Page 5 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_304
P. 5

Ziarul HUNEDOREANULUI

                                                                                                                                 Luni, 20  septem brie 2010




    A D M IN ISTR A ŢIA  E T R E A B A  M ARE
                        9

     Consilierii Devei decid,






     funcţionarii Primăriei ignoră





    Animalele de companie fac obiectul unei hotărâri a Consiliului Local Deva croită prost şi aplicată pe sărite. Autorităţile publice
    au dispus că animalele nu pot fi scoase la plimbare fără ca proprietarul să fie dotat cu lopăţică şi pungă
    Marcel Bot                  faptul că sunt "habarnişti".  la sertar cu scopul de a ne face o
    • • •                                                  idee despre ceea ce înţeleg aleşii
           otărârea a fost apro­  Sentimentul timpului     târgului prin "cel mai scurt timp".
           bată  în  2006  şi  face   Pe  hârtie,  Parcul  Cetăţii  şi   La sfâr  itul săptămânii trecute
           parte  din  categoria   zona  verde  de  la  Opera  sunt   indicatoarele nu erau montate.
     H acelor acte normative   două dintre locurile în care este
    care  au  fost  date,  însă  exe­  interzis accesul  cu  animale  de  Se împute treaba
    cutivul Primăriei nu le-a pus în   companie.  în  teren  nu  există   Poliţiştii  comunitari  rapor­
    aplicare.                  niciun indicator care să averti­  tează,  pompierisitic,  că  sunt  la
       Noi am dat de ea accidental,   zeze asupra acestui lucru, la fel   datorie  şi  veghează  la  respe­
    în  timp  ce  căutam  informaţii   cum nu există nici în alte zone   ctarea  acestei  hotărâri.  Decla­
    despre  câinii  comunitari;  un   din municipiu. "Nu este singurul   rativ, luate la modul generalist,
    subiect care, din păcate, nu poa­  lucru  care  nu  a  funcţionat  în   treburile  stau  bine  la  Poliţie.
    te  fi  închis  câtă  vreme  autori­  Primăria  Deva în  ultimii  patru   Când  intrăm  în  detalii,  şeful
    tăţile nu depăşesc faza promisiu-   ani. îmi asum răspunderea pen­  Comunitarilor  pierde  din  sigu­
      lor. Hotărârea Consiliului Local   tru această hotărâre de Consiliu   ranţă, acurateţe şi precizie. "Am
    Deva interzice circulaţia anima­  Local. Vom monta indicatoare în   dat până în prezent cateva zeci de
    lelor de companie în unele zone  cel  mai  scurt  timp,  însă  pro­  amenzi  şi  mai  multe  avertis­
    verzi din oraş şi obligă proprie­  prietarii  animalelor  de  com­  mente. Amenzile le-am dat celor
    tarii să deţină asupra lor unelte   panie  pot  fi  amendaţi  pentru   care  nu  aveau  la ei  ustensilele   LA MODA. Hotărârea privind animalele de companie e din aceeaşi categorie cu cea referitoare la
    şi  ambalaje  pentru  curăţarea   lipsa  lopeţii,  a  mănuşilor  şi   necesare, adică lopăţică şi pungă.   administrarea  parcărilor de către serviciul Primăriei: a fost dată, dar lipseşte cu desăvârşire
    domeniului public în caz de ne­  pungii", a declarat Marcel Morar,   Eu  ştiu  că  există  indicator  cu
    voi. Redactarea actului cu pricina  viceprimar  al  Devei.  Această   accesul  interzis  cu  animale  în   vă spun câte amenzi  am dat în   Deva. Poliţiştii comunitari susţin   mulţi, foarte mulţi dintre devenii
    este destul de ambiguă, iar au­  declaraţie  a  fost  făcută  de  parcul  de  la  Cetate,  dar  dacă   ultimii  patru  ani,  dar  au  fost  că au organizat o campanie de   proprietari de animale de com­
    torităţile discută subiectul câine-   Marcel Morar în urmă cu două  spuneţi  dumneavoastră  că  nu  câteva zeci", a declarat  Cristian   informare a populaţiei cu privire   panie nu îşi amintesc de o astfel
    câineşte, încercând să ascundă  săptămâni. Subiectul a fost ţinut  este... îl vom monta... Nu ştiu să  Cioflică, şeful Poliţiei Comunitare  la aplicarea acestor sancţiuni, dar  de campanie.
    PUBLICITATE


                                                                                                                    învăţăm ânt  la  Distanţă
                                                                              U n iv e r s ita te a   “ L u cian   B la g a ”  d in   S ib iu

          ^ Iulbs                                              Universitate de stat acreditată de către ARACIS cu calificativul  “grad  de încredere ridicat”
                                                                            Departamentul pentru învăţământ la Distanţă şi învăţământ cu Frecvenţă Redusă
                                                                          Bd.  Victoriei nr.  10,  550024, Tel.  0269/25.04.32;- Program secretariat:  Luni-Vineri  8:00-15:00
          Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu                                                Perioada de în scrie re :  m artie  -  octom brie  2010
                                                                                                                             Taxa  de în sc rie re   100  lei
        Studii  de licenţă                                                            Studii  de maşter
        Facultatea                       D om eniul/Specializarea          Taxă/An
                                                                                      Facultatea             Programul  de  m aşter                    Taxă/An
        Facultatea  de Ş tiinţe  (3 ani)  M atem atică/M atem atică-Inform atică  1650 lei  Facultatea de    A dm inistrarea a fa c e rilo r/
        Facultatea de                 A dm inistrarea a fa c e rilo r/                Ştiinţe Economice      Administrarea afacerilor în turism şi servicii (acreditat)   O
        Ştiinţe Economice               Economia comerţului, turismului şi serviciilor   (4 semestre)                      Strategii şi politici de management   L -
        (3 ani)                       M anagem ent /M anagem ent            1950 lei                                    şi  marketing ale firm ei  (acreditat)
                                      C o n ta b ilita te /                                                  Finanţe/Burse şi  asigurări  (acreditat)           3
                                          Contabilitate şi informatică de gestiune                           Finanţe/Finanţe  (acreditat)
                                      Finanţe/Finanţe-bănci                                                  Finanţe/Bănci  (acreditat)                2400 lei . O
        Facultatea de Jurnalistică    Ş tiin ţe ale com unicării/Jurnalism                                   C ontabilitate/
        (3 ani)                                 /Com unicare şi  relaţii  publice  1900 lei                             Expertiză contabilă şi audit (acreditat)  V )
                                                                                                                                                               - Q
        Facultatea de Ştiinţe Agricole,   Agricu Itură / Montanologie       1800 lei   Facultatea  de        M anagem ent/                                     m—t
        Industrie A lim entară şi     Ingineria produselor a lim e n ta re /          Ştiinţe Economice              Managementul afacerilor (MBA)  (acreditat)   3
        Protecţia Mediului (4 ani)
                                                  Ingineria produselor alimentare 2800 lei                        Managementul afacerilor mid si mijlocii (acreditat)  •
        Facultatea  de D rept   (4 ani) D rep t/D rep t                              Maşter complementar^    F in an ţe /                                       3
        ”Simion Bărnuţiu”       (3 ani)  Ştiinţe Administrative/ Administraţie publică 2100 tei  (4 semestre)  Managementul financiar al organizaţiei (acreditat)
       I                                                                                                                                                       U
        Facultatea de Litere şi Arte  Limbă şi  L ite ra tu ră /                      Facultatea de Drept    D rept/D rept  European  (acreditat)              •i“
        (3 ani)                                 Limba şi literatura română - limba   1800 tei  "Simion Bărnuţiu”   instituţii de Drept Privat Român  (acreditat)   " O
                                          şi literatura engleză / franceză /germană   (3 semestre)
                                                                                                                               Ştiinţe Penate  (acreditat)  2100 tei
        Facultatea de Inginerie       Inginerie şf M anagem ent/                                                         Drept Judiciar  Privat  (acreditat)
        “Hermann Oberth”                     Inginerie economică în domeniul mecanic  2200 lei  absolvenţi licenţă 3 ani   Ş tiinţe A dm inistrative/           o.
        (4 ani)                       Inginerie e le c tric ă /                       (4 semestre)                  Administraţie Publică Europeană  (acreditat)
                                             Inginerie electrică - electromecanică (IFR)  Facultatea de Inginerie   inginerie industrială/lnginerie şi management
                                                                                      "Hermann Oberth”                              Managementul calităţii  2200 tei
         Studii  postuniversitare                                                     (4 semestre)                        Managementul sistemelor integrate
         Programe de studii  postuniversitare de maşter                                        Durata studiilor   Perioada de înscriere   Locul înscrierii
                                                                                                              T
          M anagem entul securităţii,  sănătăţii şi al relaţiilor d e m uncă                                                        Universitatea “lucian Blaga" din Sibiu
         ..'M anagementul medicinet muncii   ................... ............................   ............................   .....ZZZI  .......ZIZ...  2 sem estre  Direcţia Generală Administrativă
        r   Managem ent sanitar____________________~ ~ _____________■'______'   _______    —                                        (Intrarea C)
                                                                                                                                    D-nul Alexandru Radu AR!
          M anagem ent educaţional   ______________________ _________________________________    ,              06.09.2010-30.09.2010
                                                                                               4 sem estre                          B-dul Victoriei nr.  10 550024 Sibiu
          Psihologie aplicată în dom eniul apărării,  ordinii publice ţi siguranţei n aţionale___________ ___________ '  Luni-Vineri  15.30-18.00  E-mall: radu.ari@utbstbiu.ro
          STUDII  POSTUNIVERSITAREDE SPECIALIZARE /  Ergonom ie Industrială/ Ergonomie m edicală   ^  1  sem estru                  Telefon/Fax: 0269/218474
        f   CURS POSTUNIVERSITAR DE PERFECŢIONARE / Evaluarea riscurilor de accidentare şl îm bolnăvire profesională  8 săptăm âni/240 ore  Web: http://concept.ulbsibiu.ro
        ÎNSCRIERI ÎN CENTRUL TUTORIAL HUNEDOARA:
        Grup Şcolar de Telecomunicabii si Lucrări  Publice. Str. Turnătorului nr.1. Tel. 0254/714022 Program secretariat: Joi-Vineri 9:00-15:00:
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10