierea dosarului. De ase Naţional 7, în parcările dintre
n.r.) şi care a solicitat timp pen
grupării pe marginea Drumului
în primul caz, şedinţa nu a du
tor este plecat în străinătate. Cea
a fi cannabis, respectiv marijua
menea, instanţa a respins patru
şedinţe s-a dovedit ne
Deva şi Sibiu. Tinerele acţionau
încăpătoare pentru toţi
cereri de eliberare sub control
diaţi cinci martori în acest caz,
buia să fie audiată a fost citată
inculpaţii, apărătorii, forţele rat prea mult. Deşi trebuiau au de-a cincea persoană care tre na şi haşiş. judiciar, precum şi trei cereri de sub stricta supraveghere a sus
pecţilor şi stabileau tariful în
de ordine şi susţinătorii pre doar doi au răspuns la întrebările pentru termenul următor, când Dosar eliberare formulate oral de către funcţie de client. Doar 28 dintre
zenţi la două termene de jude avocaţilor şi procurorului de va fi adusă cu mandat. Instanţa a impresionant o parte dintre inculpaţi", a decla cei aproape 100 de suspecţi au
cată. semnat. Apărarea a renunţat să decis ca următoarea întâlnire să La scurt timp a urmat şedinţa rat purtătorul de cuvânt al Tribu-. ajuns în spatele gratiilor.
3UCITATE PUBLICITATE
DERMATOVENEROLOGIE PROMOŢIE
Depistarea cancerului cu Dermatoscopul Digital 10% reducere din costul tratamentului dacă te
Tratament pentru acnee şi psoriazis (PUVA-UVA) prezinţi cu talonul decupat
Tratament pentru căderea părului - Crioterapi T R A T A M E N T E F Ă R Ă O P E R A Ţ IE P E N T R U
Depistarea alergiilor prin PATCH-TESTARE
J HEMOROIZI şi FISURI ANALE
Boli Venerice - Depistare şi Tratament w
Eliminarea aluniţelor, negilor cu Radiofrecvenţă Colonoscopie şi Ecografie Abdominală
Gratuite In cadrul tratamentului!
DEVA: 0254 202 888 ZZLaurusMedical
mmmmmmmmmmmmmmmmmm, C I i ti î C S SSProctoMed 0 2 5 4 2 0 2 8 8 8
Str. UI pi a nr. 5 www.laurusmedical.ro mmmmmmmmmmmmmmmmmmmm t I I » i [ I Program : L - v 9--20 s 9 -1 4 Str. Ulpia nr. 5
w w w .p r o c t o m e d .r o