Page 10 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_315
P. 10
id Ziarul HUNEDOREANULUI
Marti, 5 octombrie 2010
» 7
Pagină realizată de Luana GIUHAT
Ti-ai stricat m aşina în gropile judeţului, ai problem e cu pensia, eşti nem ulţum it de aleşii locali? Reporterul de serviciu
J Z ia ru l H U N E D O R E A N U L U I e aproape de tine. O rice întrebare îşi poate găsi răspunsul, poate fi apelat la 0354-402.402
( ? ) orice problem ă poate fi transm isă de reporterii “ziarului pe care îl ştii” autorităţilor. numărul de telefon:
SOLUŢII PENTRU MAI MULT SPAŢIU
Rubrica Cititorului
VALORIFICĂ EFICIENT BALCONUL
Când ne putem pensiona?
Elena Vîrlan închis sau deschis. Unele plante
• • • iubesc soarele, altele se dezvol A sunat la redacţie Alexandru pot pensiona este de 65 de ani
m enajarea balconului, tă mai bine la umbră, iar destul A., din municipiul Hunedoara: Pentru femei, conform Legii 19
A la fel ca a oricărui alt de multe tolerează orice fel de "M-ar interesa care este limita de vârsta la care ar fi trebuit să-şr
condiţii. Printre cele mai cunos
spaţiu din apartam ent
pensionare pentru două persoa - poată depune dosarul de pensie
necesită
timp, sau casă, bani şi, cute flori de apartament se nu ne: un bărbat născut în 1952 şi o ar fi trebuit să fie 60 de ani, dat
răbdare,
mără: petunia, cerceluşul, tran
nu putem da un răspuns exact
femeie născută în 1958".
bineînţeles, imaginaţie. dafirul chinezesc, muşcata, ie Răspunde Ionel Ciobanu, di deoarece încă nu se ştie ce ve
Iscusinţa unui om se reflectă dera pitică, azaleea şi feriga. rector coordonator al Casei Ju prevedea noua lege a pensiilor
uneori în capacitatea de a face deţene de Pensii Hunedoara: care ar trebui să intre în vigoare
din nimicuri lucruri măreţe. Nu Loc de relaxare "Pentru bărbaţi cu stagiul com din 1 ianuarie şi care se discute
este prea târziu să pui în apli Nevoia de linişte, meditaţie şi plet de cotizare, vârsta la care se acum la Curtea Constituţională"
care această teorie dacă doreşti lectură ţi-o poţi satisface fo~
ca balconul, fie el mai mare sau losindu-te de balcon. De multe Atenţie, se sistează!
mai mic, să îţi ofere confort ori, camera de zi nu îţi permite să
maxim. Dacă locuieşti într-un o foloseşti în acest sens, mai ales ENERGIA ELECTRICA va fi orele 8.30 şi 14; ŞO IM UŞ;
apartament de bloc, este posibil dacă faci parte dintr-o familie întreruptă astăzi în D EVA BA LA TA , între orele 8.30 şi 18;
ca problema cea mai mare să fie numeroasă, care are alte moda -
spaţiul limitat. Chiar şi în aceste lităţi de petrecere a timpului (str. S. Bărnuţiu, O. Densuşeanu, G Ă IN A , între orele 9 şi 19;
condiţii, există nenumărate so liber sau alte tabieturi. Un balcon Parângului, Socului, P. Maior, D EA LU L M IC; G H ELA R (zona
luţii de a valoriza fiecare în mai spaţios poate fi transformat Gh.Bariţiu, Sabin Drăgoi), Grane), între orele 9 şi 18;
căpere. într-un miniliving pentru servi între orele 11 şi 14; (str. BĂN IŢA: str. Răchita, între orele
o minibucătărie, mai ales dacă bucura de diningul dorit, dar şi rea cafelei sau ceaiului, amenajat D.Zamfirescu, b-dul Dacia), între 8 şi 16.
Balconul se află în continuarea acesteia. de un spaţiu unde să găteşti. în stil rustic sau exotic. Această
cum inibucătărie Balconul poate fi dotat cu ţevi variantă impune mai multă aten
îţi doreşti ca tu şi familia ta pentru racordare la gaze şi Grădina de vis ţie în alegerea pieselor de mo
să serviţi masa în aşa-numitul mobilier pe măsură. Cum este Dacă eşti o împătimită a flo bilier, a ghivecelor pentru flori şi
"dining", dar nu dispui de o în puţin probabil să găseşti în ma rilor şi nu locuieşti la casă, a obiectelor decorative. Două-
căpere în plus. Folosind bucă gazinele de specialitate mobilă transformă balconul în minigră- trei fotolii şi o măsuţă sunt su
tăria în acest scop, nu ai mai de bucătărie de dimensiuni dina ta de vis. Alegerea plan ficiente pentru a putea petrece
avea spaţiu pentru gătit. în foarte mici, îţi rămâne varianta telor o poţi face în funcţie de aici o parte din timpul tău liber, BERBEC BALANŢA
acest caz, balconul se poate mobilierului la comandă. Ale direcţia în care bate soarele, citind, luând micul dejun sau 21 martie - 20 aprilie 23 septemb’rie - 22 octombrie
transforma destul de uşor într- gând această variantă, te vei precum şi de tipul balconului: doar contemplând. Y Cineva, o persoană O ricât de mult ţi-a
f 3 viaţa ta astăzi. Această iubi slujba în interioru
| nouă, ar putea intra în
tău eşti o persoane
persoană ar putea fi sensibilă. Este o zi ex
Cotaţii ^ Radar ^ Pentru urgenţe chiar opusul tău: introvertită, tă celentă să-ti petreci timpul alătur
bursiere cută, ruşinoasă dar, în scurt timp o de cineva foarte special din vi*4
vei lua sub aripa ta protectoare.
ta.
Astăzi în judeţul Hunedoara, amplasarea apa Apel unic de urgentă.......... .........................112
4.10.2010 TAUR SCORPION
ratelor radar va fi următoarea: DN 7 Deva - Sân-
B R D .. ...12,100.. ...-0,81 tuhalm -Simeria: DJ 687 Cristur - Hunedoara; DJ 687 Apă caldă............................. . . . . 0254.217808 21 aprilie - 21 mai 23 octombrie - 21 noiembrie
TLV .. ...1,3700.. ...-0,7 2 Hunedoara - Hăşdat; DN 66 Călan - Băcia; DN 7 Apă rece ............................. . . . . 0254.227087 Se pare că astăzi do Eşti recunoscut pentn.
Mintia - Veţel - Leşnic - Săcămaş; DN 7 Ilia - Gura- rinţa ta de comunicare faptul că eşti echilibrai
EBS... . .. 125,00.. ... -0,16 şi şansele că urmările în orice situaţie ir
sada - Burjuc - Zam; Deva, Calea Zarand; Sântu- Deranjamente Enel.............. .............0254.929
SNP .. ... 0,3310 . . . . . -1,19 halm;DN 76 Câinelui de Jos - Bejan;Uricani pe DN acesteia să fie bene diferent de cât de gr^.
TG N .. .. 256,00 ...... -1,35 66A, str. Muncii. E-On Gaz Relaţii Clienţi .. ... 0801/000366 fice sunt destul de mari. Iţi suge sau de stresantă ar fi aceasta. Ir
răm ca astăzi să porţi nişte discuţii schimb, astăzi, va trebui să faci ur
TEL .. ...18,300 .. ... -3,68 Informaţii C F R .................... . . . . 0254.212725 serioase cu membrii familiei. efort pentru a fi calm.
Pe ăsta îl ştiţi? GEMENI
B IO ... ...0,1830.. ... -0,53
C O M I. .. 0,7250 ..... +0,69 IN STITU ŢII P U B LIC E 22 mai - 21 iunie SĂGETĂTOR
22 noiembrie - 21 decembrie
DAFR. ... 0,1330 .. ..........0 în faţa unei biserici ortodoxe erau doi cerşetori. 9 Se pare că astăzi vei Nativii zodiei săgetă-
Unul zicea: "Ajutaţi un biet creştin sărac!" şi lumea Prefectură............................. . . . . 0254.211850
A ZO .. ..0,4870 .. ...-0,61 O JP C ..................................... ....0254.214971 X | începe să luaţi munca ,, tor sunt poate cei ma
îi dădea bani. Celălalt zicea: "Ajutaţi un biet evreu
SIF1... . .. 1,1300.. . . . -0,88 sărman!" Lumea, evident, nu-i dădea nimic. Ba din , 3 sau şcoala mai în § tăcuţi. Foarte rar gă
seşti un moment în ca
'**= **'' serios decât de obicei.
SIF2... ... 1,1700 .. ..........0 contră - îi dădea mai mulţi bani creştinului. După Birou anticoruptie................ . . . 0254.223700 Totuşi, nu face prea mult exces în re să-ţi exprimi sentimentele ma
câteva săptămâni, o femeie miloasă care ieşea din
SIF3... ..0,5 8 0 0 .. ... -0,85 această privinţă şi aminteşte-ţi că ales în discuţiile cu persoanele cart
biserică se duce la evreu şi-i spune: Consiliul Judeţean.............. . . . . 0254. 211350
S IF 4... ..0,6 4 5 0 .. ... -0,77 "Mă evreule, tu nu vezi că aici nu-ţi dă nimeni există şi o latură distractivă a vieţii. au un caracter mai puternic.
SIFs... .. 1,5000.. ... -0,66 nimic? Du-te acolo, la tine, la sinagogă, poate te Casa de Pensii..................... . . . . 0254.219094 RAC CAPRICORN
miluieşte cineva!"
A JO FM ............ ......... ..........-----0254.216151 22 iunie - 22 iulie 22 decembrie - 20 ianuarie
Calendar După plecarea femeii, evreul se uită lung după Ca o regulă pentru Dacă ai cumva pro
religios ea, se întoarce spre creştin şi-i zice: Casa de Sănătate.................. ... 0254.220350 nativii acestei zodii ai o gramată vreo călătorit
"Auzi, mă iţic, s-a găsit proasta asta să ne
înveţe pe noi să facem afaceri". Direcţia veterinară................ . . . . 0254.221145 viaţă mult prea ocu fii sigur că anticipez
ORTODOX pată. Deşi nu te consi toate situaţiile care a
deri o persoană cu înclinaţii artis putea să meargă prost. A i toatt
Sf. Mc. Haritina şi Mamelta
tice simţi în această perioadă nevo şansele ca această călătorie să fie c
GRECO CATOLIC Din bucătărie compoziţia cu ia de a te exprima în această zonă. oportunitate de a-ţi face prieteni.
Sf. Haritina E mixerul până LEU VĂRSĂTOR
când aluatul se
ROMANO CATOLIC Prăjitură cu prune omogenizează 23 iulie - 22 august 21 ianuarie - 19 februarie
Ss. Placid şi îns., m.; Alois şi devine gros Se pare că roman încrederea de sine, ur
INGREDIENTE: (aproximativ 5 tismul va fi punctul tău I punct forte al nativilo
Scrosoppi, pr.; Faustina Kowalska,
30 g drojdie uscată, 60 g apă călduţă, 2 căni şi m i n u t e ) , forte în această zi acestei zodii, dispart
călug. 2 linguri de făină separate (aproximativ 500 g), întindeţi o datorită faptului că pentru o scurtă peri
250 g zahăr, sare, 150 g iaurt integral (dulce) la jumătate din aluat cu ajutorul celor două linguri de Mercur îşi ia puţin mâna de pe oadă de vreme. Vei avea astfe
Curs valutar temperatura camerei, un ou, coajă de lămâie făină şi lăsaţi-1 la dospit aproximativ două ore. Cu nativii aceşti zodii. nevoie de încurajările prietenilor.
rasă, 1 lingură de extract de vanilie, 30 g unt untul rămas ungeţi o tavă, în care presăraţi restul
Euro________________________4,2815 nesărat, tăiat în patru bucăţi şi înmuiat, 400 g de zahăr. Tăiaţi fiecare jumătate de prună în cinci- FECIOARĂ PEŞTI
prune coapte fără sâmburi, tăiate pe jumătate . şase felii, pe care le puneţi în tavă una lângă alta. 23 august - 22 septembrie 20 februarie - 20 martie
Dolar________________________3,1287
MOD DE PREPARARE: Aşezaţi apoi în mod uniform aluatul dospit peste
Gram a u r _______________ 132,3918 Planetele care te in Este o zi excelenţi
Dizolvaţi drojdia în apa călduţă şi lăsaţi-o într- feliile de fructe. Acoperiţi tava cu o folie de plastic fluenţează astăzi fac
Francul e lve ţia n ___________3,2172 ft pentru a încheia <
un vas timp de cinci minute. Adăugaţi 2 căni de şi apoi cu un prosop de bucătărie, după care lăsaţi ca romantismul să fie afacere sau să-ţi pui îr
Lira ste rlin ă_______________ 4,9389
făină, 200 g zahăr, sarea, iaurtul, oul, coaja de prăjitura să crească (aproximativ 90 de minute). cuvântul de ordine. practică planuri ma
100 Forinţi m aghiari______ 1,5642
lămâie şi vanilia şi amestecaţi totul cu un mixer la Băgaţi-o la cuptor şi lăsaţi-o să se coacă până Acestea te vor influenţa pe tot vechi. Mercur te va ajuta să comu
100 Yeni jap o n ezi________ 3,7582
viteză medie, timp de un minut. încorporaţi pe rând devine aurie (30-35 minute). Răsturnaţi tava şi parcursul zilei existând mari şanse nici foarte bine şi să le explici ce
Leul Moldovenesc________ 0,2626 bucăţile de unt. Continuaţi să amestecaţi lăsaţi prăjitura să se răcească. ca seara să fie de neuitat. lorlalţi mai clar care este scopul tău