Page 13 - 1922-20
P. 13

Nr. 20.                            - - - - - -   C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    - - - - -      Pag. 309.

          tot  felul  dintre  Ungaria  şi  Transil­  Urmează  un  studiu  al  dlui  Al.  în  evul  mediu  era  răspândită  a-
          vania  deoparte,  Moldova  şi  Munte­  Lăpedatu  „Mircea  cel  Rău  şi  Un­  proape  în  toate  părţile  Peninsulei
          nia  de  alta,  şi  influenţele  culturale  gurii“,  arătându-se  legăturile  dintre   Balcanice.  Ei  se  ocupau  mai  ales
          reciproce  la  Românii  cie  pe  o  parte  Muntenia  si  Ungaria  la  începutul   cu  păstoritul,  dar  erau  între  ei  şi
          si  cealaltă  a  Carpaţilor.  Trebue,  în  veacului  al  16-lea  şi  moartea  tra­  proprietari  de  moşii  la  sate.  Sârbii
          tine,  studiată  viaţa  socială  şi  eco­  gică  a  acestui  Domn,  înmormântat  au  asimilat  de  mult  pe  aceşti  Ro­
          nomică  a  poporului  român  din  în biserica săsească din Sibiu.      mâni.
          Transilvania,  pentrucă  din  rodul   Se  publică  apoi  cuvântările  co­  Dl  Romul  Vuia  dă  contribuţiuni
          muncii  grele  a  lui  s’au  tras  forţele,  memorative  r o s t i t e   la  serbarea  pentru  explicarea  originii  şi  formă­
          pe  cari  feudalii  şi  oligarhii  stăpâ-  aranjată  cu  prilejul  centenarului   rii  legendei  privitoare  la  întemeie­
          nitori  şi-au  clădit  şi  menţinut  viaţa  morţii  lui  Petru  Maior,  şi  anume  dl   rea  Moldovei  (Dragoş-\odă),  ur­
          politică  şi  culturală  a  Statului  lor  Al.  Lăpedatu  despre  „Rolul  lui  mează  apoi  interesante  studii  mai
          asupritor.                         Petru  Maior  în  viaţa  naţională  şi   mărunte  (amintim:  Pagini  obscure
            Urmează  studiul  dlui  I.  Lupaş,   culturală  a  epocii  sale“,  dl  I.  Lupaş   din  Miron  Costin,  Dobrişan,  fratele
          „Factorii  istorici  ai  vieţii  naţionale  despre  „Scrierile  istorice  ale  lui   Mircii-Vodă,  Despre  Morlaci  ş.  a.)
          româneşti“,  în  care  se  arată  acţiu­  Petru Maior“, dl Sextil Puşcariu de­  de  dl  V.  Bogrea,  o  corespondenţă
          nea  acestora  în  procesul  de  desvol-  spre  „Părerile  lui  Petru  Maior  de­  între  Şaguna  şi  Filaret  Scriban,  apoi
          tare  a  neamului  românesc.  Fiind  spre  limba  română“.  Aceste  trei   bogate  dări  de  seamă  despre  lu­
          vorba  de  factorul  geografic,  se  cuvintări  ne  dau  icoana  muncii  na­  crări istorice.
          arată  şi  importanţa  configuraţiunii  ţionale  desfăşurate  de  acest  apostol   Acesta  e,  pe  scurt,  cuprinsul  ce­
          verticale  a  pământului  românesc,  în   al  neamului  şi  trebue  citite  de  ori­  lui  dintâiu  Anuar  istoric  din  Cluj,
          întindere  de  peste  300.000  km.   care  Român,  care  îşi  cinsteşte  nea­  pe  aproape  450  pagini,  8°  mare,  cu
          pătraţi,  unde  Carpaţii,  totdeauna  mul  cinstind  pe  ceice  au  lucrat   ilustraţiuni.  E  o  bogăţie  în  el,  din
          româneşti, au fost şi adăpostul nea­  pentru el.                        care  se  poate  împărtăşi,  şi  ar  tre­
          mului  nostru  în  timpurile  cele  mai   Tot\  dl  Lupaş  publică  o  comuni­  bui  să  se  împărtăşească,  orice  Ro­
          grele,  dar  şi  despărţitori  ai  fraţilor  care  despre  cea  mai  veche  revistă   mân  cult.  Din  biblioteca  profesori­
          de acelaş sânge.                   literară românească.                 lor  de  istorie,  dar  mai  ales  din  bi­
            In  partea  despre  factorul  etno­  încercări  de-a  scoate  o  gazetă  bliotecile  şcoalelor  de  orice  cate­
          grafic  se  arată,  că  rassa  româ­  românească  s’au  făcut  încă  din  ju­  gorie nu ar trebui să lipsească.
          nească,  produs  al  tulpinei  dace  şi   mătatea a doua o secolului al 18-lea,                   V. L.
          al  celei  latine  romanizate,  este  atât  nu  au  avut  însă  rezultatul  dorit,
          de  bine  închegată,  încât  Românul   parte  din  lipsa  de  pricepere  a  pu­
          se  distinge  cu  uşurinţă  de  străinii   blicului  românesc,  parte  pentrucă
          veniţi  mai  târziu  pe  pământul  autorităţile  ungureşti  aveau  groază
          nostru.                            de  aşa  ceva  Ia  Români,  cari  s’ar  fi
            Cercetările  asupra  factorului  re­  putut  deşteptă.  In  anul  1821  apare
          ligios dovedesc, că Românii au pri­  însă  în  Buda  întâiul  număr  din
          mit  creştinismul  într’un  timp,  când   revista  „Biblioteca  Românească“,
          limba  lor  era  încă  cea  latină.  Prin   editată  de  Zaharie  Carcalechi,  un
          urmare cultura noastră naţională s’a  Macedo-Român.
                                                                       ;
          desvoltat  dela  începutul  alcătuirii   Dintr’o  comunicare  a  dlu   N.  Bă-
          neamului  românesc  întemeiată  pe   nescu  se  vede,  că  încă  din  secolul
          legea  lui  Christos,  ceeace  nu  se   al  11-lea  sunt  adeveriţi,  în  Dobro-
          poate  zice  despre  popoarele  vecine  gea,  lângă  Dunăre,  căpetenii  ro­
          cu noi sau venite între noi.        mâne,  dupăcum  arată  scriitori  bi­
            Frumos  vorbeşte  autorul  acestui   zantini.
          studiu  despre  limba  noastră,  pentru   Dl  N.  Drăganu  publică  un  studiu
          care  poporul  român  „pare  a  se  fi   lung  asupra  celei  mai  vechi  cărţi
          răsboit mai mult decât pentru viaţă“,   româneşti  tipărite  în  tipografia  din   Un  zbor  de  34  de  ceasuri.  Aviatorii
          dupăcum  spune,  la  sfârşitul  secolu­  Alba-Iulia  a  lui  Gheorghe  Râkbczy   francezi  Bossoutrat  şi  Drouhin  au  câşti­
                                                                                  gat  cel  mai  frumos  record  de  durată,  sbu-
          lui al 15-lea, Bonfini, istoricul rege­  I.  la  anul  1639.  Scopul  acestor  ti­  rând  încontinu  34  ore  14  min.  7  sec  V .
                                                                                                                  5
          lui  Mateiu  Corvinul.  Lumină  clară   părituri  româneşti,  făcute  de  Un­  Acest  record  necesită  calităţi  escepţionale
          se  aruncă  şi  asupra  factorului  tra­  guri,  eră  întărirea  şi  răspândirea   ale  aparatului,  un  motor  de  o  putere  şi
          diţional  sau  al  comunităţii  istorice   calvinismului  printre  Români,  pe   regularitate  absolută,  elice  cu  curbe  sta­
                                                                                  bilite  cu  chibzuială,  pentru  a  evita  orice
          de  obiceiuri,  datini  şi  amintiri  şi   cari  Râkbczy  îi  prigoniâ  cu  multă   oboseală  şi  vibraţiune  a  celulei,  o  energie
                                                                      v
          asupra  celui  juridic,  cuprinzând   neîndurare.  Studiul  dlui  Drăganu   şi  tenacitate  neîmblânzită din  partea avia­
          aceeace constituia dreptul românesc,   interesează  nu  numai  pe  istorici,  ci   torilor.
                                                                                   In  dimineaţa  zilei  de  Sâmbătă  14  Oct.
          numit în documentele oficiale latine   şi pe filologi.                  un  imens  aparat  Goliath-Farman,  alb,
          jus  valachicum.  Un  factor  a  lipsit   Dl  Silviu  Dragomir  studiază,  în   este adus pe câmpul de aviaţie dela Bour-
          multă vreme, cel moral, adică con­  o  comunicare  „  Vlahii  din  Serbia“,   get.  Mecanicii  trec  în  revistă  cu  îngri­
          ştiinţa  naţională.  Pentru  deşteptarea  documentele  referitoare  la  Românii   jire  organele  aparatului,  revăzute  in  urmă
                                                                                                          4
          acesteia  a  trebuit  munca  de  veacuri   din această ţară din secolul al 12-lea   de  piloţi.  La  6  h  13  m.  31  s.  /s  aparatul
                                                                                  porneşte  şi  se  înalţă  după  un  rulaj  de
          a  cărturarilor  români  şi  numai  du-  până  la  al  15-lea.  Şi  acum  mai   200  m.  In  tot  decursul  zilei de Sâmbătă a
          păce  predica  lor  naţională  a  pă­  trăesc  sute  de  mii  cie  Români  în   sburat  făcând  cerc  in  jurul  Parisului  şi
          truns  în  toate  sufletele  româneşti  a  Serbia,  dar  cei  despre  cari  ne  vor­  al  câmpului  de  aviaţie  dela  Bourget.  în­
          fost  cu  putinţă  unitatea  naţională   besc  aceste  documente  vechi  erau   cepând  cu  ceasurile  18  (6  seara)  aparatul
                                                                                  a fost iluminat, pentru a fi văzut de mul­
          şi pe terenul politic.              resturile  populaţiei  româneşti,  care  ţimea care il urmărea. Toată noaptea de
   8   9   10   11   12   13   14   15   16