Page 5 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_232
P. 5
i Social Ziarul flUNEDOREANULUI
Joi, 10 iunie 2010
BÂLCI ÎN CO N SILIUL LO CA L HUNEDOARA A U TO
HADAVS. LEU Programul “Rabla", suplimentat
Aleşii locali din municipiul Hunedoara s-au certat, cu 30.000 de tiehete
ca la uşa primăriei, penţru şefia unei comisii care are rostul încă 30.000 de tiehete
de a atribui terenuri prin concesiune
George Vasiliu
• • •
ste a treia suplimentare
a programului Rabla în
acest an, numărul total
E de vouchere urmând să
ajungă la 190.000, iar bugetul
să treacă de 700 de milioane
ele lei. Potrivit HotNews.ro,
prima de casare este de 3.800
de lei, iar prin program peste
60.000 de persoane îşi vor lua
maşini noi.
Ministerul Mediului anunţa
săptămâna trecută că -pro
gramul ar putea fi suplimentat
şi că au fost casate peste 110.000
maşini vechi, mai mult decât s-a
reuşit în toţi anii anteriori la un
loc prin program. Circa 22.000
de persoane îşi luaseră maşini
noi prin programul Rabla, dar
până la finalul anului numărul câte 50.000, iar acum e oficială
a treia suplimentare, cu 30.000.
va ajunge la 60.000. de ediţiile din anii anteriori ţin 18
Trei cupoane Principalele modificări faţă
pentru o maşină de faptul că în schimbul maşinii
Ediţia 2010 a programului casate, proprietarul primeşte februarie este data la
Rabla a început în februarie, un voucher care poate fi valori care a fost lansat
când au fost distribuite 60.000 ficat fa liber, dar şi posibilitatea Programul
de vouchere. Ulterior, numărul de a folosi maximum trei astfel
de vouchere a fost suplimentat de cupoane pentru cumpărarea „Rabla 2010”
de două ori, de fiecare dată cu unei maşini noi.
CONCURSURILE Ziarul HUNEDOREANULUI
Ziarul î HUNEDOREANULUI
in colaborare cu
O P O Z IŢ IE . Consilierul Mihai Leu (dreapta) consideră că primarul Hunedoarei nu este omul potrivit să
se ocupe de licitaţiile administraţiei locale noul magazin
Marcel Bot ezitat să pună în discuţie micile spiritele, însă, fără mari sorţi de VAILLANT - UNISTAL
• • • rdinea de zi'pentru aranjamente care de obicei nu izbândă. "Nu îmi cereţi să te provoacă la concurs]
O şedinţa extraordina nule consilier, când aţi venit să Hada - pentru că m-a acuzat şi
termin - spune primarul Ovidiu
răzbat în spaţiul public. "Dom
r ă ^ ieri a Consiliu
discutaţi problema colegei
trebuie să-i răspund! Această
lui Local Hunedoara
dumneavoastră de partid, cu
nu anunţa nimic spectaculos. autorizaţiile de funcţio primărie a dat bani echipei de l RĂ SPU N D E C O R E C T LA
toate
fotbal. Am suplimentat bugetul
La al cincilea proiect supus nare, cu toate clădirile, atunci pentru acea echipă de fotbal, ÎN T R EB A R E Şl PO ŢI C Â ŞT IG A :
dezbaterii, ritmul lent şi mo domnul primar a fost bun? Poa dar ea nu şi-a rezolvat pro
noton al şedinţei s-a spart în te aţi uitat treaba asta. E bine să blema financiară. Noi am dat • PREM IUL I
replici tăioase, reproşuri şi vă reamintiţi! Faptul că dum bani în limita posibilităţilor", s-
vacarm general. neavoastră aveţi ceva împotri a apărat primarul. "Atunci să fi «rO centrală termică VAILLANT în valoare de 2775 lei
va mea nu trebuie să se răs avut posibilităţi mai mari!", i-a
Ceartă pe şefia comisiei frângă asupra celor care vor să întors-o Leu.
Proiectul viza concesionarea, facă treabă în Hunedoara", a •PREM IU L II
prin licitaţie publică a unor spus primarul, iar replica a ve Primarul va conduce Un termostat în valoare de 150 lei
parcele de terenuri situate în nit prompt din partea cealaltă: licitaţia
Parcul Industrial. Discuţiile au "Atâta timp cât nu sunteţi'în Dezbaterile au revenit la
pornit de la faptul că Mihai Leu, stare să faceţi ceva pentru oraş, temă odată cu intervenţia con Unde s-a deschis noul magazin V A IL L A N T - U N IST A L?
.consilier PC, a propus un amen eu nu sunt de acord să faceţi silierului Gheorghe Munteanu.
dament prin care cerea să fie parte din comisia de licitaţie", a "Mergem pe prezumţia că s- * Răspuns............................................................................................
înlocuit primarul Ovidiu Hada declarat Mihai Leu. ar putea, ca şi data trecută, ca
din comisia de licitaţie, pe mo dumneavoastră să nu fiţi a- i
tiv că acesta a vândut prea Proiectul cu licitaţia great, domnule primar. Să mai 3 * Decupaţi cinci cupoane diferite numerotate de la 1 la 5, completaţi-le integral cu V ti |
multe terenuri din domeniul a intrat în ofsaid trecem un nume pe lista de vot | datele personale şi le depuneţi într-un plic, în urna special pregătită la noul magazin g£
public la preţuri foarte mici. După câteva momente în ca rezervă. în felul acesta co
"Mai lăsaţi şi pe alţii să se ocupe care fiecare vorbea cu toată Iu - misia va putea funcţiona şi VAILLANT- UNISTAL din Galeria Real Deva.
de licitaţii. Nu treceţi totul pe la mea, fără să înţeleagă nimeni acele parcele vor putea fi atri * Mai multe taloane, mai multe şanse de câştig! > fff
dumneavoastră. Mai lăsaţi-l şi nimic, pe când Flada se declara buite celor care le doresc. E o * Câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi în data de 19 iunie 2010 şi vor fi iSl:|y
pe domnul viceprimar. Prin lege hăituit de consilierii conser situaţie dificilă pentru dumnea anunţaţi în ziar, în data de 21 iunie 2010. v
ştiu că are voie. Până acum, vatori, Mihai Leu a vrut să mai voastră ca persoană, dar cu * Regulamentul concursului este disponibil pe www.zhd.ro. ■r. $$
domnul primar nu ne-a convins "puncteze" o dată şi a trimis dis - diplomaţie putem trece peste
pe mulţi dintre noi că poate cuţia spre echipa de fotbal acest moment", a declarat Mun
conduce o comisie de licitaţie. aflată în grija municipalităţii. teanu. Nume.
Acesta este motivul pentru care "Am ceva cu dumneavoastră, în final, Mihai Leu şi-a retras Prenume..
îl propun pe Dan Robert ca pre - domnule primar, fiindcă vreţi să amendamentul şi lista cu mem
şedinţe al comisiei de licitaţie', distrugeţi o echipă de fotbal brii comisiei de licitaţie a fost Localitate.
a declarat Mihai Leu. care s-a făcut cu mari sacrificii", supusă la vot secret. Primarul
a declarat Mihai Leu, acoperind Ovidiu Hada va conduce lici Adresa......
Hada bate obrazul ca volum murmurul din sala de taţia de atribuire prin conce CI seria, , n r. Tel
consilierului Leu şedinţe. O parte dintre aleşii lo siune a parcelelor de teren din mm
Ofensat, primarul Hada nu a cali au încercat să calmeze Parcul Industrial. L . • i i . ®!?s b s