Page 5 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_228
P. 5
Comunitata Social ZiaruliHLINEDOREANULUI
Vineri, 4 iunie 2010
PARADOXAL
Parlamentarii sunt de ispravă,
dar fac legi proaste
Legea ANI s-a întors în Parlament. Preşedintele Traian Băsescu
a cerut, miercuri, parlamentarilor să reexamineze legea privind
integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice
Marcel Bot infracţiunea de fals în declaraţii ia de colegii săi din Partidul
• • • pentru că declarantului i se Democrat-Liberal pentru că,
reşedinţele aduce no îngăduie să refacă declaraţia sub având majoritate în Parlament,
uă argumente pentru a nasul organelor de control. sunt responsabili pentru forma
demonstra că legea e Ca o noutate, preşedintele finală a legii. Eu aş vrea ca toţi
proastă. Parlamentarii cere parlamentarilor să intro cei care sunt plătiţi din bani
hunedoreni sunt de acord cu ducă în declaraţia de avere o publici să depună declaraţii de
amendamentele propuse de rubrică nouă în care titularul să avere la început şi la sfârşit de
preşedinte, dar spun că nu li declare dacă el, soţul, copiii an. Inclusiv băieţii deştepţi care
se poate imputa lor faptul că majori sau pfSrinţii săi ori ai fac afaceri cu statul. Dacă vrem
legea a ieşit anapoda. soţului, au derulat sau deru să avem o lege eficientă ar trebui
lează, direct sau prin Jnter- să fie verificate şi firmele. Există
Argumentele preşedintelui mediul vreunei societăţi comer funcţionari care nu au nimic în
Băsescu arată că nu e bine să ciale la care sunt asociaţi ori declaraţia de avere, în schimb
'ie exceptaţi de la obligaţia de a- acţionari, contracte finanţate toate bunurile pe care şi le-au
şi declara averile candidaţii din bani publici. însuşit într-un fel sau altul sunt
pentru alegerile generale şi trecute pe firmă. Preşedintele ar
locale. De asemenea, ANI ar Băsescu "să le mai tragă" trebui să le mai tragă... sau să le
trebui să aibă la dispoziţie o pedieliştilor atragă atenţia colegilor de partid
perioadă de minimum trei ani Demnitarii hunedoreni rrtt îşi să voteze o chfestie de genul ăsta,
până să intervină termenul de asumă "meritul" de a fi votat o că au majoritate în Parlament",
prescripţie. în legea votată de lege proastă. a declarat pentru ZHD senatorul
parlamentari, practic, dispare "Preşedintele ar trebui să se PSD Cosmin Nicula.
le derulează cu statul este o Legea trebuia "cârpită" perioada anchetei bunurile celui
• EX T R A Să se schimbe câte ceva, măsură bună, însă trebuie limi ulterior care este anchetat. Dar scoaterea
dar nu prin părţile tată până la un anumit grad. Nu Bogdan Ţîmpău, deputat PNL, acestui articol a venit din partea
Vechile declaraţii să rămână la vedere ' esenţiale o să mă apuc acum să declar spune că returnarea legii spre unui deputat PD-L. Preşedintele
Potrivit comunicatului transmis de Preşedinţie, „înscrierea în Dorin Păran, deputat PD-L, afacerile surorii mele sau ale Parlament e o prostie şi un exer trebuia să promulge legea pentru
formularul declaraţiei de avere destinat publicităţii a unor este de acord cu amendamen cumnatului meu, nu merge... ciţiu de imagine al preşedintelui. ca să poată funcţiona Agenţia şi
elemente precum modul de dobândire, suprafaţa bunurilor tele preşedintelui, mai puţin cu Colegii noştri din UDMR au Potrivit demnitarului liberal, să amendeze ulterior articolele
imobile şi valoarea de impozitare a lor, ori modul de dobândire cel privindu-i pe candidaţi. "Eu cerut să fie omise din decla legea trebuia adoptată, iar discutabile", a declarat Bogdan
şl valoarea de impozitare a bunurilor mobile, precum şi rămân adept al vechiului text al raţiile de avere adresele pro eventualele imperfecţiuni să fie Ţîmpău. Averea demnitarilor
societatea la care o persoană deţine titluri sau cote de Legii ANI, nu am avut niciodată prietăţilor, ca o măsură de "cârpite" pe parcurs. "Tot grupul este greu de controlat chiar şi cu
participare lîu reprezintă o încălcare a vieţii private sau a unor reţineri în a-mi declara pro protecţie. Eu completez decla pai^amentar liberal a votat o lege foarte'bună. Polemicile
date ce au caracter personal”. Cât priveşte declaraţiile de avere prietăţile. Totuşi, în faza de raţii de mult şi nu am nici o "pentru”. Ce s-a scos din prelungite pe seama acestei legi
şi de interese depuse anterior intrării în vigoare a prezentei candidat, nu ar trebui să se intre reţinere să o fac şi de acum", propunerile care au venit din lasă să se întrezărească interesul
legi, şeful statului ar vrea ca ele să rămână publice. în prea multe detalii. Decla declară deputatul democrat- partea ANI este un articol legat demnitarilor de a-şi ţine averile
rarea afacerilor pe care rudele liberal. de posibilitatea de a bloca pe departe de ochii celor curioşi.
În c e p e s e z o n u l est iv a l • EXTRA
NOI TRENURI PENTRU HUNEDORENII CARE VOR LA MARE |
George Vasifiu_____________ fie din nou scoase din funcţiune ajunge şi în judeţul Hunedoara. numărul trenurilor cu aproape 50 puţin vinerea şi duminica. Oferta este numărul de trenuri j.
• • • abia la finalul sezonului estival, Călătorii au de ales între un rapid, de unităţi, care vor pleca din cele va aduce grupului o reducere
entru a putea ajunge în luna septembrie. Pe lângă ce va pleca din Deva la ora 19.30, mai importante oraşe. cuprinsă între 10 şi 25 la sută din suplimentate de CFR f
pe litoral, hunedorenii suplimentare, ruta trenurilor urmând să ajungă la Constanţa la valoarea biletului de călătorie. De pentru perioada estivală f
vor putea alege unul care în mod normal circulau 8.15 şi respectiv Mangalia la 9.57, Reduceri pentru grupuri reduceri între 25 şi 60 la sută vor _ I
P dintre cele două tre până, sau de la Constanţa, va fi şi un accelerat, care vine de la Compania feroviară oferă şi • beneficia cei care aleg "Cartea on-line, accesând site-ul
nuri cu care CFR va suplimenta prelungită până în Mangalia. Arad şi ajunge în Deva la 21.09. reduceri pentru cei care aleg să VSD", valabilă de vineri până www.cfrcalatori.ro. înainte de
oferta deja existentă. Acesta din urmă va ajunge la meargă la mare în grup. Pachetul duminică. Şi cei care vor efectuarea călătoriei, pasagerii
Noile garnituri vor începe să Rapid sau accelerat Constanţa la ora 9.52, la "Minigrup 2-5" se adresează celor achiziţiona bilete dus-întors vor pot solicita informaţii despre
circule de la mijlocul acestei Dintre cele aproape 50 de destinaţia finală la 11.21 şi va trece care călătoresc în grupuri de pâ plăti cu 10 la sută mai puţin. circulaţia trenurilor în staţiile şi
.uni, potrivit unui comunicat al trenuri noi care se vor îndrepta prin Petroşani, la 23.10. La nivelul nă la cinci persoane şi este valabil Biletele pot fi cumpărate de la agenţiile CFR sau la numărul de
companiei feroviare, urmând să anul acesta spre Litoral, două vor întregii ţări, CFR a suplimentat în toate zilele săptămânii, mai agenţiile de voiaj, din gară sau telefon 021.9521.
PUBLICITATE
D P R M A T O wr Ba* |î| Cai f î I F
y F N
F R f l L A
I w I I
wJf Ban
I Ea
Depistarea cancerului cu Dermatoscopul Digital
Tratament pentru acnee şi psoriazis (PUVA-UVA)
Tratament pentru căderea părului - Crioterapi
Depistarea alergiilor prin PATCH-TESTARE
Boli Venerice - Depistare şi Tratament
Eliminarea aluniţelor, negilor cu Radiofrecvenţă
D EV A : 0254 202 888 LaurusMedical
......................... I i n i c s
Str. U lpia nr. 5 www.laurusmedical.ro