Page 3 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_266
P. 3
Actualitate : ZiaruRHUNEDOREANULUI
Miercuri, 28 iulie 2010
V IT E Z A N U IA RTA L-ATI V Ă Z U T ?
y
A dispărut dintr-o
TREI RĂNIŢI P ED N 6 6 benzinărie zicând că
merge să se plimbe
ÎN CÂTEVA ORE
Paramedicii au fost solicitaţi de mai multe ori să le acorde
George Vasiliu______________
• • • ajutor persoanelor implicate în două accidente rutiere
rei femei au ajuns la
spital după ce au fost
implicate în două acci
T dente petrecute la
câteva ore distanţă.
Una dintre ele este în stare
gravă la spital, în timp ce
celelalte două au scăpat doar cu
câteva leziuni uşoare. Asta însă
nu i-a înduplecat pe poliţişti. C Ă U TĂ R I. Oamenii legii au căutat în toate locurile unde au crezut că
Oamenii legii au deschis dosare bărbatul ar fi putut merge. Poliţiştii cer acum ajutorul hunedorenilor
penale pentru vătămare corpo
rală din culpă, vinovaţii riscând Bărbatul era însoţit de fiul să plătească şi-a lăsat tatăl în
chiar să ajungă la închisoare. său care intrase în unitate maşină. Gabriel Kutelicos (foto),
pentru a plăti plinul de 61 de ani, din localitate, a
S-a oprit într-o dubă coborât şi i-a spus unuia dintre
Primul accident a avut loc pe maşinii. Omul suferă de angajaţii staţiei că merge să se
imul Naţional 66.0 tânără, de tulburări de personalitate plimbe până când fiul lui achită
jj de ani, din Braşov, nu a adaptat nota. Când tânărul s-a întors a
viteza la şoseaua umedă şi a George Vasiliu constatat cu stupoare că. tatăl
pierdut controlul volanului într- • • • său nu este de găsit. L-a căutat
o curbă deosebit de periculoasă n hunedorean parcă a neîncetat timp de trei zile, după
la dreapta. Maşina pe care o intrat în pământ de care a mers glonţ la poliţie,
conducea a ajuns pe contrasens, R A N IŢ A GRAV. Braşoveanca a ajuns pe patul de spital cu mai m ulte traumatisme severe mai bine de o săptă temându-se de ce e mai rău.
unde a izbit în plin o dubă U mână, când a mers cu "întrucât nu a reuşit să-şi
condusă regulamentar din sens A derapat nului. "Şoferul a pătruns pe torilor, a provocat accidentul a fiul său să alimenteze la o găsească tatăl, care suferă de o
□pus de un devean, în vârstă de Câteva ore mai târziu, pe sensul opus de mers şi a lovit scăpat nevătămat. Nu la fel s-a benzinărie. tulbulare de personalitate, tână
32 de ani. Şoferul a scăpat fără acelaşi drum, un alt accident a frontal autoturismul condus întâmplat şi cu două pasagere, Bărbatul şi-a căutat tatăl cu rul a cerut sprijinul poliţiştilor
nicio rană, dar autoturismul său adunat la un loc poliţişti şi cadre regulamentar de un bărbat, în de 14 şi respectiv 44 de ani, din disperare, dar nu l-a găsit nică hunedoreni, care au început
a fost serios avariat. Tânăra din medicale. Un tânăr, de 26 de ani, vârstă de 46 de ani, din maşina condusă regulamentar. ieri. A decis să ceară ajutorul cercetările în vederea depistării
Braşov a fost însă rănită grav. A din Lupeni, a gonit nebuneşte pe Petroşani", a declarat purtătorul Cele două au fost rănite uşor şi poliţiştilor, care până acum nu persoanei în cauză. Până în
;vut nevoie de îngrijirile para- şosea, spun poliţiştii. Nu a ţinut de cuvânt al Inspectoratului de au avut nevoie de îngrijiri au avut mai mult noroc. Rămâne momentul de faţă, în ciuda efor
nedicilor, care au transportat-o cont nici măcar de faptul că Poliţie al Judeţului Hunedoara, medicale din partea acum de datoria cetăţenilor să îi turilor de căutare întreprinse,
de urgenţă la spital pentru drumul este umed, motiv pentru inspectorul Bogdan Niţu. paramedicilor sosiţi la faţa sprijine pe oamenii legii în poliţiştii nu au reuşit să îl
nvestigaţii suplimentare. care a pierdut controlul vola- Cel care, potrivit ancheta- locului. căutarea bărbatului. găsească pe bărbatul dispărut”,
a declarat purtătorul de cuvânt
A plecat la plimbare al Inspectoratului de Poliţie al
Tânărul, de 26 de ani, le-a Judeţului Hunedoara, inspe
FĂRĂ V IC T IM E spus anchetatorilor că a oprit ctorul Bogdan Niţu.
într-o benzinărie din Hunedoara
rraficul pe DN 7, blocat parţial de două tiruri pentru a alimenta. Când a mers Cum îl recunoaşteţi
Când a fost văzut ultima oară,
Gabriel Kutelicios purta o că
După Deva, şoferii s-au două TIR-uri s-au tamponat şi mastodont înmatriculat în pe un singur sens, cu câte o maşă de culoare verde deschis,
:rezit că şi la Orăştie se au blocat un sens de mers. România, oprit în coloana bandă de circulaţie pentru cu mici carouri şi dungi negre,
:irculă mai greu. Circulaţia. Nimeni nu a fost rănit, însă formată de lucrările la partea fiecare direcţie. Cel puţin pantaloni jeans de culoare maro
mai mulţi poliţişti au fost trimişi carosabilă din zonă. Timp de teoretic, Calea Zarandului mai închis şi era încălţat cu o
>-a făcut alternativ, pe un
la faţa locului pentru a dirija aproximativ doiîă ore, traficul s- poate fi tranzitată de maşinile de pereche de adidaşi de aceeaşi
iingur fir
traficul, şi aşa îngreunat de pe a desfăşurat alternativ, pe o mare tonaj, restul fiind deviate culoare. Bărbatul are aproxi
principala arteră ce tranzitează singură bandă, astfel că sutele prin municipiu. Cum mulţi şoferi mativ 1,75 metri înălţime, con
jeorge Vasiliu______________ judeţul Hunedoara. de maşini au format coloane fie nu cunosc acest lucru, fie stituţie astenică, părul grizonat.
imense. preferă să nu se abată de la Are ochii căprui, urechile mari şi
Şoferii care circulă pe DN 7 au drum, în zonă se circulă bară la
Bară la bară, unul câte unul
poartă mustaţă. "Persoanele
ervi întinşi la maxim şi
N Infotrafic din cadrul Poliţiei mai avut însă de înfruntat zone bară. Reprezentanţii Apa Prod, care pot furniza informaţii utile
reprezentanţilor
Potrivit
coloane de maşini pe
cu circulaţie îngreunată, la Deva.
anchetei sunt rugate să sesizeze
care efectuează
societatea
mai mulţi kilometri.
Aşa a arătat ieri,
în jurul orei 17. Un şofer de TIR modernizare a reţelelor de apă
>entru mai bine de două ore, Române, evenimentul a avut loc Lucrările de reabilitare şi lucrările, spun că situaţia va cea mai apropiată unitate de
reveni la normal în câteva luni,
poliţie sau să apeleze numărul
i' .Jiul Naţional 7 la ieşirea bulgar nu a păstrat distanţa în care se desfăşoară în zona gării termenele de execuţie fiind unic de urgenţă 112", a declarat
lin Orăştie spre Deva, după ce mers şi a lovit din spate un fac ca traficul să se desfăşoare respectate până în prezent. * Bogdan Niţu.
JBUGTATE PUBLICITATE
D E R M A T O V E N E R O L O G IE D E R M A T O V E N E R O L O G IE
Depistarea cancerului cu Dermatoscopul Digital Depistarea cancerului cu Dermatoscopul Digital
Tratament pentru acnee şi psoriazis (PUVA-UVA) JV M f Tratament pentru acnee şi psoriazis (PUVA-UVA)
Tratament pentru căderea părului - Crioterapi Tratament pentru căderea părului - Crioterapi
Depistarea alergiilor prin PATCH-TESTARE Depistarea alergiilor prin PATCH-TESTARE
Boli Venerice - Depistare şi Tratament Boli Venerice - Depistare şi Tratament
Eliminarea aluniţelor, negilor cu Radiofrecvenţă Eliminarea aluniţelor, negilor cu Radiofrecvenţă
DEVA : 0254 202 888 LaurusMedical DEVA : 0254 202 888 “ LaurusMedical
..................... I i n i c $ ................... c l i n i c s
Str. Ulpia nr. 5 www.laurusmedical.ro Str. Ulpia nr. 5 www.laurusmedical.ro
/