Page 7 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_251
P. 7

Rep                         ioo%                                                                                Ziarul 1.HUNED0REANULUI

                                                                                                                                   M iercu ri, 7 iulie 2010









 j este al doilea copil






  rful Mont Blanc





  î "Doamna Albă", care a durat 14 zile şi s-a derulat în colaborare cu Clubul Alpin Francez

                                                                                                                                                        doilea  copil


















                             PALMARES. Alexandra Marcu a prins gustul muntelui la cinci ani, când a urcat Retezatul.
                             La 10 ani, cucerea cel mai înalt vârf din România, Moldoveanu (2.544 de metri). După un an, deveanca străbatea un traseu dificil din Alpi, „La Berarde”.
                             La 13 ani, s-a încumetat să atace cel mai înalt vârf din Europa de Vest                          FOTO: ARFIIVA PERSONALĂ ALEXANDRA Şl DAN MARCU
                             seşti un loc aici, trebuie să ţi-l re­  t   k  i   u    u    i   u    k  t   u    u    t   k  i  >  i  B    r k   k  k  k  k  k  k  k  k  k  k  k  k  k  k  k  k  k  k  k  k  k
                             zervi din timp. Alexandra era sin­
                             gurul copil de acolo. Un ghid ita -
                             lian a rămas impresionat de cu­  A T T  E  S T A  T I  O M                           A T T E S T A T i O N  O E  R E C O N N A i l I A N C I
                             rajul ei. I-a felicitat tatăl pentru
                             că o îmboldeşte să urce pe mun­           C«îT'*,« «*?««• «-***•* maur                          Cetite «tieetatmem *»»   *
                             te.
                                                        M     M k O C M O l t C L L C                                       H . M A R C U   O l O N I t I C   D A N
                               La ora 20, hunedorenii au dat   ! ■*
                             stingerea.  Puţin  după  miezul                                                                  OiVA mmm cmmm  ««•* »4/<
   n-.                                                                                                                           *«** ••• AECCWEtto» ••
                             nopţii plecau spre vârf. îi aştepta
                             un traseu periculos şi erau mai                                                                   •«OCT ELANC 4110.45 M ALt
                             hotărâţi  ca niciodată să-l  stră­
                             bată până la capăt.
                               I iulie 2010, ora 3. Ger. Minus
                             IO grade Celsius. Vântul începuse
                             şi el să-şi facă de cap. Hunedo­
                             renii au plecat la drum la una cu                                                       r^r^.rLr  t  r r r r r r r r r r   r  r  r r r r
                             Eric,  francezul.  înainte  de  a-şi   gheaţă cât vedeai cu ochii. Toţi   ora  10,  n-o să mai ajungă.  Dan  ore. Ei au coborât în două ore şi   român  care  a  escaladat  Mont
                             pune  rucsacul  în  spinare,  Dan   trei urcau legaţi de aceeaşi coar­  Marcu abia s-a dezmeticit că a  jumătate şi au prins tramvaiul de   Blanc-ul. Acum vrea să atace un
                             Marcu şi-a sfătuit copila să vor   dă. Aici nu te descurci dacă n-ai   escaladat cel mai faimos vârf din   ora 12. M-am liniştit doar când i-   alt masiv, cu 1.000 de metri mai
                             bească în româneşte dacă simte   colţari.  Dar dacă nu eşti  atent,   Europa chiar de ziua lui, pe 1 iulie.  am văzut iar lângă mine", poves­  înalt -  Kilimanjaro. Dacă reuşeş­
                             că o lasă puterile. N-ar fi vrut să   prăpădeşti  tot  grupul.  Un  pas   10 minute nu s-au mişcat de   teşte Dana Marcu.  te să strângă banii necesari ex­
                             audă francezul că se plânge de   greşit îţi poate înfige colţarul în   pe Mont Blanc. S-au fotografiat   Reuşita a ambiţionat-o pe A-   pediţiei, o va face până la finele
                             greutatea  traseului.  Aşa,  din   pantaloni,  de  pildă,  şi  aluneci   cu steagul României şi cu drape­  lexandra. Hunedoreanca este al  anului.
                             mândrie. Şi tot din mândrie a în­  trăgându-i pe toţi după tine.  lul Franţei. Alexandra a scos la
                             curajat-o: "Avem o singură încer­                     vedere o bucată de pânză pe care
                             care.  Poate  nu  mai  avem  altă  Şi-a împlinit visul   scria  numele colegiului  la care
                             şansă să ajungem aici. Trebuie să  chiar de ziua lui  învaţă - "Decebal" Deva. Cu pi­
                             reuşim acum”. Alexandra a fost   "Pe măsură ce ne apropiam de   cioarele îngheţate şi vânătă de
                             de acord.                  vârf, emoţiile erau tot mai mari.   frig, n-a prea putut să zâmbească
                               în drum, au trecut pe la Vallot.   De altfel, atunci te năpădesc şi   în poze.
                             Un refugiu  liber şi  fără ghizi.  E   tot felul de sentimente. Simţeam
                             construit doar ca să te adăpos­  valuri de căldură în tot corpul. E  "Mişcă-ţi picioarele,
                             teşti din calea eventualelor fur­  greu să explic toate astea în cu­  fumicuţo!"
                             tuni. La un moment dat, Alexan­  vinte. Sunt lucruri pe care le simt   Dana Marcu şi-a aşteptat fa­
    ni care au reuşit să     dra a părut că se dă bătută. "Tată,   toţi cei care ajung acolo. Şi sunt   milia la poalele muntelui. Femeia
    ' ^august. In aceeaşi zi, un   mi-au îngheţat picioarele!",  i-a   convins că tuturor le este la fel   a aflat despre reuşită printr-un
    coleg de drumeţie        spus părintelui. Oboseala şi tea -  de greu să le povestească", ex­  mesaj:  "Am  ajuns.  Suntem  în
                             ma îşi spuneau şi ele cuvântul.   plică Dan Marcu.    vârf!”.  S-a  mai  liniştit.  Până a-
    ia cea mai păcătoasă din Alpi.   Dar n-a fost chip să se oprească.   După aproape patru ceasuri   tunci, încerca zilnic să-şi imagi­
    iecare an face zeci devictime.   Erau deja la jumătatea drumului.   de la plecarea din Gouter, cei doi   neze la ce altitudini e Alexandra.   OAM ENII  DIN
    im doi ani, de pildă, mai mulţi   Cum să se întoarcă?  hunedoreni şi francezul Eric pu­  Se trezea noaptea şi şi-o închipu­
    ladieni  şi-au  găsit  sfârşitul   încet, încet, au ajuns pe creas­  neau  piciorul  pe  vârful  Mont   ia cocoţată pe stânci. 0 încuraja  O R A Ş U L   tA U   jk
    . Dar, în ciuda pericolului, nu   ta Arrete de Bosses.  Eric,  fran­  Blanc-ului.  Ceasul  arăta  8.30.   în gând: "Mişcă-ţi picioarele, fur-   v o r b e s c \y  J
    i ajunge altfel la Gouter.  cezul, a avertizat: "Pe aici nimeni   Francezul îi avertizase din capul   nicuţo!".  Până  la  întoarcere,  a
    ’E foarte periculos pentru tot  nu are voie să se împiedice! ”. Era  locului că, dacă nu ajung până la  împărţit emoţiile cu alpiniştii. Ca
    pul. Dacă te loveşte o bucată   'INEDIT                                        să mai uite de teamă, francezii la
    ;tâncă şi cazi, îi tragi şi pe cei -                                           care a stat au dus-o în croazieră                            ^  li  uitat
    i după tine, pentru că sunt toţi   Alexandra poartă de 8 ani                   pe lacul care l-a inspirat pe Al-
    îţi  în  coardă”,  explică  Dan   la gât harta României                        phonse de Lamartine să scrie po -
    •cu.                                                                           ezia "Le lac". N-a văzut mai nimic
                             Este un medalion, fireşte. Nu-i un sul de hârtie şi nici vreo pagină   din frumuseţea locului. Era inte­
    :ensiune la minus        din atlasul geografic Alexandra Marcu a primit ineditul   resată doar de veştile unuî bă­
    grade Celsius            medalion, care reprezintă harta României, când avea dnd ani. 11-   trân care asculta continuu radi­
    >e traseu, au întâlnit o sume-   a dăruit tatăl său. „M-am gândit că o va ajuta să nu se piardă prin   oul. Ştirile n-au amintit despre
    ie de străini dornici să-şi în-   lumea largă”, spune bărbatul, explicând că familia lui a petrecut   vreun accident pe munte, iar asta
    :e norocul într-ale alpinismu-   ani buni prin străinătăţuri. „Dacă s-ar fi întâmplat ceva cu noi,   însemna  că  lucrurile  mergeau
    Din Est erau doar nişte polo -   părinţii ei, i-am spus că-i va fi uşor să se întoarcă acasă. Forma   conform planului.
    . Au ajuns la primul refugiu în   medalionului ar fi ajutat-o să găsească mai uşor ţara în care s-a   "Am avut emoţii şi la întoar­  ce:
    oul stabilit. Gouter era arhi -   născut şi în care se vorbeşte limba ei”, mai spune Dan Marcu.  cerea lor. De obicei, traseul până
    . De altfel, ca să fii sigur că gă­                                            la Gouter se parcurge în patru
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12