Page 4 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_339
P. 4
Ziarul’HUNEDOREANULUI
Luni, 8 noiembrie 2010
BU RSA , SU B LU PĂ
interne
Generozitate americană pe Wall Street OOO
Compania Hidraulică Uzina Me -
Se pare că pe americani nu-i mai sperie nimic, nici măcar numărul de zero canică.Plopeni intenţionează să
ae zerouri ale
sumelor pe care sunt dispusi să le arunce în piaţă pentru salvarea propriei economii Am mari se coteze la bursă prin interme -
îndoieli în diul unei oferte publice iniţiale de
vânzare de acţiuni (IPO) în va
' privinţa loare de 12 milioane de lei. Com
utilităţii infuziei de pania specializată în producţia de
pompe şi echipamente hidraulice
cantitâti nelimitate
are în vedere construirea unei
de bani pe piaţă. Nu centrale fotovoltaice cu o
există o lipsă de li capacitate de 0.7 MW pe an.
Oferta urmează a se derula între
chiditate în econo 12 noiembrie şi 3 decembrie.
mia americană. Nu OOO
înţeleg care este Banca Comercială Română
motivaţia economică intenţionează să convertească în
9 acţiuni la Oltchim jumătate dintr
pentru această
un credit acordat combinatului
mutare.” chimic din Râmnicu Vâlcea, în
valoare totală de 72 de milioao
M inistrul german de finanţe,
W O LFG A N G S C H A EU B L’E. de euro. Ministerul Economiei *
care deţine un pachet de 54.79%
• • • DICŢIONAR EXPLICATIV din acţiunile combinatului
DE TERMENI BURSIERI intenţionează să scoată din nou
compania la privatizare.
M A R K E T V A L U E -valoarea
de piaţă a unei poziţii deschise. OOO
Se obţine prin înmulţirea Erste Bank lansează începând cu
preţului de piaţă cu luni, 8 noiembrie, o nouă
cantitatea. emisiune de certificate având c
suport indicele german DAX,
care se va tranzacţiona în euro.
deri. Cu siguranţă lipsa inves Certificatul va fi turboshort,
titorilor străini din piaţă este simbolul va fi EBDAXTS2, preţu
evidentă şi prin volumele mici de de exercitare va fi de 7.75 euro,
tranzacţionare, dar este pe unde bariera va fi de 7.5 euro,
O vidiu Şerdean de titluri guvernamentale In va fluenţat pozitiv şi restul bur să crească inflaţia şi să slă va normală pentru climatul poli- maturitatea va fi în 30 septembri
/ broker IF B FIN W EST SA ' loare de 600 de miliarde de do selor din lume, nu toate băncile bească cât mai mult dolarul. tico-economic pe care-1 oferim. 2011, iar limita de variaţie a
Rămâne să sperăm In con
Bursa de la Bucureşti din pă
••• m avut o săptămână a lari. Scopul acestei injecţii masi centrale au privit pozitiv acest cate nu a luat parte la acest fes tinuare la o Înţelepciune a cla certificatului va fi de +/- 35%.
gest al FED. Unii bancheri acu
ve de capital este de a menţine
A ştirilor financiare şi a dobânzile la niveluri foarte scă zau autorităţile americane că a- tin. Cu mici excepţii şi aici mă re sei politice şi la o zi în care eco - OOO
Mecanica Ceahlău (M ECF) a
nomicul să fie prioritar poli
zute şi de a Încerca să stimuleze
legate
fer la companiile de utilităţi şi
runcând această cantitate mare
veştilor
de
strategiile şi eforturile
acestui an. Compania
primit foarte optimistă această
băncilor centrale de a depăşi creditarea. Piaţa de capital a de bani pe piaţă intenţionează Încă câteva, am Înregistrat scă ticului. trecut pe profit în trimestrul 3£*
criza economică. veste, indicele Dow Jones depă specializată în producţia de
De departe cea mai aşteptată şind vechiul maxim din luna maşini agricole a înregistrat în
veste a fost cea venită dinspre aprilie a acestui an urcând până Analiza bursieră a săptămânii trimestrul 3 un profit net de 2.25
banca centrală americană care a la nivelul de 11.500 de puncte. milioane de lei faţă de o pierdere
1.11.2010 - 7.11.2010 similară din 2009. Societatea
anunţat un program de achiziţii Cu toate că acest lucru a in de 5.94 milioane în perioada
G R A F IC U L SĂ P TĂ M Â N II Cea mai mare scădere au a- estimează să termine acest an
un profit brut de 0.27 milioane ^
S
mixte pentru principa
nivel săptămânal.
Vedeta săptămânii a fost indicele Dow Jones ai pieţei ăptămâna cu evoluţii cu o uşoară depreciere de.0.1% la vut-o acţiunile S1F Oltenia ( SIF5) lei. Principalul acţionar al
americane care după anunţul făcut de F E D legat de injecţia de lele companii listate la care au pierdut 4.76%, ultima companiei este S*if Moldova cu
600 de miliarde de dolari pentru sprijinirea economiei, a BVB. Produse structurate cotaţie fiind la 1.4 lei/acţiune. participaţie de 55.1%.
depăşit nivelul maxim de 11.250 de puncte atins în luna aprilie Am Înregistrat creşteri pentru Avans important de 4.3% pen
a acestui an. produsele structurate care re tru contractul având ca suport Sectorul energetic
Odată spart acest nivel, următoarele ţinte sunt nivelele de prezintă evoluţiile externe, scă indicele DAX al pieţei germane Parcurs pozitiv pentru secto W extern.
rezistenţă notate pe grafic: rezistenta 1-5. Observăm nivelele deri pentru companiile finan care a Închis săptămâna la 285.75 rul energetic, unde cel mai mare
de rezistenţă 1 şi 2 care sunt destul de apropiate şi care ciare locale şi evoluţii pozitive de lei. Evoluţii pozitive am avut şi avans l-au avut acţiunile SNP OOO
formează o zonă mai greu de străpuns. Aici am putea vedea cel pentru companiile energetice. pe contractul având ca suport care au câştigat 2.1%, ultimul preţ
puţin o retragere a indicelui după această evoluţie foarte Indicele BET al celor mai li aurul care a ajuns la 424 lei/con- fiind de 0.34 lei/acţiune.Transgaz Record negativ pentru sistemul
pozitivă din ultimele luni. chide IO companii listate a închis tract cu un avans de 3.4% precum a mai urcat 1.6% ajungând la 267.3 financiar american. După ce în
săptămâna la 5276.82 de puncte şi pe contractul cu activ suport lei/acţiune, iar Transelectrica a 2009 au fost închise 140 de
M P pe petrol cu o cotaţie de 252.25 avansat cu 1.1%, ultima tranzacţie bănci, numărul instituţiilor
lei/contract, în creştere cu 2% la fiind la 18.2 lei/acţiune. financiare închise în 2010, se
C L IC C O M P U T ER A R T D ES IG N nivel săptămânal. ridică până acum la 143.
Sectorul chimic
OOO
copiatoare c o lo r^ H Sectorul financiar derea destul de accentuată ’a ac - Steve Ballmer, şeful gigantului
Am reţinut In acest sector scă
Am avut evoluţii mixte pentru
& tipografie digitală cele 4 bănci listate. Erste Bank a ţiunilor Amonil Slobozia care au american Microsoft şi-a vândut i
evoluat excelent In ton cu pieţele
pierdut 4.94% la nivel săptămâ
participaţie de 12% din companii
internaţionale, cotaţia Înregis nal, ultima tranzacţie fiind la contra sumei de 1.3 miliarde
trând un avans săptămânal de 0.0154 lei/acţiune. Pozitiv au dolari.
4%, ultima cotaţie fiind la 143 evoluat acţiunile Oltchim care au Banca Centrală Europeană a
lei/acţiune. 0 creştere uşoară de avansat cu 1.32% ajungând la 0.23 menţinut dobânda de referinţă I
DOAR 0.5% am avut şi pentru acţiunile lei/acţiune, influenţate şi de zvo 1%. $ FED a anunţat menţinere
Băncii Comerciale Carpatica care nurile legate de o nouă încercare ratei dobânzii de referinţă (a
ÎN ACEASTĂ a terminat săptămâna 0.088 de privatizare a combinatului. 0.25% în timp ce Anglia a
lei/acţiune. Acţiunile BRD au
TVA INCLUS SĂPTĂMÂNĂ Înregistrat o depreciere de 0.8%, Avans de 2% am înregistrat şi menţinut dobânda de politică
monetară neschimbată, la nivele
pentru acţiunile Azomures care
ultima tranzacţie fiind la 12.3 au terminat săptămâna la 0.49 de 0.5%.
lei/acţiune în timp ce cea mai lei/acţiune.
mare scădere au avut-o acţiunile OOO
Banca Transilvania care au pier • • • D1SCLAIMER BNP Paribas a devenit cea mai
dut 3.6%, ultima cotaţie fiind la mare bancă din lume după activ
1.32 lei/acţiune. Cotinutul acestui material are cu o valoare de 2.237 miliarde di
Magazin COLOR COPY SHOP Cele 5 societăţi de investiţii doar un rol informativ şi nu euro. In acest clasament mai
peste drum de Biserica de ia piaţă financiare au încheiat săptămâ implică recomandări sau su găsim H SBC (1.976 miliarde de
na In scădere, indicele BET-FI gestii de cumpărare sau vân euro), Barclays (1.938 miliarde d
0254-233130 0721-374581 depreciindu-se cu 2.5%, ajungând zare a unor valori mobiliare. euro) şi Royal Bank of Scotland
la 23.586 puncte. (1.932 miliarde de euro).