Page 11 - 1922-20

Nr. 20. C O S I N Z E A N A Pag. 307.

nit vorba despre cai, noua cunos­ toamna, când începuseră frunzele < § târziu. . . .
cută nu s’a mai putut stăpâni şi copacilor să se păteze cu rugină.
i-a mărturisit că dorinţa de a-1 cu­ — Orice s’ar întâmpla, Sandi, Doarme codrul şi visează
noaşte s’a născut în sufletu-i când vreau să fiu a ta, înainte de a intra Vis — de freamăte vrăjit.
l-a văzut odată călare. — Ah, a- iarăş la închisoare!... — a suspinat Luna tainică veghiază
veţi un cal asa de frumos!... — a ea într’o zi, în preajma venirii pă­ Şi-’l acopere c’o rază
suspinat ea. $i cu astfel de vorbe rinţilor, căzând fără nici-o putere Să viseze fericit .. .
l-a încurcat până seara târziu... în braţele lui. Umbre negre se adună
De-atunci trecuse multă vreme. y............................................................. Peste văi şi prin huceag.
O mai întâlnise de vre-o câteva — Am fost nebun?... Cum de Un zefir clipind la lună
ori, dar nu mai era veselă ca îna­ mi-am pierdut minţile?... Nu, n’am Mai şopteşte-o „noapte bună“
inte; ba odată, la cinematograf, a iubit-o niciodată; cel mult dacă Crănguşorului de fag.
stat tot timpul lângă el, fără să mi-a fost milă de ea !... — răcneşte
scoată o vorbă. Ofta doar într’una, Sandi, sărind în picioare. Faţa îi In livadă pe covorul
dar el n’a dat nici-o atenţiune, este lac de sudoare. Cel de iarbă înflorit —
fiindcă nu bănuia nimic. Apoi ia- — Porunciţi, d-le Locotenent! — Lângă turma lui — păstorul
răş n’a mai văzut-o, — şi şi-ar fi întră soldatul, auzind vorbă înăuntru. Cu cavalul şi cu dorul
uitat cu totul de ea, dacă fata co­ — Nu te-am chemat! — îi răs­ Suspinând a adormit.
lonelului nu i-ar fi spus că-i mer­ punde el, plimbându-se cu paşi
gea din zi în zi mai rău, — până mari. — Adică... stai! Cum, numai Dorm salcâmii pe şosele,
30
într’o Duminecă. Era spre sfârşitul 2 ? — îl întreabă, ducându-şi cea­ Doarme parcul fermecat
primăverei, o zi, când iubirea stă­ sornicul la ureche. Şi la colţul casei mele
pâneşte şi turbură şi mai puternic — Va să zică mai am două ore Pe sub streşini rândunele
inimile tinere. până la tren... Şi termenul este peste De cu seară s’au culcat.
Se plimba nepăsător pe stradă, 3 zile !... — se gândeşte el. Apoi: — Dorm şi florile-n grădină
când, pe neaşteptate, se pomeniră Fă-mi valiza, Gheorghe! — porun­ Legănate-n şoapte dulci;
faţă în faţă. Ea păru că voia să se ceşte el soldatului, care se uită la E târziu şi noaptea-i lină —
opriască, dar, după ce i se uită el prostit — şi începe din nou să Gândul meu fără ho dină
lung în ochi, câteva clipe, trecu se plimbe.... Pentruce nu te mai culci? ...
mai departe. Era nervoasă. Apoi se AURELIA POP
mai întâlniră de câteva ori, dar ul­ Trenul alunecă vertiginos, ca un
tima dată, — spre ora mesii — balaur-monstru, svârlind suluri pu­ boschet, se aruncă în braţele lui
când fu înaintea lui la câţiva paşi, ternice de fum, negru ca şi gându­ şi fără nici-o putere în glas, îl în­
lăsă vădit să-i cadă un plicuşor. rile care chinuesc pe Sancii, trântit treabă tremurând: •
El l-a ridicat şi-a plecat spre lo­ pe banca unui compartiment. Un — Sandi, spune-mi ce ai, Sandi !?...
calul unde îşi lua aperitivul... cerc ca de foc îi strânge capul, tâm­ Iar el, strângându-o la pieptu-i, cu
plele îi svâcnesc şi limba uscată ultima putere, isbucneşte în lacrimi:
„Eşti stăpânul vieţii mele. Ce-
re-mi orice, sufletul meu este al pare că i-se scurtează din ce în ce... — Nu mai sunt vrednic de iu­
tău. Te iubesc, Sandi. Nu fii in­ Tot drumul a deschis ochii numai birea ta, Etti... Am păcătuit... dar >
diferent, indiferenţa ta mă o- de două ori,~cât a cerut apă sol­ vina nu este a mea... Voi fi refor­
moară. datului, să-şi răcorească fruntea şi mat, degradat... şi-aşa nu pot trăi...
Te aşteaptă Joi în luncă, lângă buzele pârlite ca de figuri. Apoi Eşti bună, Etti... iartă-mă... Te-am
pod, iar i-a închis, până când a auzit iubit.... — şi urmându-şi mărturi­
A ta, JENI“. răsunând un fluerat prelung şi sirea, — cu ochii măriţi, cu buza
strident. crispată într’un zâmbet de durere, —
Acestea erau cuvintele cu slova Un hârâit metalic surd şi trenul mâna-i caută în buzunarul dela
tremurată, aşternute pe hârtia par­ se opreşte: — „Craiova !“ — strigă spate...
fumată, pe care le-a citit, retras la conducătorul. Etti i-a priceput gândul şi se
masa lui obişnuită, într’un colţ. Valiza, soldatul, trăsură şi la uită la el înebunită ; dar când vede
— Ce copilărie !... Să fie ade­ hotel. — O călimară şi hârtie, vă sclipind revolverul, se reculege, îşi
vărat? — a zimbit el. Dar şi-a rog, — spune Sandi portarului, şi adună ultima fărâmă de putere, îl
adus aminte numai decât de ceia ajuns în cameră scrie: smuceşte din mână şi-l aruncă în lac...
ce-i spusese fata colonelului: Scumpă Etti, (Pe oglinda străvezie a apei s’a
— Suferă grozav, sărmana... Te Sunt aici. Mâine la 4 ore te deschis un ochi, a clipit de câteva
iubeşte ca o nebună, d-le Sandi... aştept în Bibescu. Vino numai de ori, apoi s’a închis, ascunzând în
Şi d-ta eşti aşa de rece faţă de cât, te rog din suflet. La mijloc adâncuri scula ucigătoare...)
ea !... — Şi par’că l-a tresărit un este o chestiune, de care sunt le­ Apoi tremură, plânge şi înlăn-
fior... gate viata şi viitorul nostru. ţuind gâtul lui Sandi, — care geme,
Milionarul a plecat pe urmă la Al tău, aproape în nesimţire, — abia şop­
moşie, împreună cu nevastă-sa. El- Sandi. teşte, printre suspine:
veţianca rămânea acasă, iar ei s’au Şi toată noaptea, în timp ce ’ — Pentru ce să te omori, Sandi ?...
întâlnit toată vara, în luncă. Se Etti se sbuciumă în frigurile îngri- Nu-ţi găsesc nici-o vină... te ert.
aşezau în iarbă şi ceasuri întregi jorărei, el se sbate, în spasmurile Te iubesc, Sandi, şi voi merge cu
rămâneau unul în braţele celuilalt, cocainei... tine, unde vei vrea tu... Pentru ce
îmbătaţi de parfumul florilor şi ameţiţi să te omori ?... Viaţa este a noastră,
de senzaţia strângerilor lor nebune... De-abia l-a mai recunoscut şi de auzi-o cum ne chiamă s’o trăim !...
Aşa au petrecut toată vara, până de îndată ce s’au strecurat într’un jfiU l^ParcuLeste în sărbătoare. Soa-