Page 6 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_224
P. 6
ZiaruIlHUNEDOREANULUI Romania Lumea
Luni, 31 mai 2010
tate, amânarea alegerilor interne TRAGEDIE
din partid pşntru primăvara
anuiui 2011. In plus, conducerea
România, locul trei interzice democrat-liberalilor ce Un copil a m urit după ce a fost
PDL a adoptat o rezoluţie care le
la Eurovision
deţin funcţii publice să facă
'afaceri cu statul, ei fiind obligaţi
* să aleagă între aceste două internat pentru o banală fractură
calităţi. Anunţul a fost făcut de -
vicepreşedintele PDL, Gheorghe
Flutur. Conducerea democrat- Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a anunţat că instituţia medicală
liberalilor a mai anuntat că susţine a început o anchetă, în urma morţii unui copil de 9 ani, care a făcut septicemie după
întru totul măsurile Cuvernului ce i-a fost amputat braţul
Germania a câştigat sâmbătă de limitare a cheltuielilor
finala Eurovision, Lena obţinând bugetare şi măsurile de relansare, Alina Neagu / HotNews.ro
246 de puncte pentru piesa economică a României. (Alina • • •
Satellite. Paula Seling şi Ovi, re Neagu/HotNews.ro) onducerea spitalului
prezentanţii României, au termi s-a autosesizat şi va în
nat concursul pe locul 3, cu 162 de OOO cerca să stabilească, în 30 A3TATIMU
puncte, egalând performanţa Criza C urma anchetei, dacă A. 3RIMiR<1
obţinută ae Luminiţa Anghel şi medicamentelor este vorba despre o ciţlpă me 510J3TH30J3U
Sistem în 2005. România a primit dicală, caz în care s-âr putea
punctaj maxim doar din partea în Grecia ajunge până la desfacerea
Moldovei. România a fost prima O nouă companie farmaceutică contractelor de muncă a me
ţară care a anunţat notele în daneză, Leo Pharma, a anuntat dicilor vinovaţi.
cadrul finalei Eurovision. Paula că va ţştrage două produse de pe Potrivit directorului Spitalu
Seling şi Ovi au intrat în concurs piaţa grecească, după decizia lui Judeţean de Urgenţă Slatina,
cu numărul 19. Cei doi s-au clasat guvernului de la Atena de a Roxana Dragomir, copilul a fost
la final pe poziţia a treia, cu 162 de reduce preţurile medicamentelor internat pe 23 mai cu fractură
puncte, deşi casele de pariuri nu cu 25%, relatează BBC News. de antebraţ stâng, aflându-se în
vedeau România mai sus de locul Anunţul vine după ce gigantul grija medicului Constantin lan-
10 (cei doi români au primit cote danez Novo Nordisk a luat recent cu. Micuţul a murit în urmă cu 3
între 34 şi 41). (Cosmin o decizie similară. Guvernul grec, zile.
Năvădaru/ HotNews.ro) care se luptă cu o criză a dato
ooo riilor fără precedent, a condam Transportat de urgenţă
la Bucureşti
nat acţiunile celor două societăţi,
PDL, între funcţia calificându-le "nedrepte". Leo' "Copilului i s-a pus atelă gip-
publică şi afacerile Pharmia anunţat retragerea de sata, l-a preluat un medic de la
pe piaţă a două produse, un Chirurgie infantilă, Constantin
cu statul anticoagulant şi un medicament Iancu. Pe data de 26 mai, dimi R EA C ŢIE. Colegiul Medicilor va deschide o anchetă în cazul morţii copilului
Colegiul Director Naţional al pentru tratarea psoriazisului. neaţa, în urmă unei radiografii
PDL a aprobat ieri, în unanimi (HotNews.ro) de antebraţ, copilul a fost exter ţea a fost chemat un elicopter şi", a adăugat directorul spitalu Pe 23 ianuarie anul acesta, un
nat. Seara, la ora 23,00, mama SMURD pentru a-1 transporta la lui. bolnav de 62 de ani care a fost
copilului a revenit cu băiatul la Bucureşti. La ora 17,50, pe 27 Colegiul Medicilor va lua în plimbat aproape patru ore între
BANI NEDECLARATI spital, acesta având o stare a- mai, copilul a plecat cu elicop discuţie cazul pe data de 1 iunie, secţiile a două spitale din Slatina
9 gravată. A fost internat din nou terul spre Bucureşti, unde a mu iar ancheta Colegiului Medicilor a murit, după ce niciun medic nu
A ascuns 26.000 şi supus imediat unei intervenţii rit", a explicat Roxana Drago Condi^phea s ui va merge chiar
îi acordase tratamentul necesar.
poate dura mai mult de un an.
mir.
chirurgicale şi joi dimineaţă, pe
27 mai, a fost supus unei a doua i'Uesfa contractului de muncă
de euro în sutien intervenţii chirurgicale şi i s-a Probleme mai vechi
"Poate că în acest caz dacă i dajpffesfta dovedf <f#faăiatul a murit
amputat mâna de către medicul
Mircea Tusciuc. A fost dus la Te s-ar fi dat antibiotice nu s-ar fi din cauza medicilor’
rapie Intensivă şi pentru că produs tragedia. Colegiul Medi
starea copilului nu seîmbunătă- cilor va stabili ce s-a întâmplat ROXANA DRAGOMIR, directorul Spitalului Judeţean Slatina
CONCURS • EXTRA
O româncă a obţinut titlul Despre Diana
Irina Boancă
de Miss Bikini International Data naşterii: 27.09.1988
Pimensiuni: 90/63/93
înălţime: 1.78 m
Cristi Roman / HotNews.ro lucru asociat în Marea Britanie Diana Irina Boancă a Greutate: 57 kg
• • • cu fenomenul infracţional. De câştigat titlul de Hiss Bikini Limbi străine cunoscute:
fiţerii vamali din Por altfel, Marea Britanie intenţio International, cu ocazia engleză - nivel avansat,
tul Holyhead (nordul nează să nu mai permită primi spaniolă - nivel mediu,
Ţării Galilor, Marea rea bancnotelor de 500 de euro finalei de sâmbătă, 29 mai, franceză - nivel mediu
O Britanie) au prins în la nici un magazin sau activitate în cadrul celei de-a 35-a Educaţie: Studentă
urma unui control de rutină o comercială da pe teritoriu, din ediţii a competiţiei mondiale (Facultatea de Ştiinţe
româncă ce avea la ea 26.000 cauza asocierii acestor banc Politice şi Administrative la
de euro nedeclaraţi, banii fi note cu fenomenul infracţional. Cosmin Năvădaru / secţia Comunicare şi Relaţii
ind ascunşi în sutienul pro HotNews.ro __________ Publice în cadrul
priu. Afacere... fără probe • • • Univ.Babeş- Bolyai)
Românca venise cu feribotul Românca a argumentat că omânca va primi 8.000
din Dublin, Irlanda, şi nu a de are banii în urma vânzării unei de dolari. Concursul s-a
clarat banii în vama galeză. Po afaceri în Dublin, însă nu a fost desfăşurat în Sanya, o Alte titluri
trivit legilor europene, sumele în stare să furnizeze nici un do R staţiune din sudul pro obţinute în finală
mai mari de IO.000 de euro, în cument care să ateste proveni vinciei Hainan din China. »
cash, pot fi transportate legal enţa legală a sumei. Banii au Diana Irina Boancă, studentă ■ Kasey-Lee Brunker
dintr-o ţară în alta a UE doar fost confiscaţi de către autori în vârstă de 22 de ani, a câştigat (Australia) - Miss Primăvară
dacă sunt declarate la vamă, lu tăţile britanice până când ro după o "luptă" la care au luat ■ Luna Ramos (Venezuela)
cru pe care românca nu l-a fă mânca va reuşi să demonstreze parte' 64 de competitoare, doar - Miss Vară
cut. în instanţă că cei 26.000 de e- 15 ajungând în finală, informea ■ Zhao Qian (China) - Miss
Şi mai suspicios li s-a părut uro sunt bani legali. Dacă nu, ză agenţia Xinhua (China Nouă). Toamnă
poliţiştilor faptul că toată sumă% banii vor rămâne în Marea Bri Concursul s-a desfSşurat pe ■ Diana Kubasova
era în bancnote de 500 de euro, tanie. parcursul a zece zile. (Letonia) - Miss Iarnă.
"Sunt atât de emoţionată în FOTO: XINHUA/GUO CHENG
PUBLICITATE
A cât nu ştiu ce să spun” Toate Miss Bikini International a de-
SPITALUL VETERINAR AN D IV ET concurentele sunt puternice şi Diana Irina Boancă la finalul ca va primi un premiu de 8.000 -butat la Hollywood, în I972. Este
trebuie să spun că sunt noro concursului. de dolari din partea organiza pentru a patra oară când China
coasă că am câştigat", a declarat Pentru locul obţinut, român- torilor (peste 25.000 de R0N). găzduieşte finala. j
• Consultaţii • Tratamente • Vaccinări • Ecografic • Analize de laborator • Radiologie
* Intervenţii chirurgicale * Staţionar câini, pisici • Ambulanţă veterinară • Cosmetică canină N o n .