Page 6 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_253
P. 6
L
U
N
U
iaH
Z
I R Liber
A
N
l' U
r u
E
E
O
D
V in eri, 9 iulie 2010
U N M IC C O LT DE RAI UNDE NE RĂCORIM
9
IN ACEASTĂ VARĂ
Ştrand Deva
Rezervaţia europeană ORAR ŞTRAND - zilnic între orele 8 şi 20
■ tarif adulţi -10 lei
■ tarif copii - 5 lei
B gratuit - copiii instituţionalizaţi,
“Măgurile Băiţei” ■ abonament 10 intrări, pentru persoanele adulte - 75 lei
persoanele cu handicap şi veteranii de război
■ abonament 10 intrări pentru copii, elevi, studenţi şi
pensionari - 37,5 lei
Pasionaţii de natură şi drumeţii, alpiniştii sau speologii vor găsi aici decorul perfect Steaua Mureşului
pentru practicarea acestor activităţi sportive, la sfârşit de săptămână sau în concediu
ORAR ŞTRAND - zilnic între orele 9 şi 22
Luana Giuhat De prima ■ tarif adulţi - luni - vineri -10 lei; sâmbătă, duminică -15 lei
••• ■ tarif copii - luni - vineri - 5 lei; sâmbătă, duminică -10 lei
ezervaţia naturală "Cal K | M fedată când ■ tarif închiriere cabina vestiar -10 lei
carele din Dealul Mă vizitat B taxă salubrizare -15 lei
gura" se găseşte la mai acea zonă m-am
R puţin de 30 de km de Motel Cinciş
Deva în sudul Munţilor Metali simţit copleşit. Mi-a
feri. plăcut atât de mult, ORAR PISCINĂ - zilnic între orele 9 şi 19
Aria protejată se întinde pe o ■ tarif adulţi -13 lei
suprafaţă de peste 120 de hec încât am vândut tot ■ tarif copii - 8 lei
tare, fiind declarată rezervaţie ce avem şi ne-am ■ tarif închiriere şezlong - 5 lei
naturală în anul 1987, iar în anul • umbrelele sunt gratuite
2005 devine de interes naţional. mutat acolo“
Potrivit clasificării 1UCN (The C O R N E L ALEXAN D R U , Băile
W orld Conservation Union - custodele rezervaţiei
Uniunea Internaţională pentru europene “Măgurile Băiţei” Daco
Conservarea Naturii), îi core Romane
spunde categoria a - IV - a de Pintenul Vânătariei, Vânătaria,
rezervaţie de tip mixt ( botanic, Peretele Perlă sau La Peşteri, Geoagiu
zoologic, speologic). Validată în Peretele Peşterii şi Şturu, bine
2006, rezervaţia europeană Si- cunoscute celor care practică ORAR ŞTR A N D -
tul natura 2000 “Măgurile Bă acest sport. zilnic între 8 şi 20
iţei”, se suprapune şi include în ■ tarif adulţi -
totalitate rezervaţia naturală Cel mai vechi ceas 15 lei
"Calcarele din Dealul Măgura". din judeţ ■ tarif copii,
fie precauţi pe grohotişuri, de peşterile Groapa Lupului, Bolo - Cine ajunge în această zonă pensionari -
Drumeţii prin oarece aici poate fi întâlnită vi gului, Zidul de Sus, Zidul de Jos, trebuie să viziteze bisericile or 10 lei
peisaj de basm pera ammodytes (cu corn), care Şura Mare, Şură Mică, Şura de todoxe din Băiţa, Hărţăgani şi
Situl “Măgurile Băiţei", se află este veninoasă. Trebuie men Mijloc şi Peştera Lotrului. în Trestia, care datează din secolul Baza de agrement TC Ind. Orăştie SA
pe teritoriul comunei Băiţa şi se ţionat că aceasta nu atacă decât majoritatea peşterilor au fost XVII. Tot în Băiţa se găseşte cel
întinde pe suprafaţa a patru sate, când se simte în pericol. descoperite artefacte din peri mai vechi ceas din judeţ, adus ORAR ŞTRAND - zilnic între orele 9 şi 21
Crăciuneşti, Peştera, Barbura şi Pentru cei care practică ci oadele istorice paleolitic, neoli de la Viena în jurul anului 1800 ■ tarif adulţi - 8 lei
Băiţa. “Zona este superbă din cloturismul au fost amenajate şi tic, eneolitic, epoca bronzului, şi care este încă în stare de ■ tarif elevi, studenţi - 5 lei
toate punctele de vedere", este marcate trasee pe drumurile şi epoca fierului, epoca romană şi funcţionare. Ceasul se află în ■ tarif copii până la 14 ani - 3 lei
de părere Cornel Alexandru, cus potecile din zonă, cu diverse Evul Mediu. Numeroasele peş turnul Bisericii Catolice, cons ■ tarif închiriere şezlong -10 lei
todele rezervaţiei europene "Mă grade de dificultate. teri precum şi grotele mai puţin truită în vârful unei coline de
gurile Băiţei". Turiştii pot admira exploatate, pot fi explorate în unde se pot admira împrejuri Ştrand Cetina Brad
păduri de stejar şi carpen care Peşteri locuite voie de către speologi. mile până departe. La intrarea
datează din vremea dacilor, pre din paleolitic La Măgura Băiţei - Crăciu-- în sat, Cornel Alexandru a ame (m cadrul Pensiunii Cetina)
cum şi flori foarte rare care inun - De o parte şi alta a Văii Căia- neşti au fost stabilite 16 trasee najat un mic muzeu etno, cu di ORAR ŞTRAND - zilnic între orele 10 şi 20
dă poienile în lunile de primăva nului, structura geomorfologică pentru alpinism, cu diferite gra verse ustensile tradiţionale, ca ■ tarif adulţi - luni - vineri -10 lei; sâmbătă, duminică -13 lei
ră şi vară. Custodele rezervaţiei a creat abrupturi spectaculoase de de dificultate, majoritatea fi re este deschis oricărui vizita ■ tarif copii - luni - vineri - 5 lei; sâmbătă, duminică - 7 lei
aminteşte că în aria protejată şi o serie de peşteri, înconju ind pitonate de fostul alpinist tor. De asemenea custodele re ■ umbrelele şi şezlongurile sunt incluse în preţ
cresc peste 26 de specii de or rate de dealuri denumite şi “mă Cornel Alexandru, actualul cus zervaţiei vă va îndruma dacă
hidee, din cele 102 specii de guri" cu aspect de conuri vulca tode al rezervaţei europene. sunteţi nelămuriţi în privinţa Bazin înot Hunedoara
plante care au fost identificate nice. De o frumuseţe rară sunt Dintre traseele pentru alpinism traseelor din interiorul ariei
până acum. Drumeţii trebuie să Cheile Crăciuneştilor, precum şi şi escaladă sportivă amintim protejate. ORAR BAZIN - zilnic între IO şi 22
■ orar sâmbătă -10 şi 22 (închisîntre orele 13 şi 14)
■ orar duminică - 9 şi 15
C A R T E t ■ tarif adulţi -16 lei; cu saună 19 lei
■ tarif elevi, studenţi - IO lei; cu saună 13 lei
■ abonament pentru o lună - adulţi -160 lei; cu saună, 190 lei
Joseph Delaney, Alice in Wonderland / ■ abonament pentru o lună elevi, studenţi - 80 lei;
cu saună, 120 lei
Coşmarul Vraciului Alice în Ţara Minunilor
PARTY-URI
Vraciul a fost mereu neclin ■ GEN FILM: Aventură,
tit ca un turn, luptând îm po Fantastic
triva întunericului ca să pro ■ CU: Mia Wasikowska, Vineri, 9 iulie serii Alexandru Eftimie S
tejeze Comitatul şi ţinuturile Johnny Depp * Deva XZone (White Nights)
de dincolo de el. Dar totul e ■ Regizor: Tim Burton ■ Preţ bilet - 15 lei
pe cale să se schimbe. Din Durata: 104 minute RENO CLUB, ORA 22
preţioasa lui bibliotecă n-a ră - Retro Glamour Night Joi, 15 iulie
mas decât un morman de ce - Prăvăliţi-vă în vizuina iepu Mimează DJ Colin
nuşă, Osoasa Lizzie a scăpat relui împreună cu Alice, pen ■ Intîarea liberă
din puţul în care fusese în tru o aventură fantastică, pre
chisă şi, pentru prima dată, zentată de Walt Disney Pic- Sâmbătă, IO iulie
Tom e martor la eşecul magis - tures şi Tim Burton. Tentantă, H iBBSI
trului său - nu o dată, ci de plină de vrajă, Alice în ţara
două ori. Sunt zile întunecate, Minunilor aduce acum o nouă RENO CLUB, ORA 22
dar nopţile sunt şi mai şi. Bân prezentare a uneia dintre cele Ladies Night
tuit de vise, Vraciul are o pre - mai îndrăgite poveşti ale tu Mixează DJ Colin
moniţie: Lizzie va deveni atot turor timpurilor. peri adevăratul destin: ■ Intrarea liberă
JOHN’S CAFE, ORA 21
puternică, iar acum tem erile Alice (Mia Wasikowska), a- Această Ţară a Minunilor Karaoke reloaded feat. Lippy
sale par a se adeveri. între rurile prind viaţă. Va apuca cum în vârstă de 19 ani, se în este o lume mai presus de i- ■ Intrarea liberă
timp, Tom şi Alice sunt legaţi Vraciul o nouă zi? E ucenicul toarce pe tărâmul capricios maginaţia oricui, care nu sea CLUB TARBOSTES, ORA 22
de un urcior cu sânge - rezul - său pregătit să înfrunte întu - unde a ajuns prima dată când mănă cu nimic din tot ce aţi Petrecerea brăţărilor BOBO CLUB, ORA 22
tatul unui pact de magie nea - nericul de unul singur? era copil, pornind într-o nouă mai văzut până acum. Mixează Mike Iova, K-Bral, Karaoke feat. DJ Klaus
gră făcut cu Diavolul. Coşma - Sursa:www.dol.ro călătorie, pentru a-şi d esco Sursa: www.doI.ro Phill (NRG DJ' s); invitaţii ■ Intrarea liberă