Page 6 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_333
P. 6
Ziarul «HUNEDOREANULUI Actualitatl
V in eri, 29 octo m brie 2010
NUMAI PA TRU S N O RO CO A SE LO CU IN ŢE PENTRU TINERI
Trei mine din Valea Programul ANL a
rămas fără bani
Jiului riscă sa fie închise Agenţia Naţională pentru
Locuinţe a intrat în impas şi
există riscul ca programul
Măsura ar putea fi pusă în aplicare pentru reducerea datoriilor să se întrerupă dacă actualii
colosale înregistrate de segmentul minier hunedorean Trebuie să chiriaşi nu devin proprietari
menţinem Marcel Bot
Claudia Pîrvu_____________ • • •
mineritul în iviu Marchiş, director e-
rei mine din Valea Jiu Valea Jiului” xecutiv în cadrul Agenţi -
lui ar putea fi închise, ei Naţionale pentru Lo
M IHAI D AVID , directorul general
acesta fiind un prim Lcuinţe (ANL), a fost ieri la
al Hidroelectrica
T pas în vederea redu Deva pentru a verifica proble
cerii pierderilor înregistrate riilor. CNH este una dintre cele 10 mele cu care se confruntă chi
de Compania Naţională a Hui companii monitorizate de FMI în riaşii interesaţi să îşi cumpere
lei (CNH) Petroşani, cel mai vederea limitării pierderilor. Re - locuinţele primite prin Agenţie.
mare datornic la stat, a anun prezentanţii CNH, cel mai mare Din cauza resurselor finan
ţat Mihai David, directorul datornic la stat, speră ca socie ciare tot mai limitate, programul mult peste preţul pieţei, ajun
general al Hidroelectrica. tatea să fie inclusă într-o nouă ANL de construire a locuinţelor gând la 407 euro pe metru pătrat,
Cele trei mine care riscă să fie structură organizatorică în ca pentru tineri se derulează cu iar în calcularea preţului intră şi
închise sunt Petrila, Uricani şi drul SC Hidroelectrica SA, o com dificultate. Conducerea Agenţiei suprafeţele comune (scara blo
Paroşeni. Celelalte patru care ră panie valoroasă şi profitabilă. îi încurajează pe chiriaşi să devi cului, holul), fapt ce duce la creş
mân, Lonea, Livezeni, Vulcan şi Aceasta este una dintre soluţiile nă proprietari, iar banii din vân terea excesivă a preţului de vân -
Lupeni, vor forma o societate ca necesare prezentate de CNH la zarea locuinţelor să fie reinves- zare. Conducerea ANL a motivat
re ar putea fi integrată în mamu - solicitarea HotNews.ro în vede tiţi în construcţia altor locuinţe. această dispoziţie prin faptul că
tul energetic Hidroenergetica. rea limitării pierderilor. în opinia Primăria Deva este una dintre ei sunt obligaţi să construiască
CNH, mai trebuie găsite soluţii puţinele administraţii publice toate componentele anexe locu
Monitorizaţi de FMI pentru ştergerea datoriilor isto locale care a pregătit documen inţei propriu-zise. Potrivit legii,
în cazul în care nu le va prelua rice care se ridică la peste 1 mi tele necesare acestui demers. pot primi locuinţe tineri până la
în structura sa, Hidroenergetica liard de euro. CNH nu va face "Consiliul Local Deva a făcut toa vârsta de 35 de ani. Ei au obligaţia
va lucra în parteneriat cu cele parte din Hidroenegetica în pri te demersurile necesare (cu întă- să plătească chirie timp de cinci
patru exploatări, achiziţionând ma fază, compania urmând să fie bulări, cu certificate CF), pentru ani, după care pot opta pentru
cărbune pentru producţia de integrată pe parcursul anului ca aceste locuinţe să poată fi cumpărarea locuinţei. Pentru a
energie. Cele patru mine ar putea 2011, după ce va fi rezolvată pro vândute. Din păcate, preţul este stimula chiriaşii să cumpere lo
rămâne cu o datorie istorică de blema datoriilor istorice. Cel destul de mare şi, în Deva, din 94 cuinţele ANL este luată în calcul
circa 700 de milioane de euro. în puţin aşa intenţionează Minis de unităţi locative există doar o şi varianta de a modifica legis
forma actuală, CNH înregistrează terul Economiei care, în acest singură cerere", a declarat vice- laţia, astfel ca la împlinirea ter
o datorie istorică de peste 1 mi moment, face eforturi pentru în - primarul Marcel Morar. menului de cinci ani, chiriaşul să
liard de euro. Potrivit directoru fiinţarea celor două mari com fie obligat să cumpere sau să pre
lui Hidroelectrica, vor fi căutate panii energetice, Electra şi Hi Preţ prohibitiv dea locuinţa care va fi închiriată
soluţii pentru ştergerea dato- droenergetica. Preţul unei locuinţe ANL este altor tineri.
m determine parlamentarii să ooo
renunţe la o serie de „măsuri Balul bobocilor
absurde”. Astfel, angajaţilor din
''Opriţi lucrul!" România li s-a cerut să întrerupă la "Cetate" Deva
Liderii celor cinci confederaţii activitatea în fiecare miercuri, Tinerii hunedoreni au un nou
sindicale naţionale au lansat un începând cu 3 noiembrie. prilej de distracţie. Astăzi este
apel prin care îi îndeamnă pe Balul Bobocilor de la Colegiul
sindicalişti să întrerupă activitatea Naţional Sportiv „Cetate” Deva. temă sunt aşteptaţi la Casa de
miercuri, între 12 şi 16, interval în Pentru ediţia din acest an, Cultură „Drăgan Muntean ’din
care va avea loc şedinţa de organizatorii balului au ales o Deva, începând cu ora 18. Invitaţi
RISC. M inele din Valea Jiului au acumulat datorii istorice. O rtacii Guvern. Data fusese stabilită temă extrem de actuală: „Criza speciali sunt cei de la formaţia
spun că acesta este şi motivul pentru care muncesc şi când iniţial pentru 1 noiembrie, financiară”. Hunedorenii dornici Impact. Preţul unui bilet este 10
concentraţiile de gaz sunt peste limită protestul fiind menit să să vadă cum va fi ilustrată această lei. (A . Sam oilă)
PUBLICITATE_______________________________________________________________________________________________________________________________ PUBLICITATE_____________________________________________________________________________________________________________________________________
Ministerul Finanţelor Publice M inisterul Finanţelor Publice
J l Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Agenţia Naţională de Adm inistrare Fiscală
V Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Hunedoara Adm inistraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili M ijlocii Hunedoara
Birou executare silită şi stingerea creanţelor fiscale Birou executare silită şi stingerea creanţelor
ANUNŢUL PRIVIND VANZAREA PENTRU BUNURI M OBILE ANUNŢUL PRIVIND VANZAREA PENTRU BUNURI IM OBILE
în tem eiul art 162 alin. (1) din Ordonanţa G uvernului nr 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu în tem eiul art 162 alin. (1) din Ordonanţa G uvernului nr 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
m odificările şi com pletările ulterioare, se face cunoscut că în ziua de 17, luna NOIEMBRIE, anul 2010, ora 12, în localitatea m odificările şi com pletările ulterioare, se face cunoscut că în ziua de 23, luna NOIEM BRIE, anul 2010, ora 12, în localitatea
DEVA, la sediul DGFP HD-Deva, str. 1 Decem brie, nr. 30, se va vinde prin licitaţie publică (a doua) urm ătoarele bunuri DEVA, la sediul DGFP HD-Deva, AFP Contribuabili M ijlocii, str. 1 Decem brie, nr. 30, se va vinde prin licitaţie publică (prim a)
m obile sechestrate de către AFP Contribuabili M ijlocii prin P.V. de sechestru nr. 10/25.03.2010, proprietate a debitoarei SC urm ătorul bun imobil, proprietate a debitoarei SC FO OTM ARK SRL Deva, cod fiscal 9350107, sechestrat de către AFP
CHIM PLAST SRL, cu dom iciliul fiscal în localitatea Orăştie, str. Codrului, nr. 24, jud. Hunedoara, cod fiscal 13045543. Contribuabili M ijlocii prin procesul verbal de sechestru nr. 3/28.04.2010 pentru obligaţiile fiscale datorate.
Denumirea bunurilor mobile, descriere sumară_________________ Prefiri de pornire a licitaţiei (a doua) este de -lei- Denum irea bun imobil, descriere sumară Preţul de pornire a licitaţiei (prim a) este de:
M aşină de injecţie produse mase plastice, m odel Sandretto,
Teren extravilan în suprafaţă 6.082 mp, situat în comuna
serie NOVE 320T/1780 70.373 lei
Şoimuş la DJ Şoim uş - Bălata, jud. Hunedoara,
M aşină de injecţie produse mase plastice, HPM Next Wave,
identificat în CF 1069 N 90.710 lei
4200/2800 97.913 lei
Preţurile nu conţin TVA
Preţurile nu conţin TVA
Invităm pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înştiinţeze despre aceasta organul de executare, înainte
Invităm pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înştiinţeze despre aceasta organul de executare, înainte
de data stabilită pentru vânzare.
de data stabilită pentru vânzare.
Cei interesaţi în cum părarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte, până în ziua precedentă term enului de vânzare: oferte de
Cei interesaţi în cum părarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte, până în ziua precedentă term enului de vânzare: oferte de cum părare, dovada plăţii taxei de participare, reprezentând 10% din preţul de pornire al licitaţiei; îm puternicirea persoanei
cum părare, dovada plăţii taxei de participare, reprezentând 10% din preţul de pornire al licitaţiei; îm puternicirea persoanei
care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe CUI eliberat de O ficiul Registrului
care îl reprezintă pe ofertant pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe CUI eliberat de Oficiul Registrului
Com erţului; pentru persoanele juridice străine, actul de înm atriculare tradus în lim ba rom ână; pentru persoanele fizice
Com erţului; pentru persoanele juridice străine, actul de înm atriculare tradus în lim ba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; dovada em isă de creditorii fiscali (buget general consolidat; buget local) că nu au
române, copie de pe actul de identitate; dovada em isă de creditorii fiscali (buget general consolidat; buget local) că nu au obligaţii fiscale restante, urmând să se prezinte la data stabilită pentru vânzare şi la locul fixat în acest scop. Taxa de participare
obligaţii fiscale restante, urmând să se prezinte la data stabilită pentru vânzare şi la locul fixat în acest scop. Taxa de participare
la licitaţie de 10% se plăteşte în lei la DGFP a judeţului Hunedoara CF 2102643, cont R034TREZ366506702X003576,
la licitaţie de 10% se plăteşte în lei la DGFP a judeţului Hunedoara CF 2102643, cont R034TREZ366506702X003576,
deschis la Trezoreria Deva,
deschis la Trezoreria Deva. îm potriva prezentului înscris, cel interesat poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească com petentă, în termen
îm potriva prezentului înscris, cel interesat poate introduce contestafie la instanţa judecătorească com petentă, în term en
de 15 zile, de la com unicare sau luare la cunoştinţa, în conform itate cu prevederile a rt 172-173 din Ordonanţa Guvernului
de 15 zile, de la com unicare sau luare la cunoştinţa, în conform itate cu prevederile art. 172-173 din Ordonanţa Guvernului nr 92/2003, republicată, Cu m odificările şi com pletările ulterioare.
nr 92/2003, republicată, cu m odificările şi com pletările ulterioare. Potrivit dispoziţiilor art 9 alin. (2) lit d) din O.G. nr 92/2003, republicată, cu m odificările şi com pletările ulterioare, când
Potrivit dispozifiilor art 9 alin. (2) lit d) din O G. nr 92/2003, republicată, cu m odificările şi com plletările ulterioare, când urm ează să se ia m ăsuri de executare silită nu este obligatorie audierea contribuabilului.
urmează să se ia măsuri de executare silită nu este obligatorie audierea contribuabilului. Pentru inform aţii suplim entare vă puteţi adresa la sediul nostru sau la telefon nr. 0254.214.768 sau 0254.215.944, int.
Pentru inform aţii suplim entare vă puteţi adresa la sediul nostru sau la telefon nr. 0254.215.944, int. 135; 0254232.335. 135, fax 0254.232.335.